DECIZIE Nr. 69*) din 22 mai 1996

(1)lit. b din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, invocată din oficiu de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în soluţionarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 13.010/1994. Preşedintele declara şedinţa deschisă. La apelul nominal răspunde Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, pârât, prin consilier juridic Poenaru Ion, lipsa fiind Pascu Ioan, reclamant, şi Oficiul de pensii şi prevederi sociale Arad, părţi legal citate. Completul respinge cererea reprezentantului Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale de a se acordă un nou termen de judecată, pentru a da posibilitatea celor două Camere ale Parlamentului să-şi exprime punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aflate pe rol, deoarece, dacă acestea ar fi dorit să-şi facă cunoscută opinia, ar fi comunicat-o Curţii până la data de 22 ianuarie 1996, asa cum li s-a solicitat şi cum a procedat Guvernul. Constatind ca dosarul este în stare de judecată, preşedintele acorda cuvintul pârâtului. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, prin consilierul juridic delegat, cere respingerea excepţiei, în esenta, pentru următoarele considerente: - art. 60 din Legea nr. 3/1977 se referă la modalităţile de plată a pensiei, fără a aduce atingere dreptului la pensie; - art. 25 din Constituţie prevede că dreptul la libera circulaţie, în ţara şi în străinătate, este garantat şi ca legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept; or, art. 60 alin.

(1)lit. b) din Legea nr. 3/1977 nu încalcă dreptul la libera circulaţie, ci doar stabileşte una dintre condiţiile de exercitare a acestui drept; - Codul european de securitate socială conţine prevederea suspendării prestaţiilor de asigurări sociale atât timp cît cel interesat nu se găseşte pe teritoriul părţii respective; - faptul ca prin art. 28 din Legea nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor s-a stabilit ca plata pensiilor acestora se suspenda în perioada în care au domiciliul în alta ţara dovedeşte ca legiuitorul şi-a insusit şi a legiferat măsura aceasta, ca text neabrogat în temeiul art. 150 din Constituţie; - reclamantului i-a fost respectat dreptul la pensie prin emiterea deciziei de pensionare, iar plata pensiei s-a suspendat în condiţii legale; - între România şi S.U.A. nu exista instrument juridic bilateral în domeniul asigurărilor sociale şi al pensiilor. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei, susţinând ca, în condiţiile în care art. 43 alin.

(2)din Constituţie prevede că cetăţenii au dreptul la pensie şi nici un alt text constituţional nu condiţioneaza acest drept de faptul ca domiciliază sau nu în România, prevederile art. 60 alin.

(1)lit. b) din Legea nr. 3/1977 sunt neconstituţionale. Preşedintele completului de judecată declara dezbaterile încheiate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pe rolul căreia se afla Dosarul nr. 13.010/1994, prin Încheierea din 11 octombrie 1995, a sesizat din oficiu Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin.

(1)lit. b) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa sociale. În motivarea punctului sau de vedere, instanţa arata ca, faţă de prevederile art. 43 alin.

(2)din Constituţie, potrivit căruia "cetăţenii au dreptul la pensie", fără a se distinge dacă aceştia au sau nu domiciliul în România, dispoziţia art. 60 alin.

(1)lit. b) din Legea nr. 3/1977, conform căreia plata pensiei şi a celorlalte drepturi aferente se suspenda pe timpul cît pensionarul are domiciliul stabilit pe teritoriul altei tari, apare ca fiind contrară Constituţiei. Or, în speta, pensionarul reclamant, Pascu Ioan, este stabilit în Statele Unite ale Americii. În vederea soluţionării cauzei s-au solicitat, în baza art. 24 alin.

(3)din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale Senatului, Camerei Deputaţilor şi Guvernului. La dosar s-a primit doar punctul de vedere al Guvernului, care considera ca excepţia este neîntemeiată. Se susţine ca dreptul la pensie a fost respectat, prin emiterea deciziei de pensionare, însă ca "aspectul plăţii efective" în valută, la domiciliul beneficiarului, nu poate fi satisfăcut în lipsa unui tratat de asistenţa socială cu S.U.A. Se menţionează că, potrivit practicii constante a Curţii Constituţionale, controlul constituţionalităţii unei legi anterioare Constituţiei nu poate duce la declararea ca neconstitutionala a acelei legi, ci doar la constatarea abrogării sale în temeiul art. 150 alin.

(1)din Constituţie. La dosar a fost depusa o petiţie formulată de avocata reclamantului, prin care aceasta solicita restituirea de îndată a dosarului către Judecătoria Sectorului 1, deoarece reclamantul nu a ridicat nici o excepţie de neconstituţionalitate care să atragă competenţa Curţii Constituţionale, el invocind doar neconstituţionalitatea art. 60 alin.

(1)lit. b) din Legea nr. 3/1977, pentru ca problema să fie soluţionată de instanţa de fond. Se arata ca reclamantul nu-şi însuşeşte aceasta excepţie, care are un caracter sicanatoriu. CURTEA, examinînd încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza, concluziile pârâtului şi ale procurorului, precum şi dispoziţiile art. 60 alin.

(1)lit. b) din Legea nr. 3/1977, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Susţine ca, datorită faptului ca legea în discuţie este preconstitutionala, constatarea abrogării acesteia ca fiind neconforma cu Constituţia este de competenţa instanţei ordinare, iar nu a Curţii Constituţionale, este neîntemeiată. Potrivit practicii constante a Curţii Constituţionale, aceasta este competenţa să soluţioneze astfel de cazuri, când raporturile juridice în litigiu au fost stabilite după intrarea în vigoare a Constituţiei. De altfel, conform art. 3 alin.

(2)din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este singura în drept sa hotărască asupra competentei sale, potrivit art. 144 din Constituţie. Aceasta nu înseamnă, desigur, ca instanţele ordinare nu trebuie să verifice dacă legea pe care urmează sa o aplice este în vigoare sau nu, deci dacă ea este conformă Constituţiei. Dacă însă acestea nu s-au pronunţat asupra problemei sau au considerat ca textul vizat nu contrazice Constituţia şi s-au pronunţat asupra problemei, sau cauza a ajuns în faţa Curţii Constituţionale, s-a reţinut în mod constant că nu s-ar putea ca aceasta sa trimită dosarul înapoi nesolutionat. În cauza de faţa este de reţinut ca însăşi instanţa a ridicat, din oficiu, excepţia şi a trimis dosarul Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte cererea de a se restituii dosarul instanţei ordinare, deoarece reclamantul nu a invocat nici o excepţie de neconstituţionalitate, este de reţinut ca excepţia a fost ridicată de instanţa din oficiu, iar Curtea Constituţională a fost sesizată de această instanţă, prin încheiere, în temeiul art. 23 alin.

(4)din Legea nr. 47/1992. Reclamantul nu are, în aceste condiţii, dreptul de a solicita restituirea dosarului, Curtea fiind legal investită. Cu privire la fondul cauzei, excepţia este intemeiata. Potrivit art. 43 alin.

(2)din Constituţia României, cetăţenii au dreptul la pensie. Nici un text constituţional nu condiţioneaza acest drept de faptul ca titularul domiciliază sau nu în România. Faţa de aceasta împrejurare, prevederile art. 60 alin.

(1)lit. b) din Legea nr. 3 din 3 iunie 1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, potrivit cărora plata pensiei şi a celorlalte drepturi aferente se suspenda pe timpul cît pensionarul are domiciliul stabilit pe teritoriul altei tari, contravin vadit textului constituţional menţionat. Textul legal în discuţie este, de asemenea, în contradictie şi cu prevederile art. 7 din legea fundamentală, potrivit cărora statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afară frontierelor tarii şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt. Sunt, de asemenea, incalcate prevederile art. 25 din Constituţie privitoare la libera circulaţie, care, în alin.

(2), proclama ca fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a emigra şi de a reveni în ţara. Este, în sfârşit, nesocotit şi principiul, prevăzut la art. 16 din Constituţie, al egalităţii cetăţenilor români în faţa legii. Nu se poate pune nici problema ca dreptul la pensie ar fi restrîns, prin textul amintit, în sensul în care art. 49 din Constituţie prevede posibilitatea restringerii anumitor drepturi. Potrivit textului constituţional amintit, exerciţiul unor drepturi sau libertăţi poate fi restrîns prin lege însă numai dacă aceasta se impune pentru apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, sănătăţii ori moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav, ceea ce, evident, nu este cazul în speta. Curtea Constituţională s-a pronunţat, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, cu privire la constituţionalitatea unor prevederi ale Legii pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 177 din 8 august 1995, într-o problemă asemănătoare, considerind ca este neconstitutional textul legal prin care se stabilea ca cetăţenii români domiciliaţi în străinătate nu beneficiau de prevederile acesteia decît dacă îşi stabileau domiciliul în ţara într-un anumit termen. S-a reţinut ca o astfel de dispoziţie încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, care consacra egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, precum şi pe cele ale art. 25 din legea fundