HOTĂRÂRE nr. 1.118 din 10 noiembrie 2010 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Spital Municipal Fălticeni, str. Cuza Vodă f.n., municipiul Fălticeni, judeţul Suceava" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 15 noiembrie 2010 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin.
(2)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Spital Municipal Fălticeni, str. Cuza Vodă f.n., municipiul Fălticeni, judeţul Suceava", cu caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii şi de la bugetul local în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: -------------- Ministrul sănătăţii, Cseke Attila Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Gabriela Udrea Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 10 noiembrie
- Nr. 1.
- Anexa CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Spital Municipal Fălticeni, str. Cuza Vodă f.n., municipiul Fălticeni, judeţul Suceava" Titular: Ministerul Sănătăţii Beneficiar: Spitalul Municipal Fălticeni Amplasament: str. Cuza Vodă f.n., municipiul Fălticeni, judeţul Suceava Indicatori tehnico-economici ----------- Notă ... *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor. Factori de risc Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic conform Normativului P 100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii şi de la bugetul local în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. --------