ORDIN nr. 304 din 28 martie 2006 pentru contingentarea consumului şi producţiei de substanţe care epuizează stratul de ozon în anul 2006 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 6 aprilie 2006 Având în vedere prevederile art. 2 şi 5 din Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal la 16 septembrie 1987, la care România a aderat prin Legea nr. 84/1993, şi ale Amendamentului la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la cea de-a doua reuniune a părţilor de la Londra, din 27-29 iunie 1990, în baza prevederilor art. 3 alin.
(2)şi
(3)din Ordonanţa Guvernului nr. 89/1999 privind regimul comercial şi introducerea unor restricţii la utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon, aprobată cu modificări prin Legea nr. 159/2000, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 408/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în baza Ordinului ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 506/1996 pentru aprobarea Procedurii de reglementare a activităţilor de import şi export cu substanţe, produse şi echipamente înscrise în anexele Protocolului de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, ministrul mediului şi gospodăririi apelor emite următorul ordin: Articolul 1 Se contingentează în anul 2006 valoarea nivelului calculat anual al consumului de substanţe înscrise în anexa A, anexa B, anexa C grupa a II-a şi anexa E la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon. Articolul 2 Valorile de contingentare pentru nivelurile calculate anual ale consumului şi producţiei de substanţe înscrise în anexa A, anexa B, anexa C grupa a II-a şi anexa E la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon sunt stabilite conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 3 Nu fac obiectul contingentării stabilite prin prezentul ordin producţia şi consumul de substanţe reglementate, destinate utilizării ca agenţi de proces şi ca aplicaţii analitice de laborator, aprobate printr-o decizie a părţilor la Protocolul de la Montreal, precum şi consumul de bromură de metil destinat scopurilor de carantină, stabilit în conformitate cu prevederile art. 9 alin.
(2)din Ordonanţa Guvernului nr. 89/1999 privind regimul comercial şi introducerea unor restricţii la utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon, aprobată cu modificări prin Legea nr. 159/
- Articolul 4 Direcţia generală gestiune deşeuri şi substanţe chimice periculoase emite acordurile de mediu pentru importul/exportul de substanţe înscrise în anexele la Protocolul de la Montreal, în condiţiile respectării valorilor de contingentare stabilite în anexa la prezentul ordin. Articolul 5 Direcţia generală gestiune deşeuri şi substanţe chimice periculoase va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 6 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul mediului şi gospodăririi apelor, Sulfina Barbu Bucureşti, 28 martie
- Nr.
- Anexa ----------- 1 ) Prin nivel calculat anual al consumului, respectiv al producţiei, se înţelege definiţia prevăzută de Legea nr. 84/1993 pentru aderarea României la Convenţia privind protecţia stratului de ozon, adoptată la Viena la 22 martie 1985, şi la Protocolul privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal la 16 septembrie 1987, şi pentru acceptarea Amendamentului la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la cea de-a doua reuniune a părţilor de la Londra, din 27-29 iunie
- 2 ) Prin tone ODP se înţelege valoarea rezultată prin multiplicarea valorilor exprimate în tone metrice cu potenţialul de epuizare al ozonului. -------