ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 35 din 10 mai 2018 privind desființarea Autorității Metropolitane de Transport București din subordinea Ministerului Transporturilor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 14 mai 2018 Având în vedere necesitatea armonizării legislației de înființare și funcționare a Autorității Metropolitane de Transport București (AMTB) din subordinea Ministerului Transporturilor cu legislația europeană și națională în vigoare, privind transportul public local de călători și asigurarea cadrului de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului, intrat în vigoare la data de 3 decembrie 2009, prin care autoritatea publică locală și asociațiile autorităților publice locale sunt în întregime responsabile pentru planificarea serviciului de transport public local sau regional de călători, având în vedere prevederile Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare, prin care consiliile județene sunt obligate să înființeze autorități județene de transport prin care să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze și să controleze prestarea serviciului de transport public de persoane prin servicii regulate, desfășurat între localitățile județului, inclusiv în cazul în care acestea au înființat o asociație de dezvoltare comunitară, precum și să înființeze societăți de transport public județean de persoane prin curse regulate necesare, dacă acestea nu există, având în vedere aprobarea în luna martie 2017 de către toate autoritățile locale din regiunea București-Ilfov a Planului de mobilitate urbană durabilă 2016-2030, elaborat în conformitate cu Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, și în conformitate cu Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și de elaborare și actualizare a documentațiilor de urbanism, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, nr. 233/2016, care vizează asigurarea implementării conceptelor europene de planificare și management pentru mobilitate urbană durabilă, adaptate la condițiile specifice ale regiunii, având în vedere înființarea în noiembrie 2017 a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (ADTPBI), structură cu personalitate juridică cu statut de utilitate publică compusă prin asocierea autorităților administrației publice locale din cadrul regiunii București-Ilfov, care va asigura, în calitate de autoritate contractantă, atribuirea, conform legislației în vigoare, pe bază de contracte de servicii publice sau contracte de delegare a gestiunii, rutelor de transport public de călători prevăzute în programul de transport pentru localitățile din Ilfov inclus în Planul de mobilitate urbană durabilă București-Ilfov 2016-2030, caracterul extraordinar al măsurii prevăzute prin prezentul act normativ este susținut de faptul că Programul operațional regional 2014-2020 își propune ca obiectiv general creșterea competitivității economice și îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii și serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să își poată gestiona în mod eficient resursele și să își valorifice potențialul de inovare și de asimilare a progresului tehnologic. Aceste obiective sunt traduse în 11 axe prioritare (plus o axă de asistență tehnică), care au în total o alocare estimată de 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,5 miliarde euro - contribuția națională. Una dintre axele prioritare este axa 6, având ca beneficiari autorități publice locale (CJ), UAT, parteneriate între UAT-uri (UAT județ și UAT oraș/municipiu/comună), axă prin care pot fi achiziționate mijloace de transport terestru (autobuze, troleibuze, tramvaie) necesare derulării la standarde ridicate a serviciilor publice definite de Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007. În vederea creșterii absorbției fondurilor europene menționate mai sus și întrucât A.M.T.B. nu îndeplinește condițiile de eligibilitate, este recomandată preluarea atribuțiilor de către Consiliul General al Municipiului București și Consiliul Județean Ilfov și exercitarea acestor atribuții direct sau prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov, structură de cooperare cu personalitate juridică de drept privat și statut de utilitate publică, constituită prin asocierea unităților administrativ-teritoriale respective. Guvernul României și-a exprimat poziția cu privire la solicitarea Primăriei Municipiului București prin aprobarea, în ședința din data de 20 decembrie 2017, a memorandumului cu tema: Măsuri propuse pentru desființarea Autorității Metropolitane de Transport București din cadrul Ministerului Transporturilor cu preluarea corespunzătoare a activităților derulate de aceasta de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov. În considerarea faptului că elementele sus-menționate vizează armonizarea legislativă și interesul public și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.