← România

HOTĂRÂRE nr. 149 din 12 februarie 2004

HOTĂRÂRE nr. 149 din 12 februarie 2004 privind trecerea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor judeţene sau locale ale acestora Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 20 februarie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin.

(1)şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea imobilelor, identificate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor judeţene sau locale ale acestora. Articolul 2 Predarea-primirea imobilelor transmise potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: Ministrul apărării naţionale, Ioan Mircea Paşcu p. Ministrul administraţiei şi internelor, Toma Zaharia, secretar de stat Ministrul delegat pentru administraţia publică, Gabriel Oprea Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 12 februarie 2004. Nr. 149. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a imobilelor, proprietate publică a statului, care se transmit din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor judeţene sau locale ale acestora -----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.