← România

ORDIN nr. 470 din 19 septembrie 2005

ORDIN nr. 470 din 19 septembrie 2005 privind stabilirea taxelor de autorizare pentru efectuarea de operaţiuni cu metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 861 din 23 septembrie 2005 Având în vedere prevederile art. 8 alin.

(3)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 9 din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.344/2003, în temeiul art. 4 alin.
(4)din Hotărârea Guvernului nr. 755/2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emite următorul ordin: Articolul 1 Se stabilesc taxele de autorizare, în cuantum de 400 lei (RON) pentru fiecare dintre operaţiunile cu metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, prevăzute la art. 2 pct. 2 lit. a)-i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 2 Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 424/2003 privind stabilirea taxei de autorizare pentru operaţiunile cu metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 9 aprilie 2004, se abrogă. Articolul 3 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Cătălin Florin Teodorescu Bucureşti, 19 septembrie 2005. Nr. 470. ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.