DECIZIE nr. 242 din 17 iunie 1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 286 din 22 octombrie 1997 Ioan Muraru - preşedinte Viorel Mihai Ciobanu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Raul Petrescu - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Flamaropol Teodor Havra şi Flamaropol Hermina împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 142 din 20 noiembrie 1996*). ------------- Notă ... *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 142 din 20 noiembrie 1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 6 mai
- Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 5 iunie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru 12 iunie 1997 şi apoi, datorită imposibilităţii întrunirii completului, pentru 17 iunie
- CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 26 aprilie 1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de Flamaropol Teodor Havra şi Flamaropol Hermina. Prin Decizia nr. 142 din 20 noiembrie 1996, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluţie s-a fundamentat pe Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, prin care s-a statuat ca dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. Împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 142 din 20 noiembrie 1996 au declarat recurs, în termen legal, Flamaropol Teodor Havra şi Flamaropol Hermina, cu motivarea ca art. 330 din Codul de procedură civilă este neconstitutional, întrucât creează inegalitate între participanţii la procesul civil, prin aceea ca numai procurorului general i se permite sa atace oricând o hotărâre judecătorească prin care s-au depăşit limitele puterii judecătoreşti. Potrivit art. 24 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, iar Decizia nr. 142 din 20 noiembrie 1996 este legală, întrucât se fundamentează pe prevederi ale unor decizii definitive şi obligatorii ale Curţii Constituţionale. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele: Recursul declarat de Flamaropol Teodor Havra şi Flamaropol Hermina este neîntemeiat şi urmează a fi respins. Motivul de recurs invocat priveşte inegalitatea creata prin art. 330 din Codul de procedură civilă, între participanţii la procesul civil, prin aceea ca numai procurorul general poate declara recursul în anulare. Cu privire la acest aspect, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, definitivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 11 octombrie 1996, în care se arata ca recursul în anulare "nu are scopul de a favoriza pe una sau alta dintre părţi, ci anularea unei hotărâri care încalcă principii esenţiale ale statului de drept, cum sunt separarea puterilor, independenta şi imparţialitatea judecaţilor". Potrivit art. 145 alin.
(2)din Constituţie şi art. 26 alin.
(5)din Legea nr. 47/1992, deciziile definitive ale Curţii Constituţionale sunt obligatorii erga omnes şi au putere numai pentru viitor. Deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea soluţiei, aceasta îşi menţine valabilitatea şi în aceasta cauza. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, al art. 13 alin.
(1)lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge recursul declarat de Flamaropol Teodor Havra şi Flamaropol Hermina împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 142 din 20 noiembrie
- Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 17 iunie
- PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu -------------