REGULAMENT din 23 mai 2003 privind licentele de gradator Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 29 mai 2003 În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 141/2002 privind reglementarea depozitarii seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit şi ale art. 6 alin.
(1)lit.
- e)din Hotărârea Guvernului nr. 1.336/2002 privind instituirea Sistemului naţional de gradare a seminţelor de consum, Comisia Naţionala de Gradare a Seminţelor de Consum (CNGSC) a elaborat prezentul regulament, care cuprinde procedurile privind selectarea, instruirea şi examinarea persoanelor în vederea obţinerii licenţei de gradator, precum şi condiţiile de emitere, înregistrare, suspendare şi anulare a licenţei de gradator. Capitolul 1 Gradarea seminţelor de consum Gradarea (clasificarea) seminţelor de consum (cereale, leguminoase şi oleaginoase) este operatia de identificare şi separare a loturilor de cereale, leguminoase şi oleaginoase după aspect şi starea lor fizica sau luând în considerare una dintre caracteristicile specifice ale acestora (chimica, tehnologică). Gradele pentru seminţele de consum împart seminţele de consum pe grupe, fiecare grupa sau grad intrunind anumite condiţii de calitate. Gradarea se efectuează în mod obligatoriu la toate punctele de recepţie, de către gradatori - persoane fizice, autorizate de CNGSC prin acordarea unei licenţe de gradator. Rolurile principale şi responsabilităţile gradatorilor sunt: - aplicarea fără partinire a planurilor oficiale de gradare, cuprinse în Manualul de gradare a seminţelor de consum; - aplicarea corecta a tehnicilor de esantionare şi a metodelor de analiza conform standardelor în vigoare; - perfecţionarea continua a aptitudinilor profesionale. Activitatea de gradare trebuie facuta urmărindu-se planurile de gradare (incluse în Manualul de gradare a seminţelor de consum), care cuprind lista factorilor de gradare şi valorile cantitative asociate acestor factori. Etapele care trebuie urmate în cadrul procesului de gradare sunt următoarele: - esantionarea; - determinarea umiditatii şi a gradului de infestare; - gradarea esantioanelor conform planurilor de gradare corespunzătoare fiecărui tip de produs; - alocarea gradului în care se încadrează esantionul analizat pe baza valorilor factorilor de gradare; - completarea formularului de gradare. Capitolul 2 Emiterea şi înregistrarea licenţelor de gradator 1. CNGSC va pregati periodic un grup de instructori gradatori din cadrul specialiştilor patronatelor membre ale CNGSC şi al unor unităţi cu activităţi de depozitare, care se oferă voluntar pentru a desfăşura cursuri de pregătire gradatori sub autoritatea CNGSC. Candidaţii pentru instructori gradatori vor urma cursuri de pregătire tehnica, profesională şi pedagogica şi vor fi selecţionaţi pe bază de examene organizate de către CNGSC. 2. Calitatea de gradator se acordă persoanelor cu un nivel corespunzător de cunoştinţe teoretice şi practice, care îndeplinesc următoarele condiţii: 2.1. studii superioare, medii, de specializare sau experienta de minimum 1 an în domeniile producţiei, depozitarii, prelucrării sau comercializării seminţelor de consum; 2.2. s-au înscris personal la CNGSC sau au fost propuse la CNGSC de către unităţile economice cu activităţi de depozitare; 2.3. au achitat cheltuielile decise de CNGSC privind participarea la curs; 2.4. au urmat un curs de gradatori sau de instructori gradatori organizat de CNGSC; programele de curs vor avea ca baza Manualul de gradare a seminţelor de consum, standardele române aplicabile şi, în cazul instructorilor gradatori, notiuni cu caracter pedagogic; 2.5. au promovat un examen de aptitudini profesionale teoretic şi practic, organizat de CNGSC; examinarea gradatorilor se va face de către comisii de examinare şi evaluare organizate de CNGSC. 