ORDIN nr. 160 din 12 mai 2000 privind concursul public de oferte nr. 13/2000 pentru concesionarea unor activităţi miniere de explorare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 250 din 6 iunie 2000 Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, având în vedere: ● solicitarile persoanelor juridice pentru concesionarea unor activităţi miniere de explorare, adresate Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale; ● prevederile art. 9 şi 40 din Legea minelor nr. 61/1998; ● prevederile art. 6-17 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 61/1998, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 639/1998; ● Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 368/1999 privind reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, emite următorul ordin: Articolul 1 Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Mendeleev nr. 36-38, sectorul 1, telefon +
(40)1-313 2204, fax +
(40)1-210 7440, e-mail <mianas@namr.ro>, oferă, în vederea concesionarii activităţilor miniere de explorare, în condiţiile prevederilor Legii minelor nr. 61/1998, ale Hotărârii Guvernului nr. 639/1998 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 14/1999 privind aprobarea, la cererea asociaţiilor salariaţilor disponibilizaţi, a continuării activităţii la unele mine trecute în conservare, perimetrele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Durata concesionarii activităţilor miniere de explorare din perimetrele de explorare stabilite conform art. 1 este de maximum 5 ani, cu drept de prelungire pentru cel mult 3 ani, cu reducerea corespunzătoare a mărimii perimetrului şi cu drept de preemţiune la obţinerea licenţei de exploatare. Articolul 3 În scopul întocmirii ofertelor Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale asigura accesul la datele specifice, în baza unui acord de confidenţialitate, pentru utilizarea datelor şi informaţiilor geologice, cu plata tarifelor pentru consultare, în condiţiile legii. Articolul 4 Ofertele pentru concesionarea activităţilor miniere de explorare se depun la Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale în termen de 20 de zile calendaristice de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 5 Condiţiile de participare, conţinutul minimal al ofertelor şi modul de evaluare a acestora sunt reglementate prin Procedura de selecţie a ofertelor - Runda 13/2000 - explorare, care se oferă gratuit, la cerere, de către Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale. Articolul 6 Ofertanţii rămân angajaţi prin termenii ofertelor lor pentru toată durata de valabilitate a licenţei solicitate. Articolul 7 Deschiderea ofertelor va avea loc în şedinţa publică, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Data şi ora şedinţei publice de deschidere a plicurilor se anunta la depunerea ofertelor. Nerespectarea conţinutului plicurilor, stabilit prin Procedura de selecţie a ofertelor - Runda 13/2000 - explorare, şi a coordonatelor perimetrului minier de explorare oferit determina descalificarea ofertantului. Articolul 8 Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va analiza ofertele în maximum 30 de zile şi va comunică rezultatul evaluării tuturor ofertanţilor. Articolul 9 În termen de 10 zile calendaristice de la primirea comunicării de respingere a ofertelor, la solicitarea în scris a ofertanţilor respinsi, Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va transmite o copie de pe procesul-verbal de evaluare a ofertelor. În termen de 5 zile calendaristice de la primirea copiei de pe procesul-verbal de evaluare a ofertelor ofertanţii pot face contestaţii cu privire la modul în care au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează concesionarea prin concurs de oferte publice, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. În termen de 10 zile calendaristice de la primirea contestaţiei Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale este obligată să soluţioneze contestaţia şi sa comunice răspunsul sau contestatarului. Articolul 10 Negocierea licenţelor de explorare cu castigatorii concursului începe după finalizarea contestaţiilor şi durează 30 de zile. Articolul 11 Prezentul ordin va intra în vigoare la data publicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Mihail Ianas Anexă LISTA cuprinzând perimetrele de explorare - Runda 13/2000 -----