HOTĂRÎRE nr. 112 din 15 februarie 1991 privind înfiinţarea unor regii autonome Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 18 martie 1991 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se înfiinţează Regia autonomă de construcţii "Carpaţi" şi Regia autonomă "Carpaţi Proiect" prin divizarea Regiei autonome de construcţii şi proiectare "Carpaţi", constituită prin Hotărîrea Guvernului nr. 1218/1990. Articolul 2 Obiectul de activitate al Regiei autonome de construcţii "Carpaţi" îl constituie:
- a)realizarea, cu prioritate, a lucrărilor de construcţii, instalaţii şi montaj, de interes naţional, în ţara, precum şi a unor asemenea lucrări în străinătate; ...
- b)realizarea de lucrări de construcţii, instalaţii şi montaj, pe bază de contracte încheiate cu regii autonome, societăţi comerciale, persoane fizice şi juridice, române sau străine, precum şi proiectarea lor unde este cazul. ...
- c)realizarea operaţiunilor de import-export specifice profilului sau de activitate. ... Regia autonomă de construcţii "Carpaţi" poate înfiinţa, în structura şi profilul sau de activitate, unităţi de construcţii, instalaţii, montaje, de producţie industriala, de prestaţii, de transport şi utilaje de construcţii-montaj, centru de calcul şi ateliere de proiectare. Modalitatea de constituire a acestora şi relaţiile dintre ele cu regia autonomă şi cu terţii se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, elaborat conform legii. Patrimoniul Regiei autonome de construcţii "Carpaţi" se constituie prin preluarea patrimoniului fostului Trust de antrepriza generală "Carpaţi", inventarierea acestuia urmînd a se efectua, în termen de 30 de zile, de către o comisie numita de Secretariatul general al Guvernului. Comisia va stabili şi destinaţia părţii din patrimoniul unităţilor ce se reorganizează care nu intră în obiectul de activitate al regiei autonome. Sediul Regiei autonome de construcţii "Carpaţi" este în strada Docentilor nr. 12, sectorul 1, Bucureşti. Articolul 3 Obiectul de activitate al Regiei autonome "Carpaţi Proiect" îl constituie:
- a)elaborarea, cu prioritate, de studii şi proiecte pentru realizarea obiectivelor de interes naţional în domeniile: sistematizare, arhitectura, construcţii, instalaţii, amenajări şi decoratiuni, design, precum şi prestarea de servicii specifice de consulting şi expertiza; ...
- b)executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor menţionate mai sus, pe bază de contracte cu regii autonome, societăţi comerciale, persoane fizice sau juridice, române sau străine. ... Patrimoniul Regiei autonome de proiectare "Carpaţi Proiect" se constituie prin preluarea patrimoniului fostului Institut de proiectare "Carpaţi", inventarierea acestuia urmînd a se face, în termen de 30 de zile, de o comisie numita de Secretariatul general al Guvernului. Sediul Regiei autonome "Carpaţi Proiect" este în strada Stirbei Voda nr. 43, sectorul 1, Bucureşti. Articolul 4 Pentru ambele regii autonome, atribuţiile ministerului de resort vor fi exercitate de Secretariatul general al Guvernului. Articolul 5 Conducerea celor două regii autonome revine consiliilor de administraţie numite prin ordin al secretariatului general al Guvernului. Consiliile de administraţie îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriile regulamente de organizare şi funcţionare. Articolul 6 Activitatea curenta a Regiei autonome de construcţii "Carpaţi" este condusă de un director general, iar a Regiei autonome "Carpaţi Proiect", de către un director. Aceştia sînt numiţi în prima şedinţa a consiliilor de administraţie, cu avizul Secretariatului general al Guvernului. Articolul 7 Cele doua regii autonome înfiinţate au personalitate juridică şi îşi desfăşoară activitatea potrivit legislaţiei române şi regulamentelor de organizare şi funcţionare cuprinse în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărîre. Articolul 8 Hotărîrea Guvernului nr. 1218/1990 îşi încetează aplicabilitatea. PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN Anexa 1 REGIA AUTONOMĂ DE CONSTRUCŢII "CARPAŢI" REGULAMENT de organizare şi funcţionare I. Dispoziţii generale Articolul 1 Denumirea este Regia autonomă de construcţii "Carpaţi", numita în continuare Regia "Carpaţi" - înfiinţată prin Hotărîrea Guvernului României nr. 112/1991. Articolul 