3. Candidaţii care au promovat examenele de instructor gradator sau de gradator vor primi din partea CNGSC Manualul de gradare a seminţelor de consum împreună cu materiale şi documente suplimentare necesare desfăşurării activităţilor de gradare, precum şi un certificat de absolvire privind îndeplinirea condiţiilor de la pct. 2.1-2.5 de acordare a licenţei de gradator. 4. Listele cu persoanele care îndeplinesc condiţiile pentru acordarea licenţei de gradator, prevăzute la pct. 2.1-2.5, împreună cu documentele care atesta acest lucru, se înaintează de către CNGSC ministerului de resort. Lista gradatorilor autorizaţi se aproba prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. În baza ordinului ministrului, CNGSC va emite licentele de gradator şi le va inmana gradatorilor. 5. CNGSC va tine evidenta licenţelor de gradator emise, a instructorilor gradatori şi a gradatorilor autorizaţi într-un registru special al gradatorilor autorizaţi. 6. CNGSC va monitoriza şi va controla activitatea gradatorilor la punctele de recepţie şi va întocmi rapoarte de evaluare periodice. Capitolul 3 Drepturile şi obligaţiile gradatorilor 1. Gradatorii autorizaţi au următoarele drepturi:
- a)să facă propuneri către CNGSC privind îmbunătăţirea Manualului de gradare a seminţelor de consum; ...
- b)sa beneficieze din partea CNGSC de actualizarea permanenta a Manualului de gradare a seminţelor de consum şi a celorlalte acte normative specifice domeniului de activitate; ...
- c)să se adreseze şi sa semnaleze CNGSC despre orice situaţie care împiedica desfăşurarea cu corectitudine a activităţilor de gradare. ... 2. Gradatorii autorizaţi au următoarele obligaţii:
- a)sa participe la cursurile periodice de pregătire profesională organizate de CNGSC şi sa promoveze examenele şi testele de evaluare corespunzătoare acestor cursuri; ...
- b)să respecte prevederile Manualului de gradare a seminţelor de consum şi ale standardelor române aplicabile (SR-ISO, SR-ISO-EN, SR-EN, SR şi STAS); în exercitarea atribuţiilor de gradare, sa utilizeze numai aparate sau dispozitive care au buletin de atestare metrologica valabil în momentul gradarii; ...
- c)sa achite cheltuielile corespunzătoare acoperirii costurilor privind serviciile de asigurare a pregătirii profesionale şi a actualizării permanente a Manualului de gradare a seminţelor de consum; ...
- d)sa preleveze corect esantionul global, reprezentativ pentru lotul de seminţe de consum care face obiectul gradarii şi sa îl divizeze în: esantionul de laborator (proba de gradare), esantionul-martor (proba-martor) pentru punctul de recepţie şi esantionul-martor (proba-martor) pentru deponent, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.336/2002 şi Manualului de gradare a seminţelor de consum; ...
- e)sa înainteze periodic CNGSC rapoarte privind loturile gradate, conform procedurilor stabilite de CNGSC; ...
- f)sa îndeplinească cu profesionalism, corectitudine şi conştiinciozitate atribuţiile de gradator şi sa adopte o poziţie neutra faţă de toţi beneficiarii; ...
- g)sa nu solicite şi sa nu accepte direct sau indirect avantaje materiale în exercitarea atribuţiilor de gradator. ... Capitolul 4 Suspendarea şi anularea licenţei de gradator 1. Ca urmare a situaţiilor de neîndeplinire a obligaţiilor ce revin gradatorilor prin prevederile prezentului regulament, CNGSC va propune ministerului de resort suspendarea temporară a licenţei de gradator. 2. În cazul celei de-a treia solicitări de suspendare pentru acelaşi gradator, CNGSC va propune ministerului de resort anularea definitivă a licenţei de gradator, cu imposibilitatea reacordarii pe o perioadă de minimum 3 ani. -------