DECIZIE nr. 558 din 4 decembrie 1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330, art. 330^1 şi ale art. 330^2 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 83 din 20 februarie 1998 Ioan Muraru - preşedinte Mihai Constantinescu - judecător Nicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecător Florin Bucur Vasilescu- judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Paula C. Pantea - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330, art. 330^1 şi ale art. 330^2 din Codul de procedură civilă, ridicată de Georgescu Ioan şi Florea Constanta Venera în Dosarul nr. 494/1997, aflat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 27 noiembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 4 decembrie 1997. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 20 iunie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 494/1997, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330, art. 330^1 şi ale art. 330^2 din Codul de procedură civilă, ridicată de Georgescu Ioan şi Florea Constanta Venera. În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile a căror excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicată contravin prevederile art. 131 alin.
(1)din Constituţie, întrucât îngăduie procurorului general sa introducă recurs în anulare fără aprobarea ministrului justiţiei. Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia este neîntemeiată. În scopul soluţionării cauzei, conform prevederilor art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, având în vedere practica jurisdicţională a Curţii. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, constata următoarele: În temeiul art 144 lit. c) din Constituţie şi al prevederilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia referitoare la dispoziţiile art. 330, art. 330^1 şi ale art. 330^2 din Codul de procedură civilă. Prin Decizia nr. 73/1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 şi, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, Curtea a constatat ca dispoziţiile art. 330 şi ale art. 330^2 alin. 2 sunt constituţionale. Deoarece nu au intervenit elemente noi care să facă necesară reconsiderarea soluţiei, excepţia vizând aceste texte urmează să fie respinsă. Cu privire la dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, se constată că, la data invocarii excepţiei, art. 330^1 era modificat prin Legea nr. 17/1997, prevăzând un termen de 6 luni pentru exercitarea recursului în anulare. Acest text îşi are temeiul în art. 125 alin.
(3)din Constituţie, care dispune ca procedura de judecată, deci inclusiv căile de atac, se stabilesc prin lege, astfel încât nu poate fi considerat neconstitutional. Rezultă asadar ca, fiind instituit termenul de exercitare a acestei cai de atac, excepţia de neconstituţionalitate a rămas fără obiect. Dacă se are în vedere faptul ca recursul în anulare a fost declarat înainte de modificarea art. 330^1, se constată că prin Decizia nr. 96/1996 Curtea Constituţională a statuat ca dispoziţiile art. 330^1 sunt neconstituţionale în măsura în care acestea se aplică hotărârilor pronunţate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993. Deci în ambele ipoteze excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă. Curtea Suprema de Justiţie este singura indreptatita sa stabilească dacă hotărârea în cauza era sau nu susceptibilă de a fi atacată prin intermediul recursului în anulare. Referitor la dispoziţiile art. 330^2 alin. 1, prin Decizia nr. 73/1996, rămasă definitivă, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate. Având în vedere ca un text declarat neconstitutional nu mai poate face obiectul unei noi excepţii de neconstituţionalitate, potrivit prevederilor art. 23 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia vizând dispoziţiile art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă urmează să fie respinsă ca inadmisibila, în baza prevederilor art. 23 alin.
(6)din aceeaşi lege. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330, art. 330^1 şi ale art. 330^2 din Codul de procedură civilă, ridicată de Georgescu Ioan şi Florea Constanta Venera în Dosarul nr. 494/1997 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 4 decembrie 1997. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Maria Bratu -------------