HOTĂRÎRE Nr. 342 din 23 iunie 1994 privind aprobarea Acordului de cooperare în domeniul turismului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Chineze Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 182 din 18 iulie 1994 Guvernul României hotărăşte: Articolul UNIC Se aprobă Acordul de cooperare în domeniul turismului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Chineze, semnat la Bucureşti la 15 februarie 1994. PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: ------------------ Ministrul turismului, Dan Matei Agathon Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Teodor Viorel Melescanu ACORD de cooperare în domeniul turismului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Chineze Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Chineze, denumite în cele ce urmează părţile contractante, recunoscind importanţa turismului ca factor al dezvoltării economice şi sociale, în scopul intaririi şi dezvoltării în continuare a relaţiilor de prietenie dintre popoarele celor două tari, pentru mai buna cunoaştere a traditiilor istorice şi culturale şi a frumuseţilor naturale ale celor două tari, în vederea extinderii şi dezvoltării cooperării în domeniul turismului, au convenit următoarele: Articolul 1 Părţile contractante vor întări cooperarea turistica în diferite domenii şi vor sprijini eforturile comune prin contacte făcute, direct şi în alte forme, de organizaţiile de turism din cele doua tari. Articolul 2 Părţile contractante vor promova dezvoltarea turismului în România şi în Republica Populara Chineza acordind o atenţie deosebită turismului de grup, turismului social şi cultural, în special. Părţile contractante vor incuraja organizarea de excursii în cele doua tari cu turişti din terţe tari. Articolul 3 Părţile contractante vor incuraja cooperarea dintre companiile de turism româneşti şi chineze prin facilitarea infiintarii de societăţi mixte şi de construire în comun de noi obiective turistice, precum şi pentru modernizarea şi ridicarea gradului de confort la cele existente. Modalităţile concrete de cooperare vor fi stabilite prin studiu, de către organismele specializate din cele doua tari. Articolul 4 Părţile contractante prin intermediul organizaţiilor de turism, vor face schimb de experienta şi de informaţii referitoare la organizarea activităţii de turism, pregătirea personalului şi în alte domenii de interes. Articolul 5 Părţile contractante vor intensifica schimbul de informaţii şi experienta referitoare la participarea la activităţile organizaţiilor turistice internaţionale şi vor coopera în acest domeniu. Articolul 6 În scopul dezvoltării în continuare a circulaţiei turistice bilaterale, părţile contractante vor facilita schimburile de materiale de publicitate şi informare turistica. Articolul 7 Aspectele rezultind din aplicarea acestui acord privind numărul de turişti, costul serviciilor, durata sejurului, programele de excursii şi altele vor fi reglementate prin contracte sau protocoale între agenţiile de turism din cele doua tari. Articolul 8 În scopul promovării turismului printr-un schimb eficient şi rapid de informaţii, părţile contractante vor lua în considerare, dacă apreciază necesar, posibilitatea de a înfiinţa birouri de informaţii turistice. Fiecare parte poate oferi celeilalte asistenţa necesară în acest domeniu. Articolul 9 Părţile contractante vor analiza, ori de cîte ori va fi necesar, modul de aplicare a prevederilor prezentului acord şi vor adopta măsuri corespunzătoare. Articolul 10 Orice modificare sau completare la prezentul acord va fi facuta numai în forma scrisă, cu consimţământul ambelor părţi contractante. Articolul 11 Prezentul acord va intra în vigoare imediat ce părţile contractante îşi vor fi notificat reciproc ca formalităţile prevăzute de legislatiile lor pentru aplicarea acordului au fost îndeplinite. La intrarea în vigoare a prezentului acord, Acordul de cooperare în domeniul turismului dintre Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicii Populare Chineze, semnat la Bucureşti la 21 august 1978, îşi încetează valabilitatea. Acordul se încheie pe o perioadă de 5 ani şi va fi prelungit automat, pentru o noua perioada de 5 ani, afară de cazul ca una dintre părţile contractante notifica în scris celeilalte, cu 6 luni înainte de expirare, intenţia sa de a-l denunta. Încheiat la Bucureşti la 15 februarie 1994, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română, chineza şi engleza, toate textele fiind egal autentice. În caz de diferenţe de interpretare, textul în limba engleza va prevala. Pentru Guvernul României, Nicolae Neacsu, secretar de stat în Ministerul Turismului Pentru Guvernul Republicii Populare Chineze, Sun Gang, vicepreşedinte al Administraţiei Naţionale de Turism --------------------------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.