2 Regia "Carpaţi" gestionează proiectarea şi realizarea lucrărilor de construcţii, instalaţii şi montaj ale obiectivelor de investiţii din ţara şi străinătate. Articolul 3 Regia "Carpaţi" este persoana juridică şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară. Activitatea acesteia se desfăşoară în baza prezentului regulament şi a altor prevederi legale. Articolul 4 Sediul central al Regiei "Carpaţi" este în Bucureşti, str. Docentilor nr. 12, sector 1. Regia "Carpaţi" are în componenta următoarele categorii de unităţi şi subunitati: 4.1. unităţi cu autonomie limitată fără personalitate juridică, denumite: grupuri de santiere; staţii de utilaj transport; baza de aprovizionare şi desfacere; unităţi de producţie auxiliara; 4.2. subunitati fără personalitate juridică, denumite: loturi; santiere; secţii; ateliere; coloane; depozite; secţii de proiectare; oficiu de calcul; 4.3. servicii de administrare a patrimoniului, cazare şi de protecţie socială; 4.4. unităţi şi subunitati în străinătate. Constituirea unităţilor cu autonomie limitată fără personalitate juridică şi a subunitatilor şi relaţiile dintre acestea se stabilesc prin prezentul regulament. II. Obiectul de activitate şi atribuţiile Articolul 5 Regia "Carpaţi" are ca obiect de activitate: 5.1. realizarea lucrărilor de construcţii, instalaţii şi montaj ale obiectivelor de investiţii, din ţara şi străinătate, în condiţii de eficienta maxima, cu asigurarea unui înalt nivel calitativ al lucrărilor şi durate minime de execuţie; 5.2. realizarea de produse industriale specifice domeniului sau de activitate şi comercializarea acestora; 5.3. activitatea de proiectare, ofertare, informatica; 5.4. proiectarea şi executarea de construcţii şi instalaţii, în scopul folosirii maxime a capacităţii de producţie; 5.5. realizarea de investiţii proprii, reparaţii şi retehnologizari; 5.6. activitatea de cantine, gospodării anexe, administrare, spaţii de cazare etc.; 5.7. pregătirea şi perfecţionarea pregătirii personalului din reţeaua proprie; 5.8. realizarea operaţiunilor de import-export specifice profilului sau de activitate. Articolul 6 În realizarea obiectului sau de activitate, Regia "Carpaţi" exercita următoarele atribuţii principale: 6.1. asigura execuţia şi punerea în funcţiune a lucrărilor de construcţii, instalaţii şi montaj ale obiectivelor de investiţii din ţara, de interes naţional, şi din străinătate; 6.2. pregăteşte şi fundamentează elementele necesare negocierii cu reprezentanţii organelor competente a volumului de producţie posibil de realizat şi asigura contractarea acestuia în condiţiile existenţei bazei tehnico-materiale prin repartiţii, direct de pe piaţa libera sau din import; 6.3. fundamentează elementele necesare negocierii cheltuielilor de producţie, a preţurilor şi a nivelului subvenţiilor; 6.4. studiază piaţa interna şi externa pentru asigurarea aprovizionarii şi a executării unor activităţi de construcţii-montaj cu rentabilitatea adecvată; 6.5. promovează şi coordonează activitatea organizatorică pentru distribuirea lucrărilor de executat şi a mijloacelor materiale, astfel încît să se asigure o acoperire cu lucrări a tuturor unităţilor pe o perioadă de minimum 6 luni; 6.6. iniţiază şi realizează acţiuni de cooperare tehnico-ştiinţifică cu alţi agenţi economici în domeniul sau de activitate; 6.7. asigura proiectarea, organizarea tehnico-materială, pregătirea şi realizarea investiţiilor proprii destinate modernizării şi retehnologizării activităţilor de construcţii-instalaţii; 6.8. asigura lansarea şi urmărirea producţiei pentru îndeplinirea sarcinilor rezultate din contractele încheiate şi satisfacerea nevoilor unităţilor din subordine; 6.9. realizează importul de tehnologii şi de licenţe pentru modernizarea activităţii de execuţie; 6.10. coordonează şi asigură realizarea tuturor lucrărilor de investiţii, întreţinerea şi reparaţiile clădirilor şi utilajelor de construcţii din dotarea unităţilor în vederea menţinerii capacităţii de producţie în condiţii de siguranţă şi maximum de randament în funcţionarea acestora; 6.11. stabileşte strategia de dezvoltare a regiei şi a fiecărei subunitati şi asigura finanţarea investiţiilor proprii legat de aceasta; 6.12. elaborează documentaţiile necesare pentru obţinerea de credite şi alte surse de finanţare a