← România

HOTĂRÂRE nr. 41 din 17 ianuarie 2002

HOTĂRÂRE nr. 41 din 17 ianuarie 2002 privind derularea programelor finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, în anul 2002 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 30 ianuarie 2002 În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, ale Legii bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, precum şi ale art. 16 alin.

(3)şi ale art. 34 din Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 În anul 2002 programele de sănătate se finanţează din bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, pentru activităţile care se desfăşoară în scopul promovării şi asigurării stării de sănătate a întregii populaţii a tarii, precum şi pentru alte activităţi specifice, şi din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, pentru asigurarea unor medicamente şi materiale sanitare specifice unor boli cu consecinţe grave asupra stării de sănătate a populaţiei, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Programele de sănătate ce se finanţează în anul 2002 din sursele prevăzute la art. 1 se detaliază pe subprograme care se aproba prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Articolul 3
(1)Indicatorii aferenţi programelor şi, respectiv, subprogramelor de sănătate se monitorizează pe baza evidentei tehnico-operative conduse la nivelul unităţilor sanitare, al direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, al Ministerului Sănătăţii şi Familiei, precum şi de către casele de asigurări de sănătate şi Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate pentru programele, respectiv subprogramele, la a căror finanţare contribuie şi bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate. ...
(2)Finanţarea, raportarea şi controlul indicatorilor specifici prevăzuţi în programele, respectiv în subprogramele de sănătate se efectuează pe baza normelor metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. ... Articolul 4
(1)Din fondurile prevăzute pentru programele şi, respectiv, subprogramele de sănătate aprobate prin bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei se finanţează şi cheltuielile de personal aferente personalului ce urmează să fie încadrat pe durata determinata, cu norma întreaga sau fracţiune de norma, în condiţiile legii, pentru realizarea unor activităţi specifice programelor. ...
(2)Activităţile pentru care se utilizează personalul prevăzut la alin.
(1)sunt următoarele: ...
  1. a)coordonarea şi implementarea programelor sau subprogramelor, după caz, destinate grupurilor sociale minoritare sau dezavantajate din punct de vedere al condiţiilor economico-sociale; ...
  2. b)educarea pentru sănătate pe grupe de populaţie cu risc de imbolnavire; ...
  3. c)promovarea sănătăţii femeii şi copilului la nivel comunitar prin asistenţi medicali şi mediatori sanitari; ...
  4. d)efectuarea screeningului pentru grupele de populaţie incluse în program sau subprogram, după caz; ...
  5. e)formarea personalului; ...
  6. f)informarea, educarea şi acordarea de consultaţii în probleme specifice privind promovarea unui comportament sanatos; ...
  7. g)realizarea lucrărilor legate de sistemul informaţional clinic şi logistic al reţelei; ...
  8. h)crearea infrastructurii pentru monitorizarea datelor; ...
  9. i)distribuirea contraceptivelor prin reţeaua de asistenţa medicală primara sau direct către grupuri vulnerabile de populaţie; ...
  10. j)realizarea lucrărilor de secretariat în cadrul comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei, legate de implementarea programelor şi, respectiv, a subprogramelor de sănătate. ... Articolul 5
(1)În sumele prevăzute pentru finanţarea programelor şi, respectiv, subprogramelor de sănătate se cuprind şi cheltuielile ocazionate de monitorizarea şi controlul acestora. ...
(2)În cadrul "Programului de prevenire şi control al bolilor netransmisibile" se cuprind şi cheltuielile aferente organizării transportului, în cazuri speciale, cu aeronave. ... Articolul 6
(1)Contraceptivele achiziţionate prin licitaţie la nivel naţional din fondurile alocate "Programului de sănătate a copilului şi familiei" se acordă fără plata prin cabinetele de planificare familială sau prin medicii de familie, în cazul localităţilor rurale sau oraşelor care nu au organizate astfel de cabinete, pe baza listei aprobate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, următoarelor categorii de persoane: somere, eleve şi studente, persoane care fac parte din familii beneficiare de ajutor social, femei cu domiciliul stabil în mediul rural, femei care efectuează un avort, la cerere, într-o unitate sanitară publică, precum şi alte persoane fără venituri care prezintă dovezi în acest sens. ...
(2)Pentru celelalte categorii de persoane care se adresează cabinetelor de planificare familială contraceptivele se acordă cu plata. Sumele rezultate din vânzare se utilizează în continuare pentru aprovizionarea ritmica şi diversificata cu contraceptive. La sfârşitul anului financiar, cu sumele rămase în cont se reintregesc creditele bugetare utilizate pentru procurarea acestora. ... Articolul 7
