← România

RAPORT nr. 90.272 din 7 aprilie 2009

RAPORT nr. 90.272 din 7 aprilie 2009 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Filiala Caraş-Severin Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 258 din 17 aprilie 2009 În conformitate cu prevederile art. 35 alin.

(1)şi ale art. 36 alin.
(1),
(5)şi
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, cu Calendarul misiunii de control pe anul 2009, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 2-20 martie 2009 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Social Democrat - Filiala Caraş-Severin pentru anul
  1. I. Constatări Veniturile Partidului Social Democrat - Filiala Caraş-Severin au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid - 105.701,84 lei, alte venituri - 1.810,78 lei (1.800,00 lei reprezentând venituri din chirii, 10,78 lei reprezentând venituri din dobânzi). II. Recomandări Echipa de control a recomandat Partidului Social Democrat - Filiala Caraş-Severin ca organizarea şi conducerea contabilităţii să se desfăşoare conform Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.969/2007 privind aprobarea reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial şi ca întocmirea situaţiilor ce trebuie înaintate Autorităţii Electorale Permanente să se realizeze conform prevederilor Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare. Director general, Gheorghe Onogea Bucureşti, 7 aprilie
  2. Nr. 90.
  3. ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.