HOTĂRÂRE nr. 8 din 5 martie 2010 privind radierea din Registrul general a Societăţii Comerciale EMPIRE LEASING IFN - S.A. Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 211 din 2 aprilie 2010 Având în vedere cele consemnate în Nota referitoare la Hotărârea Comitetului de Supraveghere al Băncii Naţionale a României nr. IV/18.681 din 10 decembrie 2009 şi în Nota nr. IV/5/18.428 din 4 decembrie 2009 privind radierea din Registrul general ţinut la Banca Naţională a României a instituţiei financiare nebancare Societatea Comercială EMPIRE LEASING IFN -S.A., întocmite în baza celor consemnate în Raportul de supraveghere nr. 1 din 20 octombrie 2009, precum şi a sancţiunilor impuse prin Ordinul prim-viceguvernatorului Băncii Naţionale a României privind sancţionarea Societăţii Comerciale EMPIRE LEASING IFN - S.A. cu amendă din data de 27 octombrie 2008, Ordinul prim-viceguvernatorului Băncii Naţionale a României privind sancţionarea Societăţii Comerciale EMPIRE LEASING IFN - S.A. cu suspendarea temporară a activităţii de creditare din data de 16 decembrie 2008, Ordinul prim-viceguvernatorului Băncii Naţionale a României privind sancţionarea Societăţii Comerciale EMPIRE LEASING IFN - S.A. cu menţinerea suspendării temporare a activităţii de creditare din data de 20 mai 2009 şi Ordinul prim-viceguvernatorului Băncii Naţionale a României privind sancţionarea Societăţii Comerciale EMPIRE LEASING IFN - S.A. cu avertisment scris din data de 17 februarie 2009, ca urmare a verificării respectării de către Societatea Comercială EMPIRE LEASING IFN - S.A. a prevederilor Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare şi a reglementărilor Băncii Naţionale a României emise în aplicarea prevederilor acesteia, luând act de nerespectarea de către Societatea Comercială EMPIRE LEASING IFN - S.A., instituţie financiară nebancară înscrisă în Registrul general ţinut la Banca Naţională a României, secţiunea h) - "Leasing financiar" sub nr. RG-PJR-41-080120/18.05.2007, a dispoziţiilor art. 27 alin.
(1)din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 20/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările ulterioare, ale art. 26 alin.
(1)din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 3/2009 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, cu modificările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 1 alin.
(1)şi art. 5 lit. b) din Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 5/2009 privind raportarea situaţiilor referitoare la clasificarea expunerilor din credite/plasamente şi necesarul de provizioane specifice de risc de credit aferent acestora, ale art. 1 alin.
(1)lit. b) şi ale art. 24 şi 25 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 3/2009, cu modificările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 23 alin.
(1)din Legea nr. 93/2009, art. 26 alin.
(1)şi
(2)din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 3/2009, cu modificările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 1 alin.
(1)şi art. 2 alin.
(1)din Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 5/2009, ale art. 3 şi 4 din Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 18/2007 pentru aprobarea modelelor situaţiilor financiare periodice şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aplicabile instituţiilor financiare nebancare, precum şi ale cap. I alin.
(1), coroborate cu cele ale cap. II pct. 1 subpct. 1.1 alin.
(1)şi
(3)din anexa la ordinul menţionat, pct. 313, pct. 324 alin.
(1)şi
(2), pct. 320 alin.
(7), pct. 331, pct. 332 lit. g), pct. 333, pct. 334 lit. c), pct. 339, pct. 340 alin.
(1), pct. 397, 398, 399, 403, 404 şi pct. 416 alin.
(7)din anexa la Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 13/2008 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituţiilor de credit, instituţiilor financiare nebancare şi Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, precum şi ale art. 22 alin.
(1)din Legea nr. 93/2009, fapte ce intră sub incidenţa prevederilor art. 59 alin.
(1)lit.
- a)şi
- c)din Legea nr. 93/2009, în conformitate cu prevederile art. 58 şi art. 59 alin.
(2)lit. e) din Legea nr. 93/2009, în temeiul prevederilor art. 59 alin.
(6)din Legea nr. 93/2009 şi ale Hotărârii Parlamentului României nr. 35/2009 pentru numirea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa din data de 28 ianuarie 2010, hotărăşte: Articolul 1 Radierea din Registrul general şi, implicit, interzicerea desfăşurării activităţii de creditare a Societăţii Comerciale EMPIRE LEASING IFN - S.A., cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Iancu Căpitanu nr. 42, et. 1, ap. 1, sectorul 2, înregistrată la oficiul registrului comerţului sub nr. J40/7179/2002, având cod unic de înregistrare 14796174, înscrisă în Registrul general ţinut la Banca Naţională a României, secţiunea h) - "Leasing financiar", sub nr. RG-PJR-41-080120/18.05.2007, pentru: - raportarea cu întârziere a situaţiei privind clasificarea creditelor şi constituirea provizioanelor specifice de risc de credit, întocmită pentru data de 30 iunie 2009; - completarea eronată a raportării privind clasificarea creditelor şi constituirea provizioanelor specifice de risc de credit, precum şi neutilizarea formularului de raportare prevăzut de reglementări pentru data de 30 iunie 2009; - neîntocmirea situaţiilor financiare periodice pentru data de 30 iunie 2009; - înregistrarea eronată în contabilitate a unor operaţiuni legate de: valoarea creanţelor restante reprezentând principalul şi dobânzile neachitate la scadenţă, unele venituri şi cheltuieli, dobânzile calculate şi neajunse la scadenţă aferente operaţiunilor de leasing, necesarul de provizioane specifice de risc de credit aferente capitalului şi dobânzilor restante, a creanţelor ataşate acestora, precum şi a modului de înregistrare a garanţiilor intrinseci; - menţinerea unor deficienţe constatate cu ocazia acţiunilor de supraveghere anterioare, legate de depunerea cu întârziere la Banca Naţională a României a situaţiei indicatorilor privind criteriile de înscriere în Registrul special şi a situaţiei clasificării creditelor, precum şi a necesarului de provizioane specifice de risc de credit, neraportarea în termen a situaţiilor financiare periodice, erori în modul de întocmire a situaţiei clasificării creditelor, precum şi a necesarului de provizioane specifice de risc de credit şi, totodată, menţinerea unor deficienţe în evidenţa contabilă care au condus la imposibilitatea stabilirii de către echipa de inspecţie a valorii exacte a creanţelor clasificabile. Articolul 2 Societatea Comercială EMPIRE LEASING IFN -S.A. are drept de contestaţie la Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, în termen de 15 zile de la data comunicării prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile art. 60 din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare. Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, Mugur Constantin Isărescu Bucureşti, 5 martie 2010. Nr. 8. _________