← România

CONDIȚII ȘI PROCEDURI din 18 septembrie 2012

CONDIȚII ȘI PROCEDURI din 18 septembrie 2012 privind transmiterea fără plată între unitățile din sistemul administrației penitenciarelor a produselor obținute în gospodăriile agrozootehnice Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 19 octombrie 2012 Notă ... *) Aprobate prin ORDINUL nr. 3.166/C din 18 septembrie 2012, publicat în Monitorul Oficial nr. 713 din 19 octombrie 2012. Capitolul I Dispoziții generale Articolul 1

(1)Activitățile de producție ale gospodăriilor agrozootehnice din cadrul unităților din sistemul administrației penitenciarelor se realizează în concordanță cu strategia Administrației Naționale a Penitenciarelor privind folosirea judicioasă a resurselor umane și materiale, inclusiv a forței de muncă prestate de persoanele private de libertate.
(2)Activitățile de producție ale gospodăriilor agrozootehnice - sectoarele vegetal, zootehnic și de prelucrare industrială se fundamentează pe baza planurilor de producție aprobate de către Administrația Națională a Penitenciarelor. Articolul 2 Produsele obținute în gospodăriile agrozootehnice din cadrul unităților din sistemul administrației penitenciarelor, care depășesc nevoile de consum ale acestora, pot fi transferate fără plată către alte unități din sistemul administrației penitenciarelor. Articolul 3 Produsele care fac obiectul transferului fără plată între unitățile din sistemul administrației penitenciarelor se folosesc pentru asigurarea hranei persoanelor private de libertate, precum și pentru furajarea efectivelor de animale. Capitolul II Condiții privind transferul fără plată al produselor obținute în gospodăriile agrozootehnice între unități din sistemul administrației penitenciarelor Articolul 4
(1)Cantitățile de produse obținute în gospodăriile agrozootehnice care depășesc nevoile de consum ale unei unități din sistemul administrației penitenciarelor se vor anunța de către aceasta, printr-o adresă avizată de conducerea unității, ca fiind disponibile în vederea efectuării transferului fără plată către alte unități penitenciare.
(2)Transferul fără plată al produselor prevăzute la alin.
(1)Articolul 5
(1)Unitatea din sistemul administrației penitenciarelor care preia produsele prin transfer fără plată trebuie să justifice eficiența economică a transferului, prin întocmirea, anterior efectuării transferului, a unui baze de calcul privind eficiența economică.
(2)Transferul fără plată de produse este eficient din punct de vedere economic în condițiile în care costul achiziției unui produs identic de pe piața locală, rezultat din 3 oferte de preț, este mai mare decât costul produsului obținut în gospodăriile agrozootehnice și cel al cheltuielilor de transport până la unitatea din sistemul administrației penitenciarelor la care se transferă.
(3)Prin produs identic se înțelege produsul care are aceleași caracteristici cu cel realizat în fermele agrozootehnice. Caracteristicile vor fi stabilite de către Administrația Națională a Penitenciarelor, prin fișa tehnică a produsului. Articolul 6 În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile de eficiență economică, Administrația Națională a Penitenciarelor nu aprobă efectuarea transferului fără plată al produselor către unitatea din sistemul administrației penitenciarelor solicitantă. Capitolul III Proceduri privind transferul fără plată al produselor obținute în gospodăriile agrozootehnice între unități din sistemul administrației penitenciare Articolul 7 Începând cu data de 1 ianuarie 2016, transferul fără plată al produselor obținute în gospodăriile agrozootehnice între unitățile din sistemul administrației penitenciarelor se realizează prin autofacturare, conform art. 266 alin.
(1)pct. 18 și art. 270 alin.
(4)din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. (la 15-12-2015, Articolul 7 din Capitolul III a fost modificat de Articolul I din ORDINUL nr. 4.057/C din 4 decembrie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015 ) Articolul 8 Valoarea produselor preluate prin transfer fără plată se include în valoarea financiară a normei de hrană a persoanelor private de libertate din cadrul sistemului administrației penitenciarelor, aprobată prin ordin al ministrului justiției. Articolul 9
(1)Transferul fără plată al produselor obținute în gospodăriile agrozootehnice se realizează pe baza următoarelor documente: - ordinul de distribuție, întocmit și aprobat de Direcția economico-administrativă din Administrația Națională a Penitenciarelor; - procesul-verbal de predare-primire cuprinzând produsele care fac obiectul transferului fără plată, avizat de conducătorii unităților penitenciare.
(2)Ordinul de distribuție pentru transferul fără plată de produse cuprinde denumirea produselor, cantitatea, prețul unitar și anul producției acestora.
(3)Ordinul de distribuție și procesul-verbal de predare-primire pentru transferul de produse se emit în 3 exemplare, astfel: - un exemplar pentru unitatea care predă produsele; - un exemplar pentru unitatea care preia produsele; - un exemplar pentru Direcția economico-administrativă din Administrația Națională a Penitenciarelor.
(4)Formularele-tip pentru ordinul de distribuție, precum și pentru procesul-verbal de predare-primire sunt prevăzute în anexa nr. 1 anexa nr. 2 Articolul 10 În vederea înregistrării în evidența contabilă, unitatea care predă fără plată produse obținute din producția proprie întocmește și avizează procesul-verbal de predare-primire și întocmește avizul de însoțire a mărfii, iar unitatea care preia avizează procesul-verbal de predare-primire și efectuează recepția produselor primite prin transfer fără plată. Anexa nr. 1 la condiții și proceduri Anexa nr. 2 la condiții și proceduri Avizat Avizat ------- ------- Unitatea predătoare Unitatea primitoare Director, Director, ................... .................... PROCES-VERBAL de predare-primire nr. ...., încheiat astăzi, ................. Se încheie prezentul proces-verbal de predare-primire între .............. ....................., reprezentat(ă) de dl/d-na .........................., (unitatea predătoare) director, și dl/d-na ..............., director economic, în calitate de unitate predătoare, și ........................., reprezentat(ă) de (unitatea primitoare) dl/d-na ..........................., director, dl/d-na ...................., director economic, în calitate de unitate primitoare, cu ocazia predării-primirii fără plată a următoarelor produse: Descrierea bunului care face obiectul transferului: - - - Prezentul proces-verbal s-a încheiat în 3 exemplare originale: unul pentru unitatea predătoare, unul pentru unitatea primitoare și al treilea exemplar avizat de către părți va fi transmis de către unitatea predătoare Administrației Naționale a Penitenciarelor. Unitatea predătoare Unitatea primitoare ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.