DECIZIE nr. 52 din 18 martie 1997 referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330, art. 330^1 şi art. 330^2 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 16 mai 1997 Ioan Muraru - preşedinte Viorel Mihai Ciobanu - judecător Nicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Raul Petrescu - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra recursurilor declarate de Podgoreanu Zoe (Dosarul nr. 318 C/1996), Poenaru Nicolae Gheorghe Ion (Dosarul nr. 321 C/1996), Morărescu Olga Melania (Dosarul nr. 325 C/1996), Chitu Constantin, Sihota Dorina, Sava Maria, Gatej Eugenia, Carmen Mihaela Rivalet, Moldoveanu Cornel Bazil, Moldoveanu Victor, Chitu Niculina (Dosarul nr. 326 C/1996), Oghina Gratiela (Dosarul nr. 327 C/1996), Topciu Valentin Sergiu, Topciu Mihail (Dosarul nr. 328 C/1996) şi Stoiculescu Viorica (Dosarul nr. 329 C/1996), împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996*). -------------- Notă ... *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 31 martie
- Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 4 martie 1997, în prezenta recurentilor Podgoreanu Zoe şi Oghina Gratiela, a reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa celorlalte părţi legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data. Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 11 martie 1997 şi apoi pentru 18 martie
- CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin încheierile din 6 septembrie 1996, 15 octombrie 1996 şi 23 octombrie 1996, pronunţate în dosarele nr. 494/1996, nr. 1.372/1996, nr. 499/1996, nr. 2.246/1996, nr. 2.737/1996, nr. 1.258/1996 şi nr. 1.237/1996 a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 330, art. 330^1 şi art. 330^2 din Codul de procedură civilă, ridicate de Podgoreanu Zoe, Poenaru Nicolae Gheorghe Ion, Morărescu Olga Melania, Moldoveanu Cornel Bazil, Sava Maria, Moldoveanu Victor, Chitu Constantin, Sihota Dorina, Gatej Eugenia, Carmen Mihaela Rivalet, Chitu Niculina, Oghina Gratiela, Topciu Valentin Sergiu, Topciu Mihail şi Stoiculescu Viorica. Pri Decizia nr. 145 din 25 noiembrie 1996 Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondate excepţiile de neconstituţionalitate invocate. Împotriva acestei decizii, au fost declarate, în termen legal, recursuri în dosarele Curţii nr. 318 C/1996, nr. 321 C/1996, nr. 325 C/1996, nr. 326 C/1996, nr. 327 C/1996, nr. 328 C/1996 şi nr. 329 C/
- În dosarele nr. 318 C/1996 şi nr. 327 C/1996 au declarat recursuri Podgoreanu Zoe şi Oghina Gratiela. Recursurile sunt identice şi, respectiv, reitereaza argumentele invocate în susţinerea excepţiilor de neconstituţionalitate. Astfel se susţine ca: adoptarea art. 330 din Codul de procedură civilă contrazice flagrant principiile fundamentale ale statului de drept proclamat prin art. 1 din Constituţie; orice cale de atac implica în mod firesc un termen înăuntrul căruia aceasta trebuie exercitată, sub sancţiunea decăderii; este încălcat principiul disponibilităţii procesuale, potrivit căruia numai părţile în procesul civil pot exercita căile de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, nu şi procurorul general, care este un funcţionar ce face parte din puterea executivă; promovarea recursului în anulare, într-un proces civil, de către procuror, constituie o evidenta şi grava ingerinta a puterii executive în domeniul de activitate al puterii judecătoreşti; în cauza, prin promovarea recursului în anulare se contesta dreptul constituţional al persoanei de a se adresa instanţei de judecată, incalcindu-se astfel art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În Dosarul nr. 321 C/1996 a declarat recurs Poenaru Nicolae Gheorghe Ion, care, în esenta, susţine ca exercitarea unei cai de atac trebuie să se facă într-un anumit termen, în caz contrar o hotărâre judecătorească putind fi oricând desfiintata. În Dosarul nr. 325 C/1996 a declarat recurs Morărescu Olga Melania, care considera Decizia Curţii nr. 96 din 24 septembrie 1996 neîntemeiată, deoarece prin aceasta s-a statuat ca dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale numai în ce priveşte hotărârile pronunţate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/
- În Dosarul nr. 326 C/1996 au declarat recurs Chitu Constantin, Sihota Dorina, Sava Maria, Gatej Eugenia, Carmen Maria Rivalet, Moldoveanu Cornel Bazil, Moldoveanu Victor şi Chitu Niculina care, pe lângă argumente în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate, arata ca, la judecata în fond, au fost solicitate puncte de vedere autorităţilor prevăzute de lege, iar acum, "în condiţiile constituirii statului de drept după alegerile din noiembrie 1996, consideram absolut necesar raspunsuri de la noile organe democratice, abilitate legal să se pronunţe asupra excepţiei noastre, cu atât mai mult cu cît în cauza este vorba despre apărarea unui drept fundamental - dreptul de proprietate". În Dosarul nr. 328 C/1996 au declarat recurs Topciu Valentin Sergiu, Topciu Mihail pentru argumentele invocate la promovarea excepţiei şi cu susţinerea ca "motivarea globală facuta prin Decizia nr. 145/1996 nu este suficienta" pentru ca "în mod special recursul în anulare este neconstitutional pentru ca se ataca o hotărâre pronunţată anterior introducerii acestei cai extraordinare de atac". În Dosarul nr. 329 C/1996 a declarat recurs Stoiculescu Viorica, care reitereaza argumentele formulate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv ca prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin.
(3), art. 15, art. 16, art. 20, alin.
(1), art. 41 alin.
(1)şi alin.
(2), art. 49, art. 51, art. 125, art. 128 şi art. 130 alin.
(1). Art. 330^1 din Codul de procedură civilă este contrar literei şi spiritului titlului II din Constituţie, referitor la drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. De asemenea, critica motivarea Deciziei nr. 145/1996, deoarece "aceasta nu se referă, de fapt, la motivele invocate de mine, deci la fondul problemei, ci, printr-o argumentatie care se referă la alta categorie de hotărâri judecătoreşti (cele pronunţate anterior datei de 26 iulie 1993), ajunge la concluzia ca textul de lege este constituţional". În temeiul art. 24 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, întrucît excepţiile au fost respinse ca vadit nefondate, s-au solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului. În punctul sau de vedere, Guvernul apreciază ca recursurile declarate în aceste dosare împotriva Deciziei nr. 145/1996 sunt neintemeiate, întrucît, prin decizii definitive, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate invocate şi, potrivit practicii Curţii, "o prevedere legală declarata neconstitutionala nu mai poate face obiectul unei noi excepţii". Senatul, în punctul de vedere exprimat, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330, art. 330^1 şi art. 330^2 din Codul de procedură civilă este nefondata. Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere. CURTEA, având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctele de vedere ale Guvernului şi Senatului, raportul judecătorului-raportor, prevederile art. 330, art. 330^1 şi art. 330^2 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele: Recursurile declarate de Morărescu Olga Melania, Topciu Valentin Sergiu şi Topciu Mihail, prin care sunt reiterate susţinerile ce au fundamentat excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 şi 330^2 din Codul de procedură civilă, sunt neintemeiate şi urmează a fi respinse. Asupra prevederilor acestor articole Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 şi nr. 255 din 22 octombrie 1996, statuindu-se ca art. 330 şi art. 330^2 alin. 2 sunt constituţionale, iar alin. 1 al art. 330^2 este neconstitutional. Potrivit art. 145 alin.
