DECIZIE nr. 333 din 18 aprilie 2006

(2)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România şi ale art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 464 din 29 mai 2006 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Mihaela Cîrstea - procuror Claudia Margareta Niţă - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin.

(2)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România şi ale art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.498/2005. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public solicită, pe de o parte, respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin.

(2)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, întrucât acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în fond; pe de altă parte, susţine că prevederile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 nu contravin normelor constituţionale pretins a fi încălcate şi, prin urmare, solicită respingerea acestei excepţii ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 6 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.498/2005, Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin.

(2)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România şi ale art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României. Excepţia a fost ridicată din oficiu de către instanţa de judecată într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii în contencios administrativ formulate de reclamantul Talal Ali Jarrah în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru străini. În speţă, reclamantul contestă decizia Autorităţii pentru străini prin care, în temeiul art. 70 alin.

(1)lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, i-a fost respinsă cererea de aprobare a stabilirii domiciliului pe teritoriul României. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal arată că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 21, art. 24 şi ale art. 126 alin.

(1)şi

(6)din Constituţie, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 73 alin.

(3)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, decizia Autorităţii pentru străini de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România poate fi contestată de străin pe calea contenciosului administrativ, în scopul asigurării respectării principiilor liberului acces la justiţie, al dreptului la apărare şi al înfăptuirii actului de justiţie. Pentru efectuarea unui control efectiv, instanţa de judecată trebuie să analizeze atât actul administrativ contestat, cât şi întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestuia. Or, potrivit art. 84 alin.

(2)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, datele şi informaţiile care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru raţiuni de siguranţă naţională nu pot fi, sub nici o formă, direct sau indirect, aduse la cunoştinţa străinului declarat indezirabil, iar art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României nu enumeră şi instanţele de judecată printre autorităţile şi organele publice cărora le pot fi comunicate asemenea informaţii. În consecinţă, instanţa de judecată este obligată ca, ab initio şi în lipsa probelor ce ar susţine temeinicia şi legalitatea actului atacat, fie să-l considere temeinic şi legal, fără a realiza, deci, un control real asupra acestuia, fie să-l anuleze, sancţionând autoritatea emitentă pentru neprezentarea probelor solicitate. Pe de altă parte, nici contestatorul nu are posibilitatea exercitării în mod corespunzător şi efectiv a dreptului la apărare, întrucât nu cunoaşte motivele de fapt ce au determinat respingerea cererii sale. Aşadar, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că prin aplicarea textelor de lege criticate se realizează o încălcare a principiilor şi drepturilor constituţionale, respectiv a celor prevăzute de art. 21, art. 24 şi art. 126 alin.

(1)şi

(6). În acest sens se subliniază că "nu poate fi acceptată înfăptuirea actului de justiţie de către alte autorităţi decât autoritatea judecătorească şi nici împiedicarea instanţelor judecătoreşti de a-şi realiza atribuţiile constituţionale". În sfârşit, instanţa de judecată consideră că, deşi Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra omisiunilor legii, în cazul de faţă "este chemată să îşi asume un rol activ şi să constate că dispoziţiile legale atacate sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că actele care conţin informaţii din sfera siguranţei naţionale nu pot fi comunicate instanţelor de judecată, atunci când acestea sunt necesare pentru soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva deciziilor prin care Autoritatea pentru străini a respins, în temeiul art. 70 alin.

(1)lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, cererea străinului de stabilire a domiciliului pe teritoriul României". Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Dispoziţiile art. 84 alin.

(2)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 şi cele ale art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 nu contravin prevederilor art. 126 alin.

(6)din Constituţie, în condiţiile în care art. 31 alin.

(3)şi art. 53 din Legea fundamentală permit, pentru raţiuni privind securitatea naţională, restrângerea, prin lege, a unor drepturi sau libertăţi. Informaţiile care au stat la baza emiterii actului administrativ prin care străinul a fost declarat indezirabil nu pot fi comunicate decât destinatarilor strict şi limitativ enumeraţi de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991, urmând ca şi instanţa de judecată să se supună acestor prevederi, care sunt în concordanţă şi cu normele cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale. În acest sens, este invocată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 37/2004. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate faţă de dispoziţiile art. 126 alin.

(1)din Legea fundamentală, se apreciază că acestea nu au incidenţă în cauză. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.

(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 84 alin.

