PROCEDURA din 18 mai 2020 privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor pentru sumele determinate conform deciziei de plată a sumelor de virat în contul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (F.N.G.C.I.M.M.), emise în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii - IMM INVEST ROMÂNIA Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 25 mai 2020 Notă ... Aprobată prin ORDINUL nr. 1.958 din 18 mai 2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 437 din 25 mai 2020. ARTICOL UNIC
(1)Angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor se realizează de către ordonatorul principal de credite sau persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuții, exclusiv în baza deciziei de plată a sumelor de virat în contul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (F.N.G.C.I.M.M.), emise de către F.N.G.C.I.M.M. în calitate de administrator al schemei, care constituie document justificativ prin care se atestă atât realitatea cuantumului obligației de plată, cât și modul de determinare a acestuia, stabilit conform prevederilor legale în vigoare. Prin emiterea deciziei de plată a sumelor de virat în contul F.N.G.C.I.M.M., administratorul schemei certifică realitatea, regularitatea și legalitatea operațiunilor privind determinarea sumei. Angajarea cheltuielilor se efectuează în limita creditelor de angajament aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale. Documentele privind angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor se întocmesc de către Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală ajutor de stat.
(2)Ordonatorul principal de credite sau persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuții va informa F.N.G.C.I.M.M. cu privire la limita maximă a bugetului trimestrial alocat pentru emiterea deciziilor de plată a sumelor de virat în contul F.N.G.C.I.M.M., în termen de maximum 5 zile de la data la care aceasta i-a fost comunicată.
(3)F.N.G.C.I.M.M. poate emite decizii de plată a sumelor de virat în contul F.N.G.C.I.M.M. doar în limita plafoanelor trimestriale comunicate de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală ajutor de stat.
(4)Deciziile de plată a sumelor de virat în contul F.N.G.C.I.M.M. emise de către administratorul schemei în condițiile legii și cu respectarea prevederilor prezentei proceduri se transmit Direcției generale ajutor de stat, până la data de 15 a fiecărei luni, în format electronic, pe adresa de e-mail a registraturii generale a Ministerului Finanțelor Publice - registratură@mfinante.gov.ro.
(5)Angajamentul legal materializat în dispoziție de plată se întocmește de către Direcția generală ajutor de stat în formă scrisă exclusiv în baza deciziei de plată a sumelor de virat în contul F.N.G.C.I.M.M. Modelul dispoziției de plată este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta procedură.
(6)Pentru întocmirea angajamentului legal, Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală ajutor de stat verifică dacă decizia de plată a sumelor de virat în contul F.N.G.C.I.M.M. este conformă cu prevederile legale, respectiv:– cuantumul sumei; ... – datele de identificare ale beneficiarului: denumire, adresă, nr. de înmatriculare la oficiul registrului comerțului, cod de identificare fiscală; ... – codul IBAN al contului în care se va face plata; ... – semnătura administratorului schemei. ...
(7)Proiectul de angajament legal se prezintă pentru viza de control financiar preventiv propriu și control financiar preventiv delegat, după caz, împreună cu formularele „Propunere de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor de angajament“ și/sau „Propunere de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor bugetare“ și „Angajament bugetar individual/global“, după care se aprobă de către ordonatorul principal de credite sau persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuții și se transmite compartimentului de contabilitate din cadrul Direcției generale trezorerie și contabilitate publică pentru înregistrare în evidența cheltuielilor angajate.
(8)La exercitarea vizei de control financiar preventiv propriu și a vizei de control financiar preventiv delegat, după caz, asupra proiectului de angajament legal se verifică corespondența sumei din decizia de plată a sumelor de virat în contul F.N.G.C.I.M.M. cu suma din angajamentul legal, existența semnăturii persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate din cadrul Direcției generale ajutor de stat, existența creditelor de angajament și bugetare.
(9)Lichidarea cheltuielilor se face pe baza notei de lichidare care poartă viza pentru „Bun de plată“ a ordonatorului principal de credite sau a persoanei căreia i-au fost delegate aceste atribuții, prin care se atestă existența angajamentelor legale și bugetare și existența sumei datorate potrivit deciziei de plată a sumelor de virat în contul F.N.G.C.I.M.M.
(10)Nota de lichidare stă la baza înregistrării în contabilitatea patrimonială a instituției publice a obligației de plată față de terții creditori.
(11)Înainte de efectuarea plății, ordonanțarea de plată va fi supusă controlului financiar preventiv propriu și delegat, după caz, după care se semnează de ordonatorul principal de credite sau persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuții.
(12)Pentru exercitarea vizei de control financiar preventiv propriu și delegat, după caz, asupra ordonanțării de plată se verifică corespondența sumelor înscrise cu cele din angajamentul legal, existența semnăturii persoanelor autorizate din compartimentul de specialitate - Direcția generală ajutor de stat, existența creditelor bugetare, existența disponibilului de credite bugetare deschise și repartizate, subdiviziunea clasificației bugetare, codul IBAN în care se va face virarea ajutorului de stat, conform deciziei de plată a sumelor de virat în contul F.N.G.C.I.M.M. De asemenea, se verifică existența notei de lichidare vizate pentru „Bun de plată“ de către ordonatorul principal de credite sau persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuții, precum și a mențiunii „Certificat în privința realității, regularității și legalității“, conform pct. 3.4 din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările ulterioare. După obținerea vizei de control financiar preventiv propriu și delegat, după caz, ordonanțarea de plată se transmite spre aprobare ordonatorului principal de credite sau persoanei căreia i-au fost delegate aceste atribuții.
(13)Plățile se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală trezorerie și contabilitate publică, pe baza ordonanțării de plată aprobate de către ordonatorul principal de credite sau persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuții, transmisă de către Direcția generală ajutor de stat cu minimum două zile lucrătoare anterioare termenului prevăzut la art. 1 alin.
(12)din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii - IMM INVEST ROMÂNIA, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 282/2020, cu modificările și completările ulterioare, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale. Ordinul de plată se întocmește cel târziu în prima zi lucrătoare următoare datei la care s-a primit ordonanțarea de plată.
(14)Sumele de plată datorate F.N.G.C.I.M.M. se virează în contul acestuia, înscris în decizia de plată a sumelor de virat în contul F.N.G.C.I.M.M.
(15)Decizia de plată a sumelor de virat în contul F.N.G.C.I.M.M., pentru care nu se poate efectua plata ca urmare a completării unor informații eronate, se restituie F.N.G.C.I.M.M. de către ordonatorul principal de credite sau persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuții, în termen de maximum 5 zile de la data constatării datelor eronate. ANEXĂ la procedură MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE Direcția generală ajutor de stat Numărul: ................. Data: .................... DISPOZIȚIE DE PLATĂ Denumire beneficiar: F.N.G.C.I.M.M. Adresa: Nr. de înmatriculare la oficiul registrului comerțului: Cont/Cod IBAN .............................., deschis la Banca .................................... Cod de identificare fiscală: În conformitate cu Decizia de plată nr. ............./................ emisă de F.N.G.C.I.M.M. în calitate de administrator al schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii - IMM INVEST ROMÂNIA, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 209/2018, cu modificările și completările ulterioare, prin care se atestă realitatea cuantumului obligației de plată și modul de determinare a acestuia, stabilit conform prevederilor legale în vigoare, precum și realitatea datelor de identificare ale beneficiarului de ajutor de stat, se emite dispoziția de plată pentru suma de .......................... lei. Prezentul document constituie angajament legal în conformitate cu prevederile art. 2 alin.
(1)pct. 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Ordonator principal de credite,...................................................... Direcția generală ajutor de stat Director general adjunctDirecția generală ajutor de stat Consilier cu studii juridiceDirecția generală ajutor de stat Șef serviciuDirecția generală ajutor de stat ResponsabilDirecția generală trezorerie și contabilitate publică Vizat C.F.P.P.Direcția generală control financiar preventiv Vizat C.F.P.D. ----