unităţilor proprii; 6.13. asigura respectarea disciplinei muncii în desfăşurarea proceselor de producţie, respectarea atribuţiilor de serviciu şi a altor prevederi legale de către întregul personal; 6.14. realizează programarea şi executarea activităţii economico-financiare, întocmirea bugetelor de venituri şi cheltuieli, analiza execuţiei acestora şi stabileşte destinaţia veniturilor potrivit legii; 6.15. efectuează şi realizează direct operaţii de comerţ exterior; 6.16. organizează şi dezvolta aplicatiile informatice în vederea asigurării rapide a tuturor informaţiilor necesare luării deciziilor tehnice, economice şi organizatorice. III. Patrimoniul Articolul 7 Regia "Carpaţi" are un patrimoniu a cărui valoare este cea stabilită prin inventarierea facuta de comisia numita prin Ordinul Secretariatului general al Guvernului nr. 146 din 21.11.1990. Articolul 8 Regia "Carpaţi" este proprietara bunurilor din patrimoniul sau. În exercitarea drepturilor de proprietate poseda, foloseşte şi dispune în mod autonom, în condiţiile legii, de bunurile pe care la are în patrimoniul sau, culege uzufruct, după caz, pentru realizarea scopului pentru care a fost constituită. IV. Structura regiei "Carpaţi" Articolul 9 Regia "Carpaţi" îşi aproba structura organizatorică în consiliul sau de administraţiei, inclusiv înfiinţarea unităţilor şi subunitatilor, şi stabileşte relaţiile unităţilor în cadrul regiei şi cu terţii, le acorda împuternicirea de reprezentare în domeniile tehnic, economic, comercial, administrativ, financiar şi altele. Modul de organizare şi structura conducerii unităţilor componente ale Regiei "Carpaţi" se stabilesc de consiliul de administraţie al regiei. Articolul 10 Unităţile fără personalitate juridică răspund în faţa consiliului de administraţie al Regiei "Carpaţi" de îndeplinirea tuturor atribuţiilor, responsabilităţilor şi competentelor încredinţate de acesta prin hotărîrile şi deciziile de delegare, precum şi de realizarea sarcinilor rezultate din programele de producţie. Articolul 11 Unităţile sînt conduse de un comitet director, ale cărui atribuţii se stabilesc prin regulamentul aprobat de consiliul de administraţie al Regiei "Carpaţi". Articolul 12 Regia "Carpaţi" are în structura direcţii, servicii şi compartimente. V. Organele de conducere ale regiei Articolul 13 Conducerea Regiei "Carpaţi" revine consiliului de administraţie, alcătuit din 15 membri, numit de Secretariatul general al Guvernului. Articolul 14 Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul regulament de organizare şi funcţionare. Articolul 15 Activitatea curenta a regiei este condusă de directorul general, numit de consiliul de administraţie, cu avizul Secretariatului general al Guvernului. Directorul general angajează şi concediază personalul regiei. Articolul 16 Atribuţiile consiliului de administraţie sînt următoarele: - aproba structura organizatorică şi funcţională a regiei; - aproba tactica şi strategia de marketing; - aproba domeniile orientative ale producţiei; - aproba politica de dezvoltare şi noile tehnologii; - aproba politica de decontări cu beneficiarii; - aproba operaţii de credit şi subvenţii; - examinează şi aproba bugetul de venituri şi cheltuieli, bilanţul şi contul de profit şi pierderi; - aproba utilizarea fondului valutar ce revine regiei; - asigura respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia mediului înconjurător; - stabileşte nivelul de salarizare a personalului propriu în funcţie de studii, munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege; - aproba orice alte probleme privind activitatea regiei, cu excepţia celor date în competenţa altor organe, potrivit legii. Articolul 17 Consiliul de administraţie se întruneşte în sesiuni ordinare o dată pe luna şi la cererea preşedintelui sau a 1/3 din membri, ori de cîte ori este nevoie. Articolul 18 Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul de administraţie poate atrage în activitatea de analiza consilieri şi consultanţi din diferite sectoare. Activitatea acestora va fi compensata material conform înţelegerii, pe bază de contract. Articolul 19 Consiliul de administraţie, în prima luna a anului următor, prezintă Secretariatului general al Guvernului un raport asupra activităţii regiei în anul precedent şi asupra programului de