HOTĂRÂRE nr. 951 din 28 septembrie 2011 pentru completarea Programului de reconstrucţie a caselor de locuit afectate de calamităţile naturale produse în judeţele Bacău, Galaţi, Vaslui şi Vrancea în luna septembrie 2007, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.151/2007 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 701 din 4 octombrie 2011 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi având în vedere dispoziţiile art. 36 alin.
(6)lit. e) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 38-40 şi art. 50 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC După articolul 5 din Programul de reconstrucţie a caselor de locuit afectate de calamităţile naturale produse în judeţele Bacău, Galaţi, Vaslui şi Vrancea în luna septembrie 2007, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.151/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 28 septembrie 2007, se introduce un nou articol, articolul 5^1, cu următorul cuprins: "Art. 5^1. -
(1)Materialele de construcţii achiziţionate de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe potrivit art. 1 alin.
(2)şi gestionate de către autorităţile publice locale potrivit art. 3 alin.
(3), rămase nerepartizate/nefolosite după finalizarea Programului, pot fi utilizate de către autorităţile publice locale respective, în vederea construirii de locuinţe sociale şi/sau de necesitate, prin programe proprii, în condiţiile legii, în măsura în care aceste materiale pot fi utilizate cu respectarea dispoziţiilor legale privind calitatea şi disciplina în construcţii.
(2)Prin hotărâre a consiliului local se stabileşte cantitatea materialelor de construcţii astfel rămase, care respectă condiţiile legale privind calitatea şi care pot fi folosite în scopul prevăzut la alin.
(1), potrivit legislaţiei în vigoare." ... PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Gabriela Udrea Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 28 septembrie 2011. Nr. 951. -----