← România

DECIZIE Nr. 103 din 2 noiembrie 1994

DECIZIE Nr. 103 din 2 noiembrie 1994 Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 354 din 21 decembrie 1994 Vasile Gionea - preşedinte Mihai Constantinescu - judecător Miklos Fazakas - judecător Antonie Iorgovan - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Raul Petrescu - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent Pe rol soluţionarea recursului formulat de Societatea Comercială "Fimaro" - S.A. Cluj-Napoca împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 69/

  1. La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, părţile au fost lipsa. Magistratul-asistent informează completul de judecată ca la dosar s-a primit telexul nr. 31414/20172 din 1 noiembrie 1994 prin care recurenta arata ca înţelege să-şi retragă recursul declarat împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 69/1994, ca urmare a modificării Legii nr. 85/1992, în acea parte care priveşte locuintele de serviciu. Procurorul, având cuvintul, solicita să se ia act de retragerea recursului. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Decizia nr. 69 din 14 mai 1994, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992, întrucît prin Decizia nr. 10 din 8 martie 1994, rămasă definitivă prin nerecurare şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 5 mai 1994, Curtea Constituţională se pronunţase deja asupra constituţionalităţii acestui text de lege. Împotriva acestei decizii, pirita-recurenta - Societatea Comercială "Fimaro" - S.A. Cluj-Napoca - a declarat recurs, pe care l-a retras la primul termen de judecată, prin telexul nr. 31414/20172 din 1 noiembrie 1994, care se afla la dosarul cauzei. Ţinând seama de prevederile art. 267 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională ia act de cererea de renunţare la calea de atac, care nu este contrară prevederilor art. 26 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, întrucît dispoziţia legală ce a făcut obiectul cauzei - art. 7 din Legea nr. 85/1992 - a fost modificată prin Legea nr. 76/
  2. Pentru aceste motive, în temeiul art. 13 alin.

(1)lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Ia act de retragerea recursului declarat de Societatea Comercială "Fimaro" - S.A. Cluj-Napoca împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 69/1994, pronunţată în Dosarul nr. 37 C/
  1. Definitivă. Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din 2 noiembrie
  2. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. dr. VASILE GIONEA Magistrat-asistent, Florentina Geangu ---------------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.