COMUNICAT din 28 februarie 1990 privind şedinţa Biroului executiv al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 1 martie 1990 Biroul executiv al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională Miercuri, 28 februarie 1990, a avut loc şedinţa Biroului Executiv al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, prezidată de domnul Ion Iliescu, preşedintele consiliului. Alături de membrii biroului executiv, la şedinţă au luat parte, ca invitaţi, miniştri şi alţi conducători ai unor organe centrale. La primul punct de pe ordinea de zi, preşedintele Radioteleviziunii Române, Răzvan Theodorescu, a prezentat o informare asupra unor probleme privind activitatea televiziunii în condiţiile actuale. În cadrul dezbaterii care a urmat s-a scos în evidenţă rolul remarcabil pe care televiziunea l-a avut în desfăşurarea revoluţiei din decembrie, precum şi în prezentarea şi redarea unor evenimente care au avut loc în zilele şi săptămînile următoare. S-a subliniat creşterea însemnată a audienţei pe care televiziunea o are în rîndul populaţiei, sporirea considerabilă a orelor de program, cît şi diversificarea emisiunilor prezentate. În acest context s-a apreciat semnificaţia pozitivă a reintroducerii emisiunilor în limba unor minorităţi naţionale şi s-a stăruit asupra necesităţii îmbunătăţirii pe mai departe a conţinutului emisiunilor pentru minorităţile naţionale. Totodată, s-a arătat că televiziunea română liberă a inclus în programele ei emisiuni în cadrul cărora s-au oferit posibilităţi concrete de exprimare a opiniilor şi platformelor politice ale diverselor partide, formaţiuni politice şi organizaţii obşteşti, în spiritul pluralismului politic şi social din ţara noastră. În discuţii s-a relevat, de asemenea, necesitatea ca televiziunea să-şi perfecţioneze în continuare programele, să îmbunătăţească modalităţile de realizare a acestora, astfel încît să crească rolul ei informativ şi cultural, capacitatea de a răspunde cerinţelor de diversificare a trebuinţelor spirituale ale diferitelor categorii de telespectatori. Cu acest prilej s-a subliniat necesitatea prezentării unor emisiuni pe diverse probleme politice, economice şi sociale cu care se confruntă ţara, precum şi a organizării unui dilog viu cu cetăţenii în vederea formării conştiinţei civice active, a hotărîrii de a participa, de pe o platformă constructivă, la îmbunătăţirea activităţii în toate domeniile, la stimularea proceselor de înnoire democratică din societatea noastră, la asigurarea unui climat de stabilitate politică şi socială. Constatînd că mijloacele tehnice aflate în prezent în dotarea televiziunii prezintă un grad avansat de uzură, ceea ce împietează asupra realizării şi calităţii emisiunilor sale, biroul executiv a apreciat că televiziunea trebuie să fie sprijinită din punct de vedere material pentru a-şi înnoi echipamentul tehnic, astfel încît să-şi poată realiza emisiunile în orice condiţii şi la un înalt nivel calitativ. În continuarea ordinii de zi, biroul executiv a examinat şi adoptat Decretul-lege privind unele măsuri pentru organizarea şi exercitarea avocaturii în România, care, pornind de la principiul democratic al garantării exercitării dreptului la apărare, stabileşte statutul de profesie liberă pe care avocatura trebuie să-l aibă prin însăşi natura sa şi, în consecinţă, dispune scoaterea acesteia din subordonarea faţă de Ministerul Justiţiei. În vederea realizării acestui principiu se prevede reînfiinţarea Uniunii avocaţilor din România şi a consiliului uniunii, care preiau atribuţiile Ministerului Justiţiei cu privire la conducerea activităţii acestei profesii. Biroul executiv a adoptat, de asemenea, Decretul-lege privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, prin care se stabilesc competenţele referitoare la atribuirea şi schimbarea denumirilor pentru unităţile administrativ-teritoriale, unităţile economice şi social-culturale, pentru parcuri, pieţe, străzi, etc. Ambele decrete au fost examinate, în prealabil, îi avizate favorabil de unele comisii de specialitate ale Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională. Decretele se vor publică în Monitorul Oficial. În continuare biroul executiv a examinat unele probleme ale activităţii curente şi a stabilit măsuri în legătură cu pregătirea sesiunii Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională din ziua de 2 martie 1990. ------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.