HOTĂRÂRE nr. 1.001 din 22 august 2003 privind instituirea şi administrarea unui contingent tarifar la importul în România de zahăr alb originar din Uniunea Europeană şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.494/2002 pentru stabilirea unor măsuri referitoare la exportul şi importul unor categorii de produse Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 3 septembrie 2003 În temeiul art. 107 din Constituţie, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2003 se instituie la importul în România de zahăr alb (poziţia tarifara 1701.99.10) un contingent tarifar de 3.750 tone în cadrul căruia se aplică o taxa vamală de 45%. Articolul 2 Contingentul tarifar prevăzut la art. 1 se administrează potrivit normelor metodologice prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.494/2002 pentru stabilirea unor măsuri referitoare la exportul şi importul unor categorii de produse. Articolul 3 Anexa nr. 1.1 la normele metodologice cuprinse în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.494/2002 se completează prin introducerea după nr. crt. 20 a nr. crt. 20^1, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 4 Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 octombrie 2003. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- p. Ministrul economiei şi comerţului, Iulian Iancu, secretar de stat Ministru delegat pentru comerţ, Eugen Dijmarescu Ministrul agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului, Ilie Sarbu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Bucureşti, 22 august 2003. Nr. 1.001. Anexă
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.