← România

HOTĂRÂRE nr. 13 din 21 aprilie 1998

HOTĂRÂRE nr. 13 din 21 aprilie 1998 privind atribuirea unor spaţii din Palatul Parlamentului în folosinţă gratuita a Clubului Parlamentarilor Români Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 23 aprilie 1998 În temeiul art. 210 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, ţinând seama de dispoziţiile art. 61 alin.

(1)din Constituţie, care consacra autonomia de organizare a Camerei Deputaţilor, luând act de constituirea Clubului Parlamentarilor Români, cu sediul în Palatul Parlamentului din Bucureşti, având un scop de interes public ce consta în desfăşurarea de acţiuni publice cu caracter cultural, artistic, ştiinţific, de documentare, menite sa promoveze valorile democraţiei, ale statului de drept, precum şi sa favorizeze cunoaşterea şi libera manifestare a personalităţii membrilor săi, în exclusivitate deputaţi şi senatori, ex-deputaţi şi ex-senatori, având în vedere necesităţile obiective ale Clubului Parlamentarilor Români în realizarea lesnicioasa a scopului propriu, în considerarea calităţii Camerei Deputaţilor de administrator al obiectivului de investiţii "Palatul Parlamentului", Camera Deputaţilor adopta prezenta hotărâre. Articolul UNIC Se aprobă atribuirea, în folosinţă Clubului Parlamentarilor Români, a spaţiilor situate în Palatul Parlamentului, Corp A1, P1, Cota +9 Central, în suprafaţa de 3.452 mp. Dotarea cu mobilierul necesar, precum şi susţinerea cheltuielilor privind exploatarea şi întreţinerea spaţiilor atribuite Clubului Parlamentarilor Români se asigura de Camera Deputaţilor. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ANDREI IOAN CHILIMAN ---------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.