DECIZIE nr. 588 din 9 decembrie 1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 13 februarie 1998 Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecător Mihai Constantinescu - judecător Lucian Stangu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Paula C. Pantea - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Manolescu Amalia în Dosarul nr. 2.168/1996, aflat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 19 noiembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 9 decembrie 1997. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 20 martie 1997, formulată în Dosarul nr. 2.168/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Manolescu Amalia. În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, în formularea iniţială, contravin dispoziţiilor art. 15 alin.
(2)din Constituţie, iar formularea din Legea nr. 17/1997 încalcă prevederile art. 11, ale art. 20, ale art. 41 alin.
(1)şi
(2)şi ale art. 150 din Constituţie. Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia este neîntemeiată. În scopul soluţionării cauzei, conform prevederilor art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, având în vedere practica jurisdicţională a Curţii. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, constata următoarele: Cu privire la dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, se constată că, la data ridicării excepţiei, prin Legea nr. 17/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, acestea fuseseră modificate, astfel încât, în prezent, recursul în anulare nu mai poate fi declarat oricând de către procurorul general, ci numai în cadrul unui termen de 6 luni, care începe să curgă de la data când hotărârea a rămas irevocabilă, pentru motivul prevăzut la art. 330 pct. 1, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, pentru motivul prevăzut la art. 330 pct. 2 din acelaşi cod. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Manolescu Amalia în Dosarul nr. 2.168/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 9 decembrie 1997. PREŞEDINTE, prof. univ. dr. Nicolae Popa Magistrat-asistent, Maria Bratu -------------