← România

LEGE nr. 176 din 18 iulie 2017

LEGE nr. 176 din 18 iulie 2017 privind transmiterea unor imobile aferente infrastructurii portuare din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiun

ea Companiei Naționale "Administrația Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galați în domeniul public al județului Tulcea Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 581 din 20 iulie 2017 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1

(1)Se aprobă transmiterea imobilelor aferente infrastructurii portuare, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiunea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Dunării Maritime“ - S.A. Galați în domeniul public al județului Tulcea, în scopul realizării unor obiective de investiții în Portul Tulcea și al desfășurării unor activități de interes public județean sau local, în condițiile legii.
(2)Bunurile prevăzute în anexă se declară din bunuri de interes public național în bunuri de interes public județean.
(3)Contractul de concesiune încheiat între Ministerul Transporturilor și Compania Națională „Administrația Porturilor Dunării Maritime“ - S.A. Galați se va modifica în mod corespunzător, în condițiile legii. Articolul 2
(1)Bunurile imobile prevăzute în anexă
(2)În cazul în care nu se respectă destinația bunurilor prevăzute în anexă, acestea revin de drept în domeniul public al statului, în condițiile Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu modificările și completările ulterioare.
(3)Ministerul Transporturilor va verifica respectarea prevederilor alin.
(2)Articolul 3 Fondurile necesare pentru întreținerea și repararea bunurilor imobile prevăzute în anexă se asigură din veniturile obținute din administrarea și exploatarea acestora și, în completare, de la bugetul județului Tulcea, în condițiile legii. Articolul 4 Predarea-preluarea bunurilor imobile prevăzute în anexă se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, la valoarea de inventar a acestora, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Articolul 5 Consiliul Județean Tulcea preia toate drepturile și obligațiile aferente bunurilor imobile prevăzute în anexă de la data semnării protocolului de predare-preluare, cu excepția creanțelor și obligațiilor de plată ale Companiei Naționale „Administrația Porturilor Dunării Maritime“ - S.A. Galați, aferente bunurilor imobile prevăzute în anexă, existente la data semnării protocolului de predare-preluare, care vor fi încasate, respectiv plătite de Compania Națională „Administrația Porturilor Dunării Maritime“ - S.A. Galați. Articolul 6 În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Transporturilor împreună cu Ministerul Finanțelor Publice vor elabora un proiect de hotărâre privind modificarea anexei nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile prezentei legi, care va fi adoptat de Guvern. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin.
(1)din Constituția României, republicată. p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, PETRU-GABRIEL VLASE PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU București, 18 iulie
  1. Nr.
  2. ANEXĂ DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilelor aferente infrastructurii portuare care se transmit din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiunea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Dunării Maritime“ - S.A. Galați în domeniul public al județului Tulcea Notă ... *) Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor a fost abrogată prin art. 305 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, abrogată la rândul ei de Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.