RAPORT nr. 24.513 din 23 octombrie 2019 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Național pentru Patrie Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 892 din 5 noiembrie 2019 - extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin.
(1)și ale art. 44 alin.
(1),
(4)și
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2019, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 26.08.2019-21.10.2019 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Național pentru Patrie în anul 2018, perioada verificată fiind 1.01.2018-31.12.2018. Constatări: Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2018 Partidul Național pentru Patrie a înregistrat venituri în cuantum de 373,78 lei, reprezentând venituri din cotizații și cheltuieli în cuantum de 513,39 lei. S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 3 alin.
(8), art. 12 alin.
(1)și art. 60 alin.
(3)din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. București, 23 octombrie 2019. Nr. 24.513. ----