METODOLOGIE din 26 ianuarie 2006 de evaluare a proiectelor depuse pentru obţinerea sprijinului financiar de la bugetul de stat prin Programul de creştere a competitivităţii produselor agroalimentare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 3 februarie 2006 Articolul 1 Metodologia de evaluare a proiectelor va ţine cont de următoarele:
- obiectivul principal al acestui program de finanţare este realizarea unui număr cât mai mare de produse alimentare competitive pe piaţa externă, în fapt creşterea exporturilor de produse alimentare;
- urmărirea priorităţilor cuprinse în politicile sectoriale din industria alimentară, stabilite prin strategia Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale;
- selecţia proiectelor în funcţie de obiectivele acestora. Articolul 2
(1)Cuantificarea gradului de competitivitate a produselor pe piaţa externă s-a făcut în baza ponderii exportului acestora, din valoarea totală a exportului de produse agroalimentare, realizat în anul precedent. ...
(2)În acest sens, în anul 2005 ordinea produselor procesate, în funcţie de gradul de competitivitate pe piaţa externă, se prezintă astfel: ...
- a)produse din industria uleiului; ...
- b)produse din industria cărnii; ...
- c)produse din industria de morărit-panificaţie; ...
- d)vin; ...
- e)miere; ...
- f)conserve de legume şi fructe şi sucuri de fructe; ...
- g)zahăr şi produse zaharoase; ...
- h)alte produse. ... Articolul 3 Importanţa strategică a sectoarelor. Ţintele strategice în cadrul politicilor sectoriale din industria alimentară sunt: 1. urmărirea realizării conformării cu prioritate a unităţilor de procesare a cărnii şi laptelui, precum şi a celor din alte sectoare alimentare de bază cu cerinţele Uniunii Europene; 2. realizarea unui consum alimentar cât mai echilibrat, cu măsuri vizând sectoarele carne şi lapte, dar şi cele privind alte produse alimentare de bază, cum ar fi: pâine, biscuiţi, paste făinoase, uleiuri, conserve de legume şi fructe; 3. prevederile pct. 1 şi 2 conduc la următoarea ordine de prioritate a sectoarelor din industria alimentară:
- a)carne şi lapte; ...
- b)morărit-panificaţie, ulei, conserve de legume şi fructe, sucuri de fructe, zahăr şi produse zaharoase; ...
- c)alte sectoare. ... Articolul 4 Obiectivele proiectelor necesită următoarea ierarhizare: 1. proiecte care asigură promovarea pe piaţa externă a produselor competitive, înregistrarea şi protejarea pe piaţa externă a mărcilor, brevetelor de invenţie, desenelor şi modelelor industriale; 2. proiecte care urmăresc conformarea unităţii cu cerinţele Uniunii Europene, prin implementarea şi certificarea sistemelor de management al calităţii şi de mediu; 3. proiecte care urmăresc creşterea generală a calităţii produselor unităţii prin dotarea şi acreditarea laboratoarelor. Articolul 5 Punctajul proiectelor depuse în anul 2005: - totalul punctelor acordate este de maximum 75, din care: (
- i)gradul de competitivitate pe piaţa externă a produselor realizate în sectoarele industriei alimentare - maximum 25 de puncte, din care:
- a)produse din industria uleiului - 25 de puncte; ...
- b)produse din industria cărnii - 20 de puncte; ...
- c)produse din industria de morărit-panificaţie, vin, miere, conserve de legume şi fructe şi sucuri de fructe, lapte şi produse lactate - 15 puncte; ...
- d)alte produse - 10 puncte; ... (îi) importanţa strategică a sectoarelor - maximum 25 de puncte, din care:
- a)carne şi lapte - 25 de puncte; ...
- b)morărit-panificaţie, ulei, conserve de legume şi fructe, sucuri de fructe, zahăr şi produse zaharoase - 20 de puncte; ...
- c)alte sectoare - 15 puncte; ... (iii) obiectivele proiectelor - maximum 25 de puncte, din care:
- a)proiecte care asigură promovarea pe piaţa externă a produselor competitive, înregistrarea şi protejarea pe piaţa externă a mărcilor, brevetelor de invenţie, desenelor şi modelelor industriale - 25 de puncte; ...
- b)proiecte care urmăresc conformarea unităţii cu cerinţele Uniunii Europene, prin implementarea şi certificarea sistemelor de management al calităţii şi de mediu - 20 de puncte; ...
- c)proiecte care urmăresc creşterea generală a calităţii produselor unităţii prin dotarea şi acreditarea laboratoarelor - 15 puncte. ... Articolul 6 Anual, metodologia de evaluare va putea fi amendată în funcţie de ţintele stabilite pentru anul respectiv. -----------