(1)Pentru coordonarea tehnica, monitorizarea şi evaluarea "Programului de sănătate a copilului şi familiei" se înfiinţează în cadrul Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" Unitatea de management a programelor de sănătate a femeii, copilului şi familiei, finanţată din fondurile alocate acestui program. ...
(2)Atribuţiile Unităţii de management a programelor de sănătate a femeii, copilului şi familiei şi numărul de personal se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei. ... Articolul 8
(1)Sumele prevăzute în bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei pentru finanţarea programelor şi, respectiv, a subprogramelor de sănătate se aloca lunar direcţiilor de sănătate publică judeţene şi instituţiilor subordonate, după caz. ...
(2)Sumele reprezentând finanţarea subprogramelor de sănătate se cuprind în bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor sanitare şi se aproba o dată cu acestea. ... Articolul 9
(1)Sumele prevăzute în bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate pentru finanţarea programelor şi, respectiv, a subprogramelor de sănătate se utilizează pentru asigurarea în spital şi ambulatoriu a unor medicamente şi materiale sanitare specifice unor boli cu consecinţe grave asupra stării de sănătate a populaţiei. ...
(2)Alocarea sumelor prevăzute la alin.
(1)se face pe bază de contracte distincte, încheiate între casele de asigurări de sănătate şi unităţile sanitare, în calitate de furnizori de servicii medicale, în funcţie de numărul de bolnavi trataţi şi de costul mediu/bolnav. ...
(3)Finanţarea programelor şi, respectiv, a subprogramelor de sănătate din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate se efectuează lunar de către casele de asigurări de sănătate, în cadrul fondurilor aprobate pentru cheltuieli materiale şi prestări de servicii cu caracter medical, din bugetul acestora. ...
(4)Casele de asigurări de sănătate vor urmări şi vor raporta lunar Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate utilizarea sumelor alocate potrivit destinaţiei acestora, precum şi indicatorii stabiliţi. ...
(5)Nerespectarea clauzelor contractuale, în sensul utilizării fondurilor pentru alte destinaţii sau al neraportarii indicatorilor stabiliţi, atrage rezilierea contractelor respective. ...
(6)Situaţiile prevăzute la alin.
(5)vor fi aduse la cunoştinţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Ministerului Sănătăţii şi Familiei de către organele constatatoare, în termen de 48 de ore de la data constatării. ... Articolul 10
(1)Achiziţia unor medicamente ce se acordă în spital şi în ambulatoriu, a unor vaccinuri, materiale sanitare şi a altor materiale necesare derulării programelor şi, respectiv, subprogramelor de sănătate, nominalizate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, se efectuează prin licitaţie la nivel naţional, în condiţiile legii. ...
(2)Procedura de achiziţie se organizează de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, precum şi de alte institute şi unităţi sanitare abilitate prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei, cu participarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. ...
(3)Medicamentele ce se acordă în ambulatoriu în cadrul programelor şi, respectiv, al subprogramelor de sănătate se asigura prin farmaciile aparţinând unităţilor sanitare prin care acestea se derulează. ... Articolul 11 Sursele de finanţare a programelor sau subprogramelor, după caz, pot fi completate, potrivit legii, cu donaţii şi sponsorizări. Articolul 12
(1)Modificarea sumelor aferente subprogramelor de sănătate, a structurii şi indicatorilor, pe parcursul derulării finanţării acestora, în funcţie de necesitaţi, se efectuează, la propunerea fundamentată a ordonatorilor secundari de credite, cu aprobarea ministrului sănătăţii şi familiei şi, respectiv, a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în calitate de ordonatori principali de credite. ...
(2)Sumele rămase neutilizate până la data de 15 decembrie 2002 din derularea unor programe şi, respectiv, a unor subprograme de sănătate finanţate din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate pot fi utilizate pentru suplimentarea fondurilor prevăzute în vederea decontării unor servicii medicale şi medicamente în anul curent. ... Articolul 13
(1)În anul 2002 în bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei este prevăzut şi "Programul de implementare a strategiei naţionale privind protecţia specială a persoanelor cu handicap". ...
(2)Finanţarea, monitorizarea şi controlul programului se fac de către Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap potrivit Normelor metodologice privind finanţarea proiectelor în domeniul protecţiei speciale a persoanelor cu handicap şi administrarea unităţilor finanţate în comun de Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap şi organizaţiile neguvernamentale ale persoanelor cu handicap sau care au ca obiect de activitate protecţia specială a persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 696/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 6 august 2001. ... PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- p. Ministrul sănătăţii şi familiei, Radu Deac, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Anexa PROGRAMELE finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, în anul 2002 ---------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.