AMENDAMENT nr. 2 din 30 mai 2008 convenit prin schimb de scrisori, între Guvernul României, Banca Europeană de Investiţii şi Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, la Contractul de finanţare dintre România, Banca Europeană de Investiţii şi Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi pentru finanţarea Proiectului de protejare a malului Canalului Sulina, semnat la Bucureşti la 8 martie 2002 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 801 din 28 noiembrie 2008 ROMÂNIA MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR Cabinet secretar de stat 12 noiembrie 2007 Stimate domnule Cormac Murphy, În conformitate cu prevederile Contractului de finanţare nr. 21.490 - Proiectul de protejare a malului Canalului Sulina, şi cu prevederile Amendamentului nr. 1 din noiembrie 2006, Împrumutatul, prin Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi (AFDJ), poate efectua trageri din suma creditată până la data de 31 ianuarie 2008. Agenţia de implementare a informat Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) în legătură cu întârzierile ce au intervenit pe parcursul implementării Proiectului, din cauza următoarelor cauze: - procese şi litigii în cadrul procesului de licitaţie şi contractare pentru protejarea malului - faza I; - derularea lentă a lucrărilor din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile în cadrul Contractului de îndepărtare a epavei navei Rostok din Canalul Sulina, ce a presupus schimbarea metodelor de lucru. În consecinţă, se impune reanalizarea perioadei de implementare a Proiectului pentru a permite AFDJ să finalizeze atât componentele Proiectului în derulare, cât şi lucrările de protejare a malului. În acest sens, vă adresăm rugămintea de a aproba prelungirea cu 2 ani a termenului-limită de depunere a cererilor de tragere, precum şi un grafic revizuit de amortizare. Cu stimă, Alice Bâtu, secretar de stat Către: domnul Cormac Murphy, director de departament domnul Thomas Timme, ofiţer superior de credite Departamentul Europa Centrală BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIŢII Copii pentru: ADMINISTRAŢIA FLUVIALĂ A DUNĂRII DE JOS GALAŢI (AFDJ) domnul Ionel Malenda, director general Banca Europeană de Investiţii Prin DHL Guvernul României Ministerul Economiei şi Finanţelor, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5 RO-70060 Bucureşti România În atenţia domnului Eugen Teodorovici, secretar de stat Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi, Str. Portului nr. 32 RO-6200 Galaţi România În atenţia domnului Ionel Malenda, director general Copii pentru: Ministerul Transporturilor Direcţia generală relaţii financiare externe Bd. Dinicu Golescu nr. 38 RO-010873 Bucureşti, sectorul 1 În atenţia doamnei Liliana Barna, director general Luxemburg, 4 aprilie 2008 JUI/MA&SEE/FBR/KN/ai Subiect: România - Proiectul de protejare a malului Canalului Sulina Contract de finanţare (FI Nr. 21.490) semnat la Bucureşti între România, Banca Europeană de Investiţii şi Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi la 8 martie 2002 (denumit în continuare Contract de finanţare) Amendamentul nr. 2 (
- i)Prelungirea perioadei de tragere (îi) Modificarea graficului de rambursare (iii) Modificarea datei de finalizare a Proiectului (
- iv)Angajamente suplimentare Stimaţi domni, Cu referire la faxul transmis de Ministerul Economiei şi Finanţelor, datat 12 noiembrie, la scrisorile trimise de Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi, datate 6 decembrie şi 18 decembrie 2007, Ministerului Transporturilor şi, respectiv, Băncii Europene de Investiţii şi la Acordul privind soluţionarea amiabilă a litigiului dintre Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi şi Reinhold Meister GmbH, semnat la 7 februarie 2008, acceptăm prin prezenta solicitarea dumneavoastră de prelungire a perioadei de tragere şi de modificare a graficului contractual de rambursare. Dacă nu sunt altfel definiţi, termenii utilizaţi în această scrisoare vor avea semnificaţia ce le-a fost dată în Contractul de finanţare. Prin urmare, următoarele prevederi ale Contractului de finanţare vor fi amendate, după cum urmează: 1. În subparagraful 1.02A, sintagma "Banca va efectua plăţi din credit până la 31 ianuarie 2008" va fi înlocuită de următoarea formulare: "Banca va efectua plăţi din credit până la 30 aprilie 2010". 