(2)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, care au următorul cuprins: "Comunicarea datelor şi informaţiilor care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru raţiuni de siguranţă naţională se poate face numai în condiţiile stabilite şi către destinatarii în mod expres prevăzuţi de actele normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţională şi protejarea informaţiilor clasificate. Asemenea date şi informaţii nu pot fi, sub nici o formă, direct sau indirect, aduse la cunoştinţa străinului declarat indezirabil." De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl formează şi dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 7 august 1991, potrivit cărora: "Informaţii din domeniul siguranţei naţionale pot fi comunicate:

1. a)preşedintelui Senatului, preşedintelui Adunării Deputaţilor, precum şi comisiilor permanente pentru apărare şi asigurarea ordinii publice ale celor două camere ale Parlamentului; ...
2. b)miniştrilor şi şefilor departamentelor din ministere, când informaţiile privesc probleme ce au legătură cu domeniile de activitate pe care le coordonează sau de care răspund; ...
3. c)prefecţilor, primarului general al Capitalei, precum şi conducătorilor consiliilor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, pentru problemele ce vizează competenţa organelor respective; ...
4. d)organelor de urmărire penală, când informaţiile privesc săvârşirea unei infracţiuni." ... Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care a sesizat din oficiu Curtea Constituţională cu soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, consideră că textele de lege menţionate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 "Accesul liber la justiţie", art. 24 - "Dreptul la apărare" şi ale art. 126 alin.

(1)şi

(6)referitoare la realizarea justiţiei, respectiv la exercitarea controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităţilor publice. Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională constată următoarele: I. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin.

(2)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin.

(1)teza finală din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura dintre textele de lege supuse controlului de constituţionalitate şi soluţionarea cauzei în fond. Astfel, obiectul litigiului în cadrul căruia Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a ridicat din oficiu prezenta excepţie priveşte o contestaţie formulată, în temeiul art. 73 alin.

(3)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, împotriva unei decizii prin care Autoritatea pentru străini a respins cererea reclamantului de stabilire a domiciliului pe teritoriul României, iar art. 84 alin.

(2)din ordonanţă, criticat ca fiind neconstituţional, dispune cu privire la comunicarea datelor şi informaţiilor care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare a unui străin ca indezirabil pentru raţiuni de siguranţă naţională. Or, din actele existente la dosarul cauzei nu rezultă că reclamantul a fost declarat persoană indezirabilă sau că s-a declanşat o astfel de procedură împotriva sa, ci acestuia i-a fost respinsă cererea de stabilire a domiciliului în România pe motivul că prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională, raţiuni pentru care se poate dispune şi declararea unei persoane ca indezirabile. Curtea constată însă că procedura declarării străinilor ca indezirabili este reglementată de art. 83-85 din secţiunea a 2-a a cap. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, care diferă de cea specifică stabilirii domiciliului în România a străinilor, prevăzută de art. 73 din secţiunea a 2-a a cap. IV din aceeaşi ordonanţă, normele sale neputând fi extinse la aceasta din urmă. Prin urmare, dispoziţiile art. 84 alin.

(2)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 nu au legătură cu soluţionarea litigiului dedus judecăţii în faţa Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. În consecinţă, în temeiul art. 29 alin.

(1)teza finală din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. II. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991, care prevede în mod expres şi limitativ destinatarii informaţiilor din domeniul siguranţei naţionale, Curtea Constituţională constată că printre aceştia nu se regăsesc şi instanţele de judecată. Această omisiune a legii este considerată neconstituţională de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, deşi modificarea sau completarea dispoziţiilor de lege supuse controlului de constituţionalitate nu este de competenţa Curţii Constituţionale. Potrivit art. 2 alin.

(3)din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", astfel că, sub acest aspect, excepţia urmează a fi respinsă. Analizând însă criticile de neconstituţionalitate pe fond, Curtea constată că acestea nu pot fi reţinute. În primul rând, este de observat că însăşi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal aminteşte, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, că, "în activitatea curentă, instanţele judecătoreşti au acces la documente conţinând informaţii secrete de stat, existând norme specifice care reglementează modul de studiere şi păstrare a acestor documente". În al doilea rând, nu se poate susţine că, prin lipsa enumerării în cadrul art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 a instanţelor de judecată ca destinatar al informaţiilor ce ţin de domeniul siguranţei naţionale, acestora li se restricţionează accesul la asemenea informaţii, obstrucţionându-se astfel realizarea actului de justiţie conform cu drepturile şi principiile constituţionale prevăzute în art. 21, art. 24 şi art. 126 alin.

(1)şi

(6). Pe de altă parte, cunoaşterea, corecta interpretare şi aplicare a normelor juridice în vigoare sunt operaţiuni ce revin instanţei de judecată, constituindu-se totodată într-o obligaţie legală a judecătorului, întrucât, potrivit art. 3 din Codul civil şi art. 4 alin.

(2)din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, în caz contrar putând fi culpabili de denegare de dreptate. De altfel, prin Decizia nr. 37 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 3 martie 2004, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 10 şi 11 din Legea nr. 51/1991 nu contravin prevederilor art. 16 alin.

(2)şi ale art. 52 alin.

(1)din Constituţie şi nici celor ale art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, răspunzând astfel unor critici de neconstituţionalitate ce vizau aspecte asemănătoare celor formulate în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.

(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.

(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin.

(2)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.498/

1. II. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, excepţie ridicată din oficiu de aceeaşi instanţă în acelaşi dosar. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 aprilie
2. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Claudia Margareta Niţă ----