DECIZIE nr. 42 din 20 ianuarie 2011

(2)lit. a) şi alin.

(3)lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 165 din 8 martie 2011 Augustin Zegrean - preşedinte Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin.

(2)lit. a) şi alin.

(3)lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Zhu Aibo în Dosarul nr. 9.302/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 1.366D/2010 al Curţii Constituţionale, la care, la termenul din 9 decembrie 2010, a fost conexat Dosarul nr. 1.512D/2010, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Zheng Guisong în Dosarul nr. 9.444/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpretul autorizat de limba chineză solicitat pentru a asigura traducerea în cauză. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: Prin încheierile din 3 martie 2010 şi 16 martie 2010, pronunţate în dosarele nr. 9.302/2/2009 şi, respectiv, nr. 9.444/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin.

(2)lit. a) şi alin.

(3)lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Zhu Aibo şi, respectiv, Zheng Guisong în cauze având ca obiect soluţionarea plângerilor formulate împotriva deciziilor Oficiului Român pentru Imigrări de returnare a acestora şi de respingere a cererilor de prelungire a dreptului de şedere în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate sunt lipsite de precizie şi claritate, neîndeplinind criteriul de calitate prevăzut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în înţelesul dat de practica jurisprudenţială a Curţii Europene a Drepturilor Omului, "în condiţiile în care textul de lege nu precizează nici asupra documentelor cerute pentru a face dovada desfăşurării unei activităţi în conformitate cu planul de afaceri, nici asupra criteriilor de evaluare". Ca urmare a lipsei de precizie şi claritate, este afectată însăşi substanţa dreptului dedus judecăţii, ceea ce aduce o vătămare gravă dreptului la un proces echitabil. În plus, autorii excepţiei susţin că vor înregistra pierderi financiare majore, inclusiv investiţiile imobiliare realizate în România, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate privată. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 30 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin.

(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 55 alin.

(2)lit. a) şi alin.

(3)lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Textele de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 55 alin.

(2)lit. a) şi alin.

(3)lit. b): "

(2)Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară se pot acorda dacă străinul îndeplineşte următoarele condiţii: a) activitatea societăţii comerciale se desfăşoară în conformitate cu planul de afaceri; [...] ...

(3)Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute în prezentul articol se face cu următoarele documente: [...] ... b) documentele care atestă că activitatea se desfăşoară în conformitate cu planul de afaceri." ... În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 21 alin.

(3)care consacră dreptul la un proces echitabil şi la art. 44 alin.

(1)şi

(2)care garantează dreptul de proprietate privată, precum şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi celor ale art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la aceeaşi Convenţie, privitoare la protecţia dreptului de proprietate privată. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a statuat că instituirea unor norme potrivit cărora străinului intrat în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale i se poate prelungi dreptul de şedere temporară sub condiţia prezentării unor documente care să ateste realizarea unor investiţii nu aduce atingere dreptului de proprietate privată, ale cărui conţinut şi limite sunt stabilite prin lege. Condiţiile cerute străinului pentru prelungirea dreptului de şedere în vederea desfăşurării de activităţi comerciale se circumscriu scopului pentru care fiecare categorie de străini nominalizată de lege solicită prelungirea dreptului de şedere temporară în România şi se justifică prin însuşi interesul pretins de solicitantul dreptului. Totodată, Curtea a reţinut că textele de lege criticate sunt suficient de clare şi precise încât destinatarii acestora să aibă o reprezentare adecvată a semnificaţiei acestora. În acest sens, Curtea a observat că o eventuală enumerare limitativă a documentelor ce pot fi prezentate în scopul dovedirii conformităţii activităţii economice desfăşurate de societatea comercială la care străinul solicitant al prelungirii dreptului de şedere este acţionar sau asociat ar putea genera consecinţe nefavorabile, întrucât s-ar îngusta foarte mult posibilităţile aflate la îndemâna solicitantului de dovedire a îndeplinirii condiţiilor cerute de lege şi, aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Reckvenyi contra Ungariei, reglementarea ar suferi de o rigiditate excesivă. Aceste argumente se regăsesc, de exemplu, în Decizia nr. 278 din 26 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 17 martie 2009, sau în Decizia nr. 341 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 4 mai 2007. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine modificarea soluţiei pronunţate prin deciziile menţionate, atât aceasta, cât şi argumentele pe care s-a bazat îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Totodată, Curtea observă că instituirea unor norme potrivit cărora străinului intrat în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale i se poate prelungi dreptul de şedere temporară cu condiţia prezentării unor documente care să ateste realizarea unor investiţii nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil. Astfel, etapa analizării cererii de către Oficiul Român pentru Imigrări cuprinde exclusiv operaţiuni administrative, cărora, prin ipoteză, nu li se aplică exigenţele unui proces echitabil. În cazul contestării deciziei Oficiului Român pentru Imigrări, instanţa judecătorească se va pronunţa asupra plângerii în cadrul unui proces, al cărui caracter echitabil nu poate fi însă afectat de cerinţa prevăzută de textele de lege criticate. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.

(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.

(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin.

(2)lit. a) şi alin.

(3)lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Zhu Aibo şi de Zheng Guisong în dosarele nr. 9.302/2/2009 şi, respectiv, nr. 9.444/2/2009 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -------