← România

DECIZIE Nr. 83*) din 20 septembrie 1995

DECIZIE Nr. 83*) din 20 septembrie 1995 Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 49 din 7 martie 1996 Notă ... *) Definitivă prin nerecurare. Florin Bucur Vasilescu - preşedinte Lucian Stangu - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Gabriela Radu - magistrat-asistent Completul de judecată, convocat fără citarea părţilor potrivit prevederilor art. 24 alin.

(2)din Legea nr. 47/1992, examinînd excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 şi ale art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 90/1990, invocată de recurentul Climescu Radu în Dosarul nr. 2.918/R/1994 al Tribunalului Neamt, constata următoarele: Tribunalul Neamt a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 alin. 2 şi a art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 90/1990 prin Încheierea din data de 6 decembrie 1994. Tribunalul Neamt, în conformitate cu prevederile art. 23 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, şi-a exprimat opinia în legătură cu excepţia invocată, apreciind ca aceasta ar fi intemeiata, dat fiind faptul ca dispoziţiile în discuţie contravin reglementărilor de principiu ale art. 49, ca şi ale art. 41, 134 şi 135 din Constituţie, referitoare la restrîngerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi, respectiv, la protecţia proprietăţii. În vederea soluţionării excepţiei, au fost solicitate, în baza art. 24 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale Guvernului, ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. În punctul de vedere al Guvernului, comunicat Curţii Constituţionale, se apreciază ca, în cauza supusă spre judecata Curţii Constituţionale, s-ar pune problema sferei de aplicare a dispoziţiilor enunţate de Decretul-lege nr. 90/1990 şi nu cea a neconstitutionalitatii acestora. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. Printr-un memoriu ulterior adresat Curţii Constituţionale, la data de 14 septembrie 1995, recurentul Climescu Radu, invocind faptul ca, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, a fost abrogat Decretul-lege nr. 90/1990, a cărui neconstituţionalitate o contestase, a arătat că nu mai insista în susţinerea excepţiei şi înţelege sa sesizeze tribunalul cu o alta excepţie de neconstituţionalitate, în raport cu conţinutul noului act normativ aprobat. CURTEA, luând act de Încheierea de sesizare a Tribunalului Neamt din data de 6 decembrie 1994, de conţinutul raportului întocmit de judecătorul-raportor, de prevederile Constituţiei, ale Decretului-lege nr. 90/1990 şi ale Legii nr. 51/1995, retine următoarele: În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 3 şi al art. 23 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, constata ca este competenţa să soluţioneze excepţia. Art. 1 alin. 2 şi art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 90/1990, atacate ca neconstituţionale, prevedeau ca: "Pentru persoanele juridice române, care au încadraţi jurisconsulti, asistenţa juridică potrivit alin. 1 se acordă numai cu aprobarea ministerelor şi celorlalte organe centrale în subordinea cărora se afla persoana juridică care solicită asistenţa" (art. 1 alin. 2) şi ca: "Asistenţa juridică se acordă numai de avocaţi, în afară cazurilor prevăzute expres de lege" (art. 2 alin. 1). Între data sesizării Curţii şi data soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, Decretul-lege nr. 90/1990 a fost abrogat în întregime, în mod expres, prin dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Rezultă ca, datorită abrogării textelor de lege a căror constituţionalitate a fost contestată, recunoscută şi de către autorul excepţiei, aceasta a rămas în prezent fără obiect şi, ca atare, urmează a fi respinsă. Faţa de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A. c), al art. 23 alin.
(1)şi
(5), al art. 24 alin.
(2)şi al art. 25 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 alin. 2 şi a art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 90/1990, astfel cum a fost invocată de recurentul Climescu Radu, cu domiciliul în Piatra-Neamt, str. Decebal nr. 15, bloc C1, sc. B, et. 4, ap. 30, judeţul Neamt, în Dosarul nr. 2.918/R/1994 al Tribunalului Neamt. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din 20 septembrie 1995. PREŞEDINTE, conf. univ. dr. Florin Bucur Vasilescu Magistrat-asistent, Gabriela Radu --------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.