HOTĂRÂRE nr. 682 din 12 septembrie 2019 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcțiune și valorificării prin casare, a unor mijloace fixe concesionate Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., Sucursala de Transport Bacău, Sucursala de Transport București, Sucursala de Transport Cluj, Sucursala de Transport Constanța, Sucursala de Transport Pitești, Sucursala de Transport Sibiu și Sucursala de Transport Timișoara Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 752 din 16 septembrie 2019 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 361 alin.
(1)și art. 362 alin.
(1)din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, precum și al art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Economiei și în concesiunea Companiei Naționale de Transport al Energiei „Transelectrica“ - S.A. - sucursalele de transport Bacău, București, Cluj, Constanța, Pitești, Sibiu și Timișoara, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2)Trecerea în domeniul privat al statului a mijloacelor fixe prevăzute la alin.
(1)se face în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării și, după caz, casării, în condițiile legii.
(3)Ministerul Economiei, prin Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A., asigură administrarea bunurilor având datele de identificare din anexă până la finalizarea procesului de scoatere din funcțiune, valorificare și, după caz, casare, în condițiile legii. Articolul 2
(1)Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“- S.A. va efectua operațiunile prevăzute la art. 1 alin.
(2).
(2)Contractul de concesiune încheiat între Ministerul Economiei, în calitate de autoritate concedentă, și Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A., în calitate de concesionar, se va actualiza în mod corespunzător. Articolul 3 Ministerul Economiei își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, în colaborare cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul economiei, Niculae Bădălău Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici București, 12 septembrie 2019. Nr. 682. ANEXĂ Tabel centralizator cuprinzând mijloacele fixe din domeniul public al statului concesionateCompaniei Naționale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. - Sucursala de Transport Bacău,Sucursala de Transport București, Sucursala de Transport Cluj, Sucursala de Transport Constanța, Sucursala de Transport Pitești,Sucursala de Transport Sibiu și Sucursala de Transport Timișoara, propuse pentru trecerea în domeniul privat al statului în vedereascoaterii din funcțiune și valorificării, în condițiile legii -----