CIRCULARĂ nr. 21 din 5 iulie 2012 privind punerea în circulaţie, în scop numismatic, a unei monede din argint dedicate aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Nicolae Steinhardt Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 16 iulie 2012 Articolul 1 În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 9 iulie 2012, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Nicolae Steinhardt. Articolul 2 Caracteristicile monedei sunt următoarele: Aversul redă o compoziţie reprezentând mănăstirea Sfânta Ana - Rohia, valoarea nominală "10 LEI", stema României, inscripţia "ROMÂNIA", anul de emisiune "2012" şi textul în arc de cerc "Manastirea Sfanta Ana - Rohia". Reversul prezintă portretul lui Nicolae Steinhardt, suprapus peste imaginea unei biblioteci, textul în arc de cerc "Monahul de la Rohia", anii între care a trăit "1912", "1989" şi inscripţia "NICOLAE STEINHARDT". Articolul 3 Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central. Articolul 4 Monedele din argint dedicate aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Nicolae Steinhardt au putere circulatoare pe teritoriul României. Articolul 5 Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, Mugur Constantin Isărescu Bucureşti, 5 iulie 2012. Nr. 21. -----
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.