RAPORT nr. 27.356 din 13 noiembrie 2019 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile Partidului Rezist în anul 2018 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 961 din 29 noiembrie 2019 - extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin.
(1)și ale art. 44 alin.
(1),
(4)și
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2019 aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 6.09.2019-4.11.2019 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Rezist în anul 2018, perioada verificată fiind 1.01.2018-31.12.2018. Constatări: Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că, în anul 2018, formațiunea politică a avut venituri din cotizații în cuantum de 50,00 lei și cheltuieli în cuantum de 21,00 lei. În urma controlului efectuat s-a constatat că au fost încălcate prevederile art. 3 alin.
(8), art. 5 alin.
(4)și ale art. 12 alin.
(1)din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. București, 13 noiembrie 2019. Nr. 27.356. -----