Constituţia României, republicată, din motive umanitare şi pentru ca acest act de clemenţă să conducă la integrarea socială a celor cărora le-a fost acordat, Preşedintele României decretează: Articolul 1 Se graţiază pedeapsa cu închisoarea aplicată următorilor: - Călărău Gheorghe, născut la 21 februarie 1968 în Dolhasca, judeţul Suceava, fiul lui Ştefan şi Maria, condamnat la 4 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 3.804/2002 a Judecătoriei Medgidia; - Cîrstinescu Ion, născut la 25 octombrie 1969 în Pătârlagele, judeţul Buzău, fiul lui Constantin şi Maria, condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 26/2000 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, modificată prin Decizia penală nr. 5.694/2002 a Curţii Supreme de Justiţie; - Ion Maria, născută la 26 octombrie 1957 în comuna Scheiu, judeţul Dâmboviţa, fiica lui Gheorghe şi Veronica, condamnată la 8 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 44/2002 a Judecătoriei Răcari, modificată prin Decizia penală nr. 287/2002 a Tribunalului Dâmboviţa; - Leurean Mariana, născută la 14 iulie 1979 în Reghin judeţul Mureş, fiica lui Zaharie şi Elena-Simina, condamnată la 3 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 119/2000 a Judecătoriei Haţeg; - Miloşteanu Dumitru, născut la 10 septembrie 1947 în Sârbeşti, judeţul Gorj, fiul lui Dumitru şi Elena, condamnat la 7 ani închisoare prin Decizia penală nr. 72/2002 a Curţii Militare de Apel; - Nasture Frunza, născută la 17 iulie 1977 în Dragalina, judeţul Călăraşi, fiica lui Ion şi Ştefana, condamnată la 10 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 684/1997 a Judecătoriei Feteşti. Articolul 2 Se graţiază restul rămas neexecutat din pedeapsa cu închisoarea aplicată următorilor: - Ciga Viorica, născută la 14 februarie 1963 în Bucureşti, fiica lui Gheorghe şi Maria, condamnată la 3 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 243/2002 a Tribunalului Bucureşti, modificată prin Decizia penală nr. 947/2003 a Curţii Supreme de Justiţie; - Groza Valeria Ileana, născută la 28 aprilie 1958 în Satu Mare, judeţul Satu Mare, fiica lui Vasile şi Ileana, condamnată la 1 an închisoare prin Sentinţa penală nr. 1.763/2000 a Judecătoriei Satu Mare; - Marin Ionuţ, născut la 10 mai 1975 în Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, fiul lui Nicolae şi Maria, condamnat la 4 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 260/2002 a Judecătoriei Buftea, modificată prin Decizia penală nr. 1.817/2002 a Tribunalului Bucureşti; - Papae Luiza Elena Alina, născută la 19 ianuarie 1977 în Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, fiica lui Viorel şi Florica, condamnată la 2 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 2.432/1999 a Judecătoriei Timişoara; - Stan Petre, născut la 18 aprilie 1933 în Cocorăştii Mislii, judeţul Prahova, fiul lui Petre şi Stanca, condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 368/2003 a Judecătoriei Câmpina; - Zorilă Marin, născut la 11 februarie 1952 în Seaca de Pădure, judeţul Dolj, fiul lui Petre şi Elena, condamnat la 3 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 95/2001 a Tribunalului Vrancea. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI ION ILIESCU În temeiul art. 100 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.