← România

DECRET nr. 509 din 25 iunie 2004

DECRET nr. 509 din 25 iunie 2004 privind conferirea unor decoraţii Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 2 iulie 2004 În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia Români

ei, republicată, precum şi ale art. 4 alin.

(1), ale art. 6 lit. A şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările ulterioare, la propunerea ministrului educaţiei şi cercetării, cu prilejul împlinirii a 15 ani de la înfiinţarea Asociaţiei Române de Drept Umanitar (ARDU), pentru contribuţia avută la promovarea acestui domeniu în România, pentru activitatea ştiinţifică şi didactică pusă în slujba Dreptului Internaţional al Drepturilor Omului şi a Dreptului Refugiaţilor, Preşedintele României decretează: Articolul 1 Se conferă Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler domnului profesor universitar doctor Ionel Cloşcă, preşedinte al Asociaţiei Române de Drept Umanitar, director al Revistei Române de Drept Umanitar. Articolul 2 Se conferă Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Cavaler: - domnului profesor universitar doctor, general de divizie(r) Ion Suceavă, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Drept Umanitar; - domnului profesor universitar doctor Constantin Vlad, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Drept Umanitar; - domnului Constantin Poenaru, redactor al Revistei Române de Drept Umanitar. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI ION ILIESCU În temeiul art. 100 alin.
(2)din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Bucureşti, 25 iunie 2004. Nr. 509. ______________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.