← România

DECIZIE nr. 134 din 22 mai 1997*)

DECIZIE nr. 134 din 22 mai 1997*) privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330, ale art. 330^1, ale art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 29 ianuarie 1998 ---------- Notă ... *) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 615 din 9 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 29 ianuarie 1998. Nicolae Popa - preşedinte Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Doina Suliman - magistrat-asistent Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin.

(2)din Legea nr. 47/1992, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 5 martie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 1.453/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330, ale art. 330^1, ale art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, invocată de intimatele-reclamante Codreanu Harghel Gabriela şi Codreanu Ruxandra Cristina. Din concluziile scrise, depuse în motivarea excepţiei, rezultă însă ca excepţia priveşte şi art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului. În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile atacate contravin prevederilor art. 1, 3, 16, 20 şi 128 din Constituţie, deoarece recursul în anulare este "la dispoziţia numai a Parchetului General", chiar şi în urma adoptării Legii nr. 17/1997. Exprimandu-şi opinia potrivit prevederilor art. 23 alin.
(5)din Legea nr. 47/1992, instanţa suprema apreciază ca excepţia este neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: În temeiul art. 144 lit.
  1. c)din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 330, ale art. 330^1 ale art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, asa cum a fost invocată de părţi. Asupra constituţionalităţii art. 330, art. 330^3 şi art. 330^4 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 şi, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, prin care s-a constatat ca aceste prevederi sunt constituţionale. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii constante a Curţii Constituţionale, urmează să fie respinsă ca vadit nefondata excepţia privind dispoziţiile art. 330, ale art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, se constată că prin Legea nr. 17/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, acestea au suferit modificări. Recursul în anulare nu mai poate fi declarat oricând de către Ministerul Public, ci numai în termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă, pentru motivul prevăzut de art. 330 pct. 1 din Codul de procedură civilă, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, pentru motivul prevăzut de art. 330 pct. 2 din acelaşi cod. Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate nu au pus însă în discuţie legitimitatea constituţională a termenului de 6 luni în care poate fi declarat recursul în anulare, ci faptul ca recursul în anulare poate fi exercitat numai de către procurorul general. Este de observat ca egalitatea părţilor în procesul civil nu poate fi redusă numai la exercitarea directa a căilor de atac, ci are determinări mult mai largi. Aceasta egalitate nu exclude, ci chiar implica un tratament juridic diferenţiat, ţinând seama de natura autorităţilor publice şi de atribuţiile acestora. Ministerul Public este o astfel de autoritate care exercită atribuţii, nu drepturi subiective. Cat priveşte dispoziţiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, care este un text de trimitere la recursul în anulare, este de reţinut ca prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, Curtea Constituţională a constatat ca acestea sunt constituţionale. Deoarece nu exista motive care să determine schimbarea acestei soluţii, excepţia urmează să fie respinsă, fiind vadit nefondata. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit.
  2. c)şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c), al art. 24 alin.
(2)şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge, ca vadit nefondata, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330, ale art. 330^1, ale art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, invocată de Codreanu Harghel Gabriela şi Codreanu Ruxandra Cristina în Dosarul nr. 1.453/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată la data de 22 mai 1997. PREŞEDINTE, prof.univ.dr. Nicolae Popa Magistrat-asistent, Doina Suliman ----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.