HOTĂRÂRE nr. 1.194 din 5 octombrie 2005 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al judeţului Maramureş şi în administrarea Consiliului Judeţean Maramureş, pentru Regia Autonomă "Aeroportul" Baia Mare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 911 din 12 octombrie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin.
(1)şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea unui imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al judeţului Maramureş şi în administrarea Consiliului Judeţean Maramureş, pentru Regia Autonomă "Aeroportul" Baia Mare. Articolul 2 Predarea-primirea imobilului transmis potrivit prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul apărării naţionale, Teodor Atanasiu Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga p. Ministrul finanţelor publice, Mara Rîmniceanu, secretar de stat Bucureşti, 5 octombrie 2005. Nr. 1.194. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului care se transmite din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al judeţului Maramureş şi în administrarea Consiliului Judeţean Maramureş, pentru Regia Autonomă "Aeroportul" Baia Mare --------