activitate pentru anul în curs. VI. Bugetul şi relaţiile financiare Articolul 20 Regia "Carpaţi" determina anual, corelat cu contractele încheiate pentru executarea lucrărilor de construcţii, instalaţii, montaje şi prestări de servicii, volumul de venituri de realizat, cheltuielile de efectuat şi cota de impozit pe beneficiu datorate bugetului statului, conform legii. Articolul 21 Partea de cheltuieli care depăşeşte nivelul veniturilor realizate se subvenţionează de la bugetul de stat, conform legii. Articolul 22 Veniturile şi cheltuielile Regiei "Carpaţi" se stabileşte prin buget pentru fiecare execuţie financiară cuprinsă între 1 ianuarie şi 31 decembrie. Articolul 23 Regia "Carpaţi" întocmeşte anual bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi care se aproba de Direcţia generală a finanţelor publice după care se publică în Monitorul Oficial, Partea a IV-a. Articolul 24 După acoperirea cheltuielilor din veniturile realizate, Regia "Carpaţi" constituie fondul de rezerva şi fondul de dezvoltare, asigura sumele necesare satisfacerii unor necesitaţi social-culturale şi sportive ori de perfecţionare-recalificare a personalului angajat, precum şi pentru cointeresarea prin premierea acestuia, plăteşte impozitele, taxele, cotele de asigurări şi securitate socială şi celelalte vărsăminte prevăzute de lege. Consiliul de administraţie al Regiei "Carpaţi" poate hotărî şi crearea altor fonduri în afară celor menţionate. Partea de venituri rămasă după constituirea fondurilor proprii şi efectuarea plăţilor prevăzute de lege reprezintă profitul net. Din acest profit o parte se utilizează pentru constituirea fondului de participare a salariaţilor la profit, în limita prevederilor legale. Articolul 25 În situaţia în care, în cursul exerciţiului financiar, veniturile sînt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor, Regia 'Carpaţi", pe baza calculelor de fundamentare, determina volumul împrumuturilor necesare desfăşurării activităţii de execuţie a lucrărilor de construcţii, instalaţii, montaj sau prestaţii de servicii, în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent. Articolul 26 Regia "Carpaţi" hotărăşte cu privire la investiţiile care urmează a fi realizate în limita competentelor acordate, stabileşte nivelul surselor proprii de finanţare şi determina volumul creditelor bancare necesare pentru realizarea obiectivelor de investiţii. Articolul 27 Operaţiunile de încasări şi plati se efectuează prin conturile deschise la Banca Română pentru Dezvoltare şi/sau Banca Română de Comerţ Exterior. Articolul 28 Relaţiile financiare de decontare între unităţile Regiei "Carpaţi" se stabilesc prin reglementări şi hotărîri ale comitetului director. VII. Relaţiile regiei "Carpaţi" Articolul 29 Consiliul de administraţie al Regiei "Carpaţi" stabileşte relaţiile în cadrul regiei, precum şi împuternicirile de reprezentare sau de limitare a atribuţiilor în domeniul tehnic, economic, comercial, financiar, juridic etc. Articolul 30 Pe plan orizontal se stabilesc relaţii directe şi reciproce între direcţii cu privire la: - contractarea lucrărilor prin care Direcţia oferte şi contracte, prealabil prezentării spre semnare a contractelor, obţine avizul celorlalte direcţii implicate în realizarea acestora; - aprovizionarea tehnico-materială în care Direcţia producţie secundară şi prestări servicii tutelara a Bazei de aprovizionare, prealabil contractării materialelor care revin în sarcina Regiei "Carpaţi", obţine din partea celorlalte direcţii necesarul şi termenul de asigurare a acestora; - proiectarea (tehnologică şi de investiţii) care se realizează prin Direcţia tehnica, contracte, oferte transmite celorlalte direcţii implicate în realizarea acestora documentaţia şi fundamentarile corespunzătoare; - stabilirea necesarului suplimentar de resurse financiare şi modul de acoperire a acestora prin relaţii reciproce între Direcţia economică şi celelalte direcţii operative; Direcţia lucrări de finisaje, Direcţia lucrări de baza, Direcţia lucrări de instalaţii, Direcţia producţie secundară şi prestări servicii transmit la termenele stabilite, realizarea indicatorilor economico-financiari şi balantele de verificare; - în realizarea operaţiunilor de comerţ exterior se stabilesc relaţii directe şi reciproce între direcţiile care concura la realizarea acestor operaţiuni. Articolul 31 Pe plan vertical grupurile de santiere şi celelalte unităţi întreţin relaţii directe cu santierele şi subunitatile şi relaţii de subordonare cu direcţiile, în următoarele domenii: - aprovizionarea tehnico-materială şi a utilajelor de construcţii pentru acele poziţii care cad în sarcina Regiei "Carpaţi"; pentru celelalte materiale, nenominalizate de Direcţia producţie secundară şi prestări servicii, aprovizionarea se poate asigura direct în limita documentaţiei tehnico-economice şi a resurselor de care dispun cît şi prin Baza de aprovizionare; - asigurarea necesarului de fonduri pentru plata salariilor şi a altor plati în numerar; - asigurarea documentaţiilor tehnico-economice necesare realizării lucrărilor programate; - programarea şi încasarea producţiei se asigura prin direcţiile tutelare pe baza elementelor de fundamentare prezentate de grupurile de santiere şi celelalte unităţi. Articolul 32 Grupurile de santiere şi celelalte unităţi au competentele prevăzute pentru unităţile fără personalitate juridică, cu următoarele limitări: - nu întreţin relaţii directe cu bugetul statului; - documentaţiile pentru obţinerea de credite şi subvenţii se promovează numai prin Regia "Carpaţi"; - nu pot încheia direct contracte şi nu pot avea relaţii directe pentru operaţiuni de comerţ exterior; - cheltuielile care se suporta din profit se stabilesc la nivelul regiei; - contractarea obiectivelor cu o durată de execuţie mai mare de 6 luni. VIII. Personalul Articolul 33 Personalul Regiei "Carpaţi" este supus statutului personalului, aprobat de consiliul de administraţie şi altor prevederi legale specifice activităţii de construcţii, instalaţii, montaj. Statutul personalului reglementează, în principal: - sistemul de admitere în serviciu, promovare şi ieşire din serviciu, atestare pe post; - îndatoririle salariaţilor pe niveluri ierarhice; - sistemul propriu de salarizare şi recompense; - modul de aplicare a sancţiunilor; - constituirea comisiilor de personal, atribuţiile şi competentele acestora; - prevederi referitoare la protecţia socială a personalului. IX. Dispoziţii tranzitorii Articolul 34 Pînă la aprobarea noi legislaţii în domeniul salarizarii şi organizării, se vor aplica următoarele: - Regia "Carpaţi" se încadrează în grupa a III-a de ramuri şi gradul special de organizare şi utilizează funcţii şi niveluri de salarizare prevăzute de lege pentru centrale industriale; - subunitatile sale se încadrează în grupe de ramuri şi grade de organizare conform reglementărilor existente la data prezentei hotărîri; - întreprinderile care prin reorganizare devin subunitati ale regiei îşi păstrează nivelurile de salarizare şi funcţiile prevăzute de lege pentru întreprinderi corespunzătoare grupei de ramuri şi gradului de organizare existente la data aprobării prezentului regulament. Articolul 35 Consiliul de administraţie al Regiei "Carpaţi" va adapta prezentul regulament în funcţie de actele normative ce se vor elabora ulterior. Anexa 2 REGIA AUTONOMĂ "CARPAŢI PROIECT" REGULAMENT de organizare şi funcţionare Capitolul 1 Prevederi generale Articolul 1 Denumirea regiei este Regia autonomă "Carpaţi proiect", înfiinţată prin Hotărîrea Guvernului României nr. 112/1991. Articolul 2 Regia autonomă este persoana juridică, functionînd pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară. Ea îşi desfăşoară activitatea pe baza dispoziţiilor legale aplicabile în materie, precum şi a prezentului regulament. Articolul 3 Sediul principal al regiei este în Bucureşti, str. Stirbei Voda nr. 43, sectorul 1. Regia autonomă poate deschide birouri, reprezentante, agenţii în România şi străinătate. Capitolul 2 Articolul 4 Scopul şi obiectul de activitate ale Regiei autonome "Carpaţi proiect" sînt: - creaţie-proiectare, realizari şi execuţie în domeniile: sistematizare, arhitectura, construcţii, instalaţii, amenajări şi decoratiuni, design: - consulting, expertizari, management, informatica în domeniile menţionate; - prestări servicii specializate. Articolul 5 Atribuţiile regiei sînt:
- a)fundamentează elementele necesare negocierii unor comenzi de stat sau din sectorul particular cu reprezentanţii acestora, a volumului de producţie posibil de realizat şi contractarea acesteia direct pe piaţa libera; ...
- b)pregăteşte elementele necesare negocierii cu reprezentanţii statului, a cheltuielilor de producţie, a preţurilor şi tarifelor; ...
- c)asigura programarea şi urmărirea realizării producţiei; ...
- d)asigura conducerea activităţii de proiectare în condiţii de rentabilitate, cu respectarea normelor de protecţie socială a salariaţilor şi utilizarea cu eficienta a capacităţii tehnice disponibile; ...
- e)studiază piaţa interna şi externa pentru asigurarea cu comenzi de proiectare a regiei; ...
- f)asigura aprovizionarea tehnico-materială, proiectarea investiţiilor proprii în vederea modernizării şi creşterii gradului de eficienta a activităţii de proiectare şi de execuţie; ...
- g)asigura finanţarea lucrărilor de investiţii proprii care nu sînt subvenţionate de stat; ...
- h)realizează importul de tehnologii şi licenţe pentru modernizarea activităţii de proiectare; ...
- i)iniţiază acţiuni de cooperare tehnico-ştiinţifică cu firme străine; ...
- j)reprogramează şi coordonează activitatea organizatorică pentru distribuirea proiectelor, astfel încît să se asigure o acoperire cu lucrări, pe o perioadă de minimum 6 luni, pentru întregul personal angajat; ...
- k)fundamentează politica de credite şi a altor surse de finanţare a regiei; ...
- l)realizează programarea şi executarea activităţilor financiare, întocmirea proiectului de buget de venituri şi cheltuieli, analiza execuţiei acestuia, elaborarea propunerilor privind destinaţia profitului, potrivit legii; ...
- m)efectuează direct operaţii de comerţ exterior. ... Capitolul 3 Patrimoniul Articolul 6 La data infiintarii regiei autonome, valoarea totală a patrimoniului este de 39,8 milioane lei. Aceste date sînt conforme bilanţului contabil la 30.06.1990, valoarea finala a patrimoniului urmînd a fi stabilită de comisia de inventariere a Secretariatului general al Guvernului. Articolul 7 Regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul sau. În exercitarea dreptului de proprietate, regia poseda, foloseşte şi dispune, în mod automat, de bunurile pe care le are în patrimoniul sau, le culege fructele, după caz, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită. Capitolul 4 Regimul de finanţare Articolul 8 Regia autonomă îşi acoperă, cu veniturile provenite din activitatea sa, toate cheltuielile şi constituie fondul de rezerva şi fondul de dezvoltare. În cazul în care mijloacele regiei nu vor fi suficiente, va putea contracta credite financiare şi bancare, precum şi subvenţii, în condiţiile legii. Capitolul 5 Structura organizatorică Articolul 9 În cadrul regiei se constituie următoarele structuri organizatorice: - secţii, ateliere, colective (compartimente) de proiectare; - compartimente pentru producţia auxiliara; - direcţii şi compartimente functionale şi administrative (de comerţ exterior, marketing şi management, economic şi financiar, de oferta şi contractare etc.). Conducerea acestor compartimente urmează a fi numita de către consiliul de administraţie al regiei. Relaţiile functionale, atribuţiile, competentele şi răspunderile acestora vor fi prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare, ce se va aproba ulterior. Capitolul 6 Organele de conducere ale regiei Articolul 10 Conducerea Regiei autonome "Carpaţi proiect" revine consiliului de administraţie, alcătuit din 11 membri, numit de Secretariatul general al Guvernului. Articolul 11 Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul regulament de organizare şi funcţionare. Articolul 12 Activitatea curenta a regiei autonome este condusă de un director, numit de consiliul de administraţie dintre membrii acestuia, cu avizul Secretariatului general al Guvernului. Directorul angajează şi concediază personalul regiei. Articolul 13 Atribuţiile consiliului de administraţie vor fi exercitate, în principal, în următoarele direcţii: - aprobarea structurii organizatorice şi functionale a regiei; - elaborarea şi realizarea programelor anuale de activitate; - organizarea şi conducerea proiectării şi executării lucrărilor; - aprobarea domeniilor orientative ale producţiei; - aprobarea metodologiei de negociere şi decontare a producţiei cu beneficiarii; - aprobarea operaţiunilor de credite şi subvenţii; - examinarea şi aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, bilanţului şi contului de profit şi pierderi; - aprobarea utilizării fondului valutar ce revine regiei; - asigurarea respectării dispoziţiilor legale privind protecţia mediului înconjurător; - rezolvarea problemelor de muncă şi sociale; - stabilirea nivelului şi modului de salarizare a personalului regiei, în funcţie de studii, munca efectiv prestată, cu respectarea nivelului minim de salarizare prevăzut de lege; - aprobarea oricăror alte probleme privind activitatea regiei, cu excepţia celor date în competenţa altor organe, potrivit legii. Articolul 14 Consiliul de administraţie se întruneşte în sesiuni ordinare o dată pe luna şi la cererea preşedintelui sau a 1/3 din membri, ori de cîte ori este nevoie. Articolul 15 Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul de administraţie poate atrage în activitatea de analiza consilieri şi consultanţi din diferite sectoare. Activitatea acestora este compensata material, conform înţelegerii, pe bază de contract. Articolul 16 Consiliul de administraţie, în prima luna a anului, prezintă Secretariatului general al Guvernului un raport asupra activităţii regiei în anul precedent şi asupra programului de activitate pe anul în curs. Capitolul 7 Bugetul de venituri şi cheltuieli Articolul 17 Regia autonomă întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, după modelele stabilite de Ministerul Finanţelor, aprobate anual de Ministerul Finanţelor şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Articolul 18 Regia autonomă constituie fondul de rezerva şi de dezvoltare, precum şi alte sume necesare desfăşurării activităţii. Articolul 19 Exerciţiul economico-financiar începe la 1 ianuarie şi se termina la 31 decembrie ale aceluiaşi an. Capitolul 8 Desfăşurarea activităţii Articolul 20 Relaţiile comerciale dintre Regia autonomă "Carpaţi proiect" şi alte societăţi comerciale sau regii autonome, precum şi cu statul, se vor desfăşura pe baze contractuale, guvernate pe principiul libertăţii contractuale (negocierea dintre părţi). Articolul 21 Regia va practica, în raporturile cu terţii, preţuri decurgind din acţiunea conjugală a cererii şi ofertei. Articolul 22 Regia autonomă poate încheia contracte de prestări de servicii cu întreprinzătorii străini, în condiţiile legii. Articolul 23 Regia autonomă se poate adresa instanţelor judecătoreşti de drept comun, pentru orice litigii. Articolul 24 Regia autonomă se poate asocia cu societăţi comerciale pentru realizarea în comun de activităţi productive şi de comercializare, precum şi cu terţe persoane juridice sau fizice, române sau străine, în scopul creării de noi societăţi comerciale. Articolul 25 Regia autonomă este obligată să-şi desfăşoare activitatea cu respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia mediului înconjurător. Capitolul 9 Dispoziţii finale Articolul 26 Prezentul regulament se va completa cu dispoziţiile Legii nr. 15/1990 şi celelalte reglementări în vigoare. Consiliul de administraţie poate adapta regulamentul de organizare şi funcţionare în funcţie de actele normative ce se vor aproba ulterior. Prezentul regulament a fost aprobat în şedinţa consiliului de administraţie din ziua de 22 ianuarie 1991. -------------