2. În subparagraful 1.02B, data "31 decembrie 2007" va fi înlocuită cu "31 decembrie 2009". 3. În articolul 1.04, subparagrafele E şi F vor deveni subparagraful F şi, respectiv, G şi va fi adăugat un nou subparagraf E, având următorul conţinut: "E. Cu excepţia primei trageri ce urmează datei de 4 aprilie 2008, tragerea tuturor tranşelor următoare va fi condiţionată de primirea de către Bancă până la data Cererii de tragere relevante, inclusiv, a copiilor de pe facturile contractorilor acceptate de către inginer, copii prin care se demonstrează justificarea cheltuielilor." 4. În ultimul paragraf al articolului 1.05, data "31 ianuarie 2008" va fi înlocuită cu data "30 aprilie 2010". 5. Articolul 6 din Contractul de finanţare va fi completat după cum urmează: "6.14. Contract de lucrări AFDJ: (
- a)va semna un contract de lucrări cu Reinhold Meister GmbH până la data de 30 aprilie 2008 cel târziu, contract conform căruia lucrările vor începe până la data de 30 iunie 2008 cel târziu. O copie a acestui contract va fi transmisă prompt Băncii; (
- b)va transmite Băncii până la data de 30 martie 2008 un buget actualizat al Proiectului, precum şi confirmarea scrisă că fondurile de contrapartidă sunt angajate şi că au fost prevăzute sume corespunzătoare pentru acoperirea evenimentelor neprevăzute; şi (
- c)va furniza cu promptitudine dovezile ce atestă obţinerea la timp a tuturor permiselor de mediu relevante şi faptul că lucrările vor respecta planul şi politica de mediu stabilite de Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" şi de autorităţile de mediu relevante. 6.15. Angajament general AFDJ se angajează să depună toate eforturile pentru a soluţiona pe cale amiabilă procesul de arbitraj legat de înlăturarea epavei navei Rostok aflat încă în derulare." 6. În anexa A (Descriere tehnică) data de finalizare "31 decembrie 2006" va fi înlocuită cu data "31 decembrie 2010". 7. Anexa B (Grafic de amortizare) va fi înlocuită de o nouă anexă B, ataşată prezentei ca anexa I, aplicabilă tuturor plăţilor efectuate după data semnării prezentului amendament. Toate celelalte condiţii şi toţi ceilalţi termeni ai Contractului de finanţare rămân nemodificaţi. Împrumutatul va plăti Băncii un onorariu de amendare de 10.000 EUR (zece mii de euro), prin AFDJ. Această sumă va fi plătită către Banque et Caisse d'Epargne de l'Etat, Luxembourg (BCEELULL), număr de cont IBAN LU300019 0050 6105 6000, în termen de 15 zile de la semnarea acestei scrisori de amendament, cu menţionarea numărului de factură. Factura respectivă este ataşată prezentei scrisori. Spre a confirma acceptul dumneavoastră faţă de cele de mai sus, vă rugăm să dataţi şi să semnaţi în mod oficial fiecare dintre cele trei exemplare ale acestei scrisori, returnându-ne apoi un exemplar la o dată convenabilă dumneavoastră cât mai apropiată. Am aprecia, de asemenea, primirea originalelor autorităţii de a semna, pentru cei ce vor semna acest amendament. Cu stimă, Banca Europeană de Investiţii F. Bruni Roccia J-. M. Martin Convenit şi acceptat, Convenit şi acceptat, în numele şi pentru România, în numele şi pentru Ministerul Economiei şi Administraţia Fluvială Finanţelor a Dunării de Jos Galaţi ............................. ....................... (numele şi funcţia) (numele şi funcţia) Bucureşti, 30 mai 2008. Galaţi, 27 iunie 2008. Anexa I ROMÂNIA - PROIECTUL DE PROTEJARE A MALULUI CANALULUI SULINA Grafic de amortizare -------