← România

DECIZIA nr. 714 din 5 noiembrie 2019

DECIZIA nr. 714 din 5 noiembrie 2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 alin.

(1)pct. 2 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 28 februarie 2020 Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
  1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mihai Dorobanțu în Dosarul nr. 6.181/197/2016 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.596D/
  2. ...
  3. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. ...
  4. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul se află la al doilea termen de judecată, fiind amânat din data de 8 octombrie 2019, dată la care Curtea a dispus acordarea unui nou termen de judecată în vederea refacerii procedurii de citare în ceea ce îl privește pe autorul excepției de neconstituționalitate. ...
  5. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că, similar celor reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 738 din 23 noiembrie 2017, interdicția operată prin dispozițiile legale criticate se întemeiază pe o prezumție de parțialitate și subiectivism a persoanelor enumerate expres în textul de lege, prezumție care, fiind relativă, poate fi înlăturată prin convenția expresă sau tacită a părților, în condițiile alin.
(2)al art. 315 din Codul de procedură civilă. ... CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
  1. Prin Încheierea din 29 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 6.181/197/2016, Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mihai Dorobanțu într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva încheierilor prin care sa respins încuviințarea probei testimoniale, precum și împotriva sentinței prin care s-a respins plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții. ...
  2. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece limitează posibilitatea soțului de a fi audiat ca martor, astfel încât părțile din proces sunt în imposibilitatea de a dovedi realitatea juridică dedusă judecății prin proba testimonială. Așadar, dispozițiile legale criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, judecătorul nemaiavând posibilitatea de a afla adevărul juridic dedus judecății, mai ales atunci când singurul mijloc de probă îl constituie proba testimonială, iar martorii intră în categoria celor prevăzuți de art. 315 din Codul de procedură civilă. ...
  3. Inegalitatea în fața legii, generată de aplicarea dispozițiilor art. 315 din Codul de procedură civilă, constă în faptul că în cauze similare sau chiar în aceeași cauză părțile care propun martori care nu se încadrează în situațiile reglementate de norma legală criticată își pot proba realitatea juridică dedusă judecății. ...
  4. Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, jurisprudența Curții Constituționale în această materie păstrându-și valabilitatea și în prezenta cauză. ...
  5. Potrivit prevederilor art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. ...
  1. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. ...
  2. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. ...
  3. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. ... CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
  4. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. ... 14. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 315 din Codul de procedură civilă. Având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că obiect al acesteia îl reprezintă dispozițiile art. 315 alin.
(1)pct. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „
(1)Nu pot fi martori: […]
  1. soțul, fostul soț, logodnicul ori concubinul;“. ...
  2. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin.
(1)privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin.
(3)privind dreptul la un proces echitabil. ... 16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că probele au o importanță deosebită în procesul civil, judecătorul trebuind să cunoască raporturile juridice dintre părți și faptele care au condus la deschiderea litigiului, pentru a putea pronunța o hotărâre, aplicând norma legală corespunzătoare acestor situații. Acestea se propun în faza inițială a procesului, fiind ulterior puse de către instanță în discuția contradictorie a părților. Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului [art. 255 alin.
(1)din Codul de procedură civilă], putând fi încuviințate numai dacă îndeplinesc aceste condiții [art. 258 alin.
(1)din Codul de procedură civilă], iar încheierea prin care se încuviințează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă încuviințate, precum și obligațiile ce revin părților în legătură cu administrarea acestora [art. 258 alin.
(2)din Codul de procedură civilă]. ...
  1. Proba testimonială reprezintă unul dintre mijloacele probatorii ale procesului civil, iar mijlocul de probă îl reprezintă tocmai declarațiile făcute de martor, persoană terță față de proces, care relatează în fața instanței fapte sau împrejurări concludente pentru soluționarea cauzei. În principiu, orice persoană care are cunoștință despre fapte relevante referitoare la pricina dedusă justiției poate fi ascultată în calitate de martor. Legea procesual civilă instituie anumite excepții de la această regulă, indicând persoanele care nu pot fi audiate ca martori, precum și pe cele care sunt scutite de la obligația de a depune mărturie, în considerarea calității pe care o dețin. ...
  2. Reglementarea interdicției de a fi audiate ca martori a anumitor categorii de persoane a mai fost analizată prin raportare la critici similare cu cele formulate în prezenta cauză, Curtea constatând constituționalitatea acesteia, spre exemplu, prin Decizia nr. 145 din 21 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 12 martie 2012, Decizia nr. 469 din 8 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 27 iulie 2012, sau Decizia nr. 738 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 13 aprilie
  3. ...
  4. Curtea, raportându-se la considerentele deciziilor menționate anterior, reține că interdicția consacrată de dispozițiile art. 315 alin.
(1)pct. 2 din Codul de procedură civilă se întemeiază pe o prezumție de parțialitate și subiectivism a soțului, fostului soț, logodnicului ori concubinului în relatarea faptelor de care au cunoștință și este stabilită exclusiv în interesul părților litigante, asigurând echilibrul procesual al acestora, fiind o interdicție relativă, care poate fi înlăturată prin convenția, expresă sau tacită, a părților. ... 20. Prin urmare, o probă inadmisibilă, prevăzută ca atare de o normă legală, nu va putea fi încuviințată de instanță, însă, având în vedere dispozițiile art. 22 alin.
(2)din Codul de procedură civilă care consacră rolul activ al judecătorului în probațiune, precum și faptul că norma legală criticată instituie o interdicție relativă, care, potrivit art. 315 alin.
(2)din Codul de procedură civilă, poate fi înlăturată de convenția părților, judecătorul nu poate respinge din oficiu cererea de probă, ci numai dacă partea interesată se opune în acest sens. ...
  1. Prin urmare, dispozițiile legale criticate nu aduc atingere principiului egalității în drepturi și nici dreptului la un proces echitabil, deoarece acestea se aplică tuturor celor aflați în ipoteza sa, iar procedura desfășurată în fața instanței de judecată este una contradictorie, în cadrul căreia părțile au posibilitatea de a se prevala de toate garanțiile pe care le presupune un proces echitabil, prin propunerea, încuviințarea și administrarea probelor pertinente și utile cauzei. ...
  2. În fine, potrivit art. 126 alin.
(2)din Constituție, procedura de judecată este stabilită numai prin lege, iar dispozițiile de lege criticate, reglementând norme de procedură a căror interpretare și aplicare revin instanțelor de judecată, nu contravin în niciun fel prevederilor constituționale invocate în susținerea criticii de neconstituționalitate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 241 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015, paragraful 20). ... 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin.
(4)din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, ... CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihai Dorobanțu în Dosarul nr. 6.181/197/2016 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 315 alin.
(1)pct. 2 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contecios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 5 noiembrie 2019. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.