HOTĂRÂRE nr. 17 din 10 noiembrie 2004 privind contestarea înregistrării candidaturii domnului Adrian Năstase pentru funcţia de Preşedinte al României Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.085 din 23 noiembrie 2004 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Antonia Constantin - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent şef La data de 8 noiembrie 2004, Biroul Electoral Central a înaintat Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării, Contestaţia înregistrată la nr. 67/CT/2004 din 5 noiembrie 2004, formulată de Liviu Cota, privind înregistrarea candidaturii domnului Adrian Năstase pentru funcţia de Preşedinte al României la alegerile din 28 noiembrie 2004, contestaţie ce formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 634F/2004. Potrivit dispoziţiilor art. 52 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, contestaţiile se soluţionează fără înştiinţarea părţilor, cu participarea numai a judecătorilor Curţii, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar. În contestaţia formulată se susţine că domnul Adrian Năstase se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, fapt pentru care acesta nu prezintă calităţile morale necesare funcţiei pentru care candidează. De asemenea, este contestată şi candidatura domnului Gy'f6rgy Frunda la funcţia de parlamentar, susţinându-se că şi acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Reprezentantul Ministerului Public, punând concluzii, în temeiul art. 113 din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, coroborat cu art. 28 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată. CURTEA, analizând contestaţia formulată de Liviu Cota privind înregistrarea candidaturii domnului Adrian Năstase pentru funcţia de Preşedinte al României, în raport cu prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, actele depuse la dosar, precum şi concluziile reprezentantului Ministerului Public, reţine următoarele: Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie, republicată, ale art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, republicată, precum şi ale art. 11 alin.
(3)din Legea nr. 370/2004, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului Adrian Năstase pentru funcţia de Preşedinte al României. Examinând contestaţia, Curtea constată că motivele invocate nu pot fi primite, deoarece nu constituie impedimente juridice, în sensul prevederilor constituţionale ale art. 37 alin.
(2), art. 16 alin.
(3), art. 40 alin.
(3)şi ale art. 81 alin.
(4), pentru ca domnul Adrian Năstase să poată candida la funcţia de Preşedinte al României. În ceea ce priveşte contestarea candidaturii domnului Gy'f6rgy Frunda la funcţia de parlamentar, Curtea Constituţională constată că aceasta excede atribuţiilor sale, definite de Constituţie şi de Legea nr. 370/2004. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţie, republicată, al art. 11 alin.
(1)lit. B.a), al art. 18, 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, republicată, precum şi al art. 11 alin.
(2)şi
(3)din Legea nr. 370/2004, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii HOTĂRĂŞTE: Respinge contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului Adrian Năstase pentru funcţia de Preşedinte al României, contestaţie formulată de Liviu Cota. Hotărârea este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent şef, Doina Suliman _____________