DECIZIE Nr. 128*) din 6 decembrie 1995 Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 98 din 15 mai 1996 Notă ... *) A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 28 din 12 martie
- Antonie Iorgovan - preşedinte Viorel Mihai Ciobanu - judecător Ioan Deleanu - judecător Raul Petrescu - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent Pe rol pronunţarea asupra excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului nr. 221/1960 şi ale H.C.M. nr. 792/1960, ridicate de Bogdan Gheorghe, Bogdan Maria, Barnutiu Ştefan şi Barnutiu Gabriela în Dosarul nr. 1.797/C/1995 al Tribunalului Timiş şi Nagy Francisc Mihai, Nagy Elisabeta, Roşu Grigore, Surugiu Gheorghe şi Surugiu Paula în Dosarul nr. 2.503/C/1995 al Tribunalului Timiş. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 22 noiembrie 1995 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când partea prezenta - Elena Mihail - şi reprezentantul Ministerului Public au pus concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 29 noiembrie 1995, iar apoi pentru 6 decembrie 1995, când a adoptat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine: Tribunalul Timiş - Secţia civilă - a sesizat, prin Încheierea din 11 iulie 1995, pronunţată în Dosarul nr. 1.797/C/1995, Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului nr. 221/1960 şi ale H.C.M. nr. 792/1960, invocată de contestatorii Bogdan Maria, Bogdan Gheorghe, Barnutiu Ştefan şi Barnutiu Gabriela. Deşi cele doua acte normative sunt atacate în întregul lor, în motivarea excepţiei se arata ca sunt avute în vedere în special dispoziţiile art. 1, 23, 25, 31, 32, 34, 36, 42, şi 55 din Decretul nr. 221/1960 şi cele ale art. 1, 13, 15, 39-51 şi 77 din H.C.M. nr. 792/
- Sesizarea formează obiectul Dosarului nr. 116C/1995 al Curţii Constituţionale. În susţinerea excepţiei se invoca faptul ca dispoziţiile legale atacate sunt contrare prevederilor art. 1 alin.
(3), art. 11 alin.
(2), art. 20, art. 41 alin.
(2), art. 125 alin.
(3), art. 135 alin.
(1)şi ale art. 150 alin.
(1)din Constituţie: a) art. 1 alin.
(3)din Constituţie prevede că România este stat de drept, democratic şi social, astfel încât este neconstitutionala o reglementare anterioară care consacra o inegalitate între diferiţi titulari ai dreptului de proprietate privată; ... b) invocindu-se dispoziţiile art. 11 alin.
(2)şi ale art. 20 din Constituţie, se invedereaza ca actele normative atacate sunt contrare şi actelor internaţionale ratificate de România şi care deci fac parte din dreptul intern, îndeosebi Convenţiei europene a drepturilor omului, care consacra dreptul la un proces echitabil, şi Protocolului adiţional, care consacra garantarea dreptului de proprietate. Aceste dispoziţii sunt afectate în condiţiile în care o procedură de executare silită este declansata fără un proces anterior în care drepturile şi obligaţiile părţilor să fie clar stabilite; ... c) potrivit dispoziţiilor art. 135 alin.
(1)şi ale art. 41 alin.
(2)din Constituţie, statul ocroteşte proprietatea, iar proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, or, prin instituirea unei proceduri de executare derogatorii faţă de dreptul comun, pentru anumiti titulari ai dreptului de proprietate privată, în raport cu alţi titulari ai aceluiaşi drept, se creează o inegalitate care este neconstitutionala; ... d) Constituţia României dispune în art. 125 alin.
(3)ca normele de competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege, iar în art. 72 alin.
(3)lit. h), ca organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti se stabilesc numai prin lege organică, astfel încât este neconstitutional ca prin hotărâre a Guvernului să se instituie norme de procedura privind executarea silită. ... Faţa de toate aceste argumente, redate în esenta, se solicita declararea neconstitutionalitatii dispoziţiilor legale atacate şi constatarea abrogării lor în temeiul art. 150 alin.
(1)din Constituţie. Intimata, Societatea Comercială "Banc Post" - S.A., într-un memoriu separat, la care se face referire în încheierea de sesizare, apreciază, în esenta, ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, întrucît executarea silită după procedura prevăzută de Decretul nr. 221/1960 şi de H.C.M. nr. 792/1960, procedura specială, nu contravine ordinii constituţionale, deoarece aceste dispoziţii nu au fost abrogate expres sau tacit, iar Legea nr. 76/1992 confirma aceasta procedura. Se apreciază, de asemenea, ca revine Consiliului Legislativ să facă propuneri de imbunatatire a întregii legislaţii privind procedura de executare silită. Tribunalul Timiş nu îşi exprima în mod clar punctul de vedere asupra excepţiei invocate, ci apreciază ca este necesară sesizarea Curţii Constituţionale. Printr-o încheiere pronunţată la aceeaşi dată, 11 iulie 1995, în Dosarul nr. 2.503/C/1995, Tribunalul Timiş sesizează Curtea Constituţională cu excepţie de neconstituţionalitate vizind aceleaşi dispoziţii legale, invocată de contestatorii Nagy Mihai, Nagy Elisabeta, Roşu Grigore, Surugiu Gheorghe şi Surugiu Paula, sesizare ce formează obiectul Dosarului nr. 117C/1995 al Curţii Constituţionale. Motivarea invocarii excepţiei de neconstituţionalitate este identică cu cea din dosarul anterior. Intimata, Societatea Comercială "Banc Post" - S.A. apreciază ca, faţă de tardivitatea contestaţiei la executare, nu se impune trimiterea dosarului la Curtea Constituţională, care, de altfel, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 132/1994 cu privire la aceasta excepţie. Reprezentanta adjudecatoarei, Ghilea Alina Livia, apreciază ca actele normative atacate sunt constituţionale şi nu se impune trimiterea dosarului la Curtea Constituţională, deoarece aceasta, prin Decizia nr. 132/1994, s-a mai pronunţat cu privire la excepţie. Tribunalul Sibiu are aceeaşi poziţie ca şi în dosarul precedent. Potrivit art. 24 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului. În punctul de vedere al Guvernului se retine ca prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 132/1994 s-a statuat, cu valoare de principiu, ca actele normative atacate sunt în vigoare, că nu contravin Constituţiei şi ca, în prezent, în sfera lor de aplicare este cuprinsă executarea silită de interes public, precum şi ca executarea silită a titlurilor executorii ale persoanelor fizice şi ale persoanelor juridice de drept privat urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor de drept comun. În concluzie, se apreciază ca în dosarele de faţa nu se poate pune problema rezolvarii excepţiilor de neconstituţionalitate în discuţie, ci aceea a aplicării corecte a dispoziţiilor legale în vigoare, ţinând seama de specificul raporturilor juridice deduse judecaţii. Se mai precizează că nu intră în competenţa Curţii Constituţionale controlul H.C.M. nr. 792/
- Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. Deoarece cele doua excepţii, provenind de la aceeaşi instanţa, vizează aceleaşi dispoziţii legale, prin Încheierea din 22 noiembrie 1995 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 117C/1995 la Dosarul nr. 116C/
- CURTEA, examinînd încheierile de sesizare, raportul judecătorului-raportor, concluziile părţii prezente şi ale reprezentantului Ministerului Public, concordanta dispoziţiilor legale atacate cu Constituţia, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine: Deşi este vorba de acte normative anterioare Constituţiei, Curtea este competenţa să se pronunţe asupra excepţiilor, în temeiul art. 26 alin.
(3)teza 1 din Legea nr. 47/1992, deoarece pe baza lor s-au stabilit raporturi juridice după intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991. Pe de altă parte, Tribunalul Timiş nu s-a pronunţat în baza art. 150 alin.
(1)din Constituţie, ci a considerat necesară sesizarea Curţii Constituţionale. Faptul ca se ataca şi o hotărâre a Guvernului (Consiliului de Miniştri), care în mod obişnuit nu intra sub incidenţa controlului Curţii potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, nu este de natura sa atragă necompetentă Curţii, deoarece ea a fost emisă în aplicarea Decretului nr. 221/1960, act normativ anterior Constituţiei din anul 1991, cu valoare de lege şi soluţia pronunţată cu privire la acesta se extinde în mod automat şi asupra hotărârii, chiar dacă Curtea nu se pronunţa în mod expres cu privire la ea. Pe fond, este de reţinut ca prin Decizia nr. 132/1994, definitivă prin nerecurare, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 31 şi art. 32 din Decretul nr. 221/1960 şi ale art. 39-51 din H.C.M. nr. 792/1960. Pentru a pronunţa aceasta soluţie, Curtea a reţinut, în esenta, ca art. 41 alin.
(2)din Constituţie nu pune semnul egalităţii între proprietatea privată şi proprietatea publică în ceea ce priveşte protecţia juridică, astfel încât instituirea de către legiuitor a unei proceduri de executare diferita de cea de drept comun, dacă se referă la alte situaţii decît cele avute în vedere de art. 41 alin.
(2), nu poate fi considerată contrară Constituţiei. La speta, faţă de dispoziţiile Decretului nr. 371/1958, s-a apreciat ca C.E.C. are configuraţia unei instituţii de stat, deci de interes public, şi nu de societate comercială, unitate economică privată, astfel încât, faţă de posibilitatea instituirii unei proceduri excepţionale diferite de cea de drept comun, în măsura în care nu se încalcă dispoziţiile Constituţiei, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă. În considerentele deciziei s-a mai apreciat ca în cazul regiilor autonome şi al societăţilor comerciale, fiind vorba de proprietate privată, chiar dacă statul este acţionar unic sau majoritar, dispoziţiile Decretului nr. 221/1960 nu mai sunt incidente şi se impune aplicarea normelor de drept comun. De asemenea, în legătură cu faptul dacă trebuie să se urmeze aceeaşi procedura de executare în toate cazurile, s-a reţinut ca art. 41 alin.
(2)din Constituţie are în vedere ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular, şi deci se referă la ocrotirea în mod egal a proprietăţii aparţinând persoanelor fizice şi persoanelor juridice de drept privat, precum şi la ocrotirea bunurilor ce formează obiectul proprietăţii private a statului. Asadar, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 132/1994 în sensul că dispoziţiile Decretului nr. 221/1960 şi cele ale H.C.M. nr. 792/1960 sunt constituţionale şi, în consecinţa, nu sunt abrogate potrivit art. 150 alin.
(1)din Constituţie, având însă în vedere caracterul instituţiei în discuţie - Casa de Economii şi Consemnaţiuni. În considerentele deciziei s-a apreciat ca existenta Decretului nr. 221/1960 se mai justifica în unele situaţii. De la pronunţarea deciziei nu au intervenit elemente noi care să ducă la o alta interpretare. În cauzele de faţa se pune însă problema aplicării dispoziţiilor Decretului nr. 221/1960 la raporturi excepţionale civile în care una dintre părţi, pretinsul creditor, este persoana juridică de drept privat, iar cealaltă parte, pretinsul debitor, este persoana fizica. Executarea silită s-a pornit în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 221/1960, care în art. 1 stabileşte ca prevederile sale se aplică şi pentru urmărirea silită a bunurilor şi veniturilor persoanelor fizice pentru realizarea creanţelor băneşti ale organizaţiilor socialiste constatate prin titluri executorii. Însă, cum după decembrie 1989, prin acte normative succesive, unităţile economice de stat sau cooperatiste au fost reorganizate, iar succesoarelor lor - regii autonome, societăţi comerciale etc. - nu mai pot fi calificate ca organizaţii socialiste, dispoziţiile Decretului nr. 221/1960 referitoare la organizaţiile socialiste nu-şi mai pot găsi aplicare. Este o aplicare a regulii ubi cessat ratio legis, ibi cessat lex. De altfel, Constituţia, cît şi actele normative de după decembrie 1989, nu se mai referă la organizaţii socialiste. Mai mult, mentionatele dispoziţii din Decretul nr. 221/1960 sunt contrare prevederilor art. 41 alin.
(4)din Constituţie, care stabilesc ca proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, şi deci nu îngăduie nici diferentierea pe care Decretul nr. 221/1960, anterior legii fundamentale, a consacrat-o pentru organizaţiile socialiste, transformate în prezent în persoane juridice de drept privat. Asa fiind, dispoziţiile Decretului nr. 221/1960 nu s-ar mai putea, desigur, aplica nici persoanelor juridice de drept privat care nu existau înainte de decembrie 1989, cum ar fi băncile comerciale, ca în cauza de faţa. În consecinţa, Curtea constata ca dispoziţiile Decretului nr. 221/1960 referitoare la urmărirea silită a bunurilor şi veniturilor persoanelor fizice pentru realizarea creanţelor băneşti constatate prin titluri executorii sunt contrare legii fundamentale şi, în temeiul art. 150 alin.
(1)din Constituţie, deci abrogate, astfel încât excepţiile de neconstituţionalitate urmează să fie admise. Executarea silită a creanţelor fostelor organizaţii socialiste, ca şi a oricăror persoane juridice de drept privat urmează să se facă potrivit normelor de drept comun în materie. Deoarece potrivit art. 144 lit.
- c)din Constituţie, Curtea este competenţa să soluţioneze numai excepţiile de neconstituţionalitate vizind legi sau ordonanţe, ea nu este indreptatita să se pronunţe asupra H.C.M. nr. 792/1960. Este însă de observat ca dispoziţiile acestui act normativ, fiind norme de aplicare a Decretului nr. 221/1960, au devenit caduce în ce priveşte executarea creanţelor băneşti ale organizaţiilor socialiste constatate prin titluri executorii. Faţa de aceste considerente şi vazind şi dispoziţiile art. 144 lit.
- c)şi ale art. 150 alin.
(1)din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 13 alin.
(1)lit. A.c) şi ale art. 25 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE: Admite excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor Decretului nr. 221/1960, ridicate de Bogdan Gheorghe, Bogdan Maria, Barnutiu Ştefan şi Barnutiu Gabriela în Dosarul nr. 1.797/C/1995 şi de Nagy Francisc Mihai, Nagy Elisabeta, Roşu Grigore, Surugiu Gheorghe şi Surugiu Paula în Dosarul nr. 2.503/C/1995, ambele ale Tribunalului Timiş, şi constata ca dispoziţiile acestuia, referitoare la executarea silită împotriva persoanelor fizice a creanţelor băneşti ale organizaţiilor socialiste, sunt abrogate potrivit art. 150 alin.
(1)din Constituţie, în prezent fostelor organizaţii socialiste fiindu-le aplicabile normele de drept comun în materie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din 6 decembrie 1995. PREŞEDINTE, prof. univ. dr. Antonie Iorgovan Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu ----------------------