HOTĂRÎRE nr. 9 din 11 februarie 1993 privind aprobarea Statutului Grupului Roman al Uniunii Interparlamentare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 22 februarie 1993 Parlamentul României adopta prezenta hotărîre. Se aprobă Statutul Grupului Roman al Uniunii Interparlamentare prevăzut în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărîre. PREŞEDINTELE SENATULUI prof. univ. OLIVIU GHERMAN PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ADRIAN NASTASE Anexa 1 STATUTUL Grupului Roman al Uniunii Interparlamentare Articolul 1 Grupul Roman al Uniunii Interparlamentare constituie unul din grupurile naţionale al Uniunii Interparlamentare, în conformitate cu prevederile art.1 şi 3 ale statutelor uniunii. Articolul 2 Grupul Roman al Uniunii Interparlamentare, impartasind principiile şi obiectivele Uniunii Interparlamentare, urmăreşte participarea parlamentarilor români la activitatea interparlamentara bilaterala şi multilaterala, conlucrarea activa a acestora cu parlamentarii celorlalte state, în vederea promovării idealurilor şi principiilor de libertate şi democratie şi a dezvoltării instituţiilor reprezentative, pentru înfăptuirea aspiratiilor de pace, înţelegere şi colaborare între toate popoarele lumii, în conformitate cu obiectivele promovate de Natiunile Unite. Articolul 3 Grupul Roman al Uniunii Interparlamentare este alcătuit din:
- a)membrii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor; ...
- b)personalităţi române, care au fost membri ai Consiliului Interparlamentar sau care au adus servicii deosebite uniunii şi care, la propunerea Grupului român, au fost confirmati ca membri de onoare ai grupului român de către Consiliul Interparlamentar. ... Membrii de onoare au dreptul de a participa la adunările grupului român, fără drept de vot, de a primi documentele referitoare la aceste adunări şi de a face parte din delegatiile la conferinţele şi reuniunile interparlamentare, cu acordul comitetului director. Articolul 4 Organele de conducere ale Grupului Roman al Uniunii Interparlamentare sînt:
- a)adunarea generală; ...
- b)comitetul director; ...
- c)biroul executiv. ... Articolul 5 Adunarea generală se întruneşte în şedinţe ordinare, cel puţin o dată pe an, şi în şedinţe extraordinare ori de cîte ori o situaţie deosebită impune aceasta, la convocarea comitetului director. Lucrările adunării generale sînt asigurate de biroul executiv. Articolul 6 Adunarea generală are următoarele atribuţii:
- a)adopta Statutul Grupului Roman al Uniunii Interparlamentare şi modificările lui, cu majoritatea de două treimi a numărului membrilor grupului ; ...
- b)alege membrii comitetului director şi preşedintele grupului; ...
- c)adopta raportul anual de activitate al grupului român, care se trimite secretarului general al Uniunii Interparlamentare. ... Articolul 7 Şedinţele adunării generale sînt valabile dacă au participat cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor grupului. Hotărîrile se iau cu majoritatea celor prezenţi. Articolul 8 Comitetul director al grupului este format din 25 membri, reflectînd în mod corespunzător spectrul politic din Parlament. Articolul 9 Comitetul director are următoarele atribuţii:
- a)alege biroul executiv al grupului; ...
- b)înaintează birourilor permanente ale celor două Camere propuneri privind: ... - bugetul anual al grupului şi cotizatia acestuia la bugetul uniunii, conform baremurilor aprobate de Consiliul Interparlamentar; - proiectul programului anual de activitate al grupului; - cei 2 reprezentanţi ai grupului român în Consiliul Interparlamentar, pentru un mandat de un an; - componenta şi mandatul delegatiilor grupului român la conferinţele interparlamentare; - componenta grupurilor parlamentare de prietenie, care stabilesc relaţii cu grupuri parlamentare similare din alte state; la formarea grupurilor parlamentare de prietenie se va ţine seama de reprezentarea echilibrata a spectrului politic din Parlament;
- c)adopta măsurile necesare pentru a asigura plata cotizatiei anuale la bugetul uniunii; ...
- d)descarca anual biroul executiv de gestiunea sa; ...
- e)întreprinde măsurile necesare în vederea traducerii în viaţa a hotărîrilor şi rezolutiilor conferinţelor Uniunii Interparlamentare şi ale Consiliului Interparlamentar; ...
- f)îndeplineşte orice alte sarcini stabilite de adunarea generală. ... Articolul 10 Comitetul director se întruneşte trimestrial, la convocarea biroului executiv. Şedinţele comitetului sînt valabile dacă au participat cel puţin două treimi din numărul membrilor comitetului. Hotărîrile se iau cu majoritatea de jumătate plus unu din numărul membrilor comitetului. Articolul 11 Biroul executiv este format din preşedintele grupului, doi vicepreşedinţi, doi secretari şi un trezorier. Biroul executiv desemnează vicepreşedintele care va exercita funcţiile preşedintelui, în lipsa acestuia. Articolul 12 Biroul executiv are următoarele atribuţii:
- a)asigura conducerea operativă a activităţii grupului şi legătură acestuia cu secretariatul uniunii de la Geneva, precum şi cu celelalte grupuri naţionale membre; ...
- b)pregăteşte lucrările pentru şedinţele comitetului director şi ale adunării generale a grupului; ...
- c)prezintă comitetului director dări de seama privind exercitarea bugetului; ...
- d)desemnează secretarul tehnic al grupului, care se va ocupa direct de activităţile grupului. Secretarul tehnic va fi un funcţionar parlamentar cu pregătire şi experienta corespunzătoare în probleme specifice organizării şi funcţionarii Uniunii Interparlamentare. ... Articolul 13 Membrii Grupului Roman al Uniunii Interparlamentare plătesc lunar o cotizatie de 1.000 lei, care va intră în bugetul grupului. Un procent de 80% din această sumă va fi folosit pentru acoperirea în lei a unei părţi din cotizatia anuală în valută a grupului. Restul sumei va fi folosit pentru activităţi curente ale grupului. -----------------