(2)din Constituţie, aceste decizii sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor, asa cum s-a reţinut şi în decizia recurată. Deoarece nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea practicii Curţii, în mod întemeiat, la judecata în fond, excepţiile de neconstituţionalitate au fost respinse ca vadit nefondate. Cît priveşte recursurile declarate de Podgoreanu Zoe, Poenaru Nicolae Gheorghe Ion, Chitu Constantin, Sihota Dorina, Sava Maria, Gatej Eugenia, Carmen Maria Rivalet, Moldoveanu Cornel Bazil, Moldoveanu Victor, Chitu Niculina, Oghina Gratiela, Topciu Valentin Sergiu, Topciu Mihail şi Stoiculescu Viorica, referitoare la constituţionalitatea art. 330^1 din Codul de procedură civilă, se constată că aceste dispoziţii au fost modificate prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997. În urma modificării, recursul în anulare nu mai poate fi declarat oricând de către procurorul general, ci numai în termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Rezultă ca, în baza acestei modificări, recursurile declarate de recurentii menţionaţi urmează a fi admise. În temeiul art. 25 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, Curtea, admiţând recursurile, trebuie să se pronunţe în fond asupra constituţionalităţii art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Asa cum s-a arătat prin Legea nr. 17/1997 s-a limitat la 6 luni dreptul procurorului general de a ataca hotărârile judecătoreşti cu recurs în anulare, astfel ca motivele de neconstituţionalitate invocate în susţinerea excepţiei nu mai pot fi reţinute şi urmează a fi respinse ca lipsite de obiect. Cele arătate reprezintă considerente comune pentru toate recursurile. Cît priveşte art. 330 din Codul de procedură civilă, Podgoreanu Zoe şi Oghina Gratiela susţin ca declararea recursului în anulare de către procurorul general constituie o ingerinta a puterii executive în domeniul de activitate al puterii judecătoreşti şi ca promovarea recursului în anulare ar încalcă art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Prin Decizia nr. 73/1996 constituţionalitatea art. 330 din Codul de procedură civilă a fost analizata şi raportată la aceste dispoziţii legale, astfel încât criticile nu pot fi reţinute. Aceiaşi recurenti mai susţin ca art. 330 din Codul de procedură civilă încalcă stabilitatea raporturilor juridice recunoscute prin hotărârile judecătoreşti pronunţate. Şi cu privire la acest aspect Curtea a statuat prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996. Argumentele care au fundamentat decizia citata subzistă şi în cauza de faţa şi nu au intervenit elemente noi care să determine modificarea practicii Curţii. Motivul de recurs formulat de recurentii Chitu Constantin, Sihota Dorina, Sava Maria, Gatej Eugenia, Carme Mihaela Rivalet, Moldoveanu Cornel Bazil, Moldoveanu Victor şi Chitu Niculina în Dosarul nr. 326 C/1996, potrivit căruia Curtea trebuie să solicite puncte de vedere în legătură cu excepţiile de neconstituţionalitate "de la noile organe democratice abilitate legal să se pronunţe asupra excepţiei noastre, cu atât mai mult cu cît în cauza este vorba despre apărarea unui drept fundamental - dreptul de proprietate", este neîntemeiat. Potrivit Legii nr. 47/1992, solicitarea punctelor de vedere nu era obligatorie, la prima instanţa, cît timp excepţiile au fost respinse ca vadit nefondate. În recurs însă Curtea a solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului, în temeiul art. 25 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, deoarece aceasta are obligaţia ca, în cazul admiterii recursului, să se pronunţe prin aceeaşi decizie şi asupra excepţiei de neconstituţionalitate. După cum s-a arătat, Senatul şi Guvernul au considerat excepţia şi, respectiv, recursul, ca nefondate, iar Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere. Susţinerea din recursul declarat de Topciu Valentin Sergiu şi Topciu Mihail în Dosarul nr. 328 C/1996 potrivit căreia "motivarea globală facuta prin Decizia nr. 145/1996 nu este suficienta" urmează a fi respinsă, deoarece, asa cum s-a arătat deja, aspectele privind constituţionalitatea dispoziţiilor ce reglementează recursul în anulare au fost analizate prin deciziile precitate, care sunt obligatorii în temeiul art. 145 alin.
(2)din Constituţie. Motivul de recurs invocat de Stoiculescu Viorica în Dosarul nr. 329 C/1996 prin care se critica Decizia Curţii Constituţionale nr. 145/1996, deoarece aceasta nu se referă la situaţia de fapt relatata de recurenta, este neîntemeiat şi urmează a fi respins, întrucît, potrivit art. 29 din regulamentul sau de organizare şi funcţionare, "Curtea nu statuează decît asupra problemelor de drept". Pentru motivele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin.
(1)lit. A.c), ale art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE:
- Admite recursurile declarate de Podgoreanu Zoe, Poenaru Nicolae Gheorghe Ion, Chitu Constantin, Sihota Dorina, Sava Maria, Gatej Eugenia, Carmen Mihaela Rivalet, Moldoveanu Cornel Bazil, Moldoveanu Victor, Chitu Niculina, Oghina Gratiela, Topciu Valentin Sergiu, Topciu Mihail şi Stoiculescu Viorica şi modifica Decizia Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996, în sensul că respinge excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ca fiind lipsite de obiect.
- Respinge recursurile declarate de Morărescu Olga Melania, Topciu Valentin Sergiu şi Topciu Mihail împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996 privind prevederile art. 330 şi ale art. 330^2 din Codul de procedură civilă. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 18 martie
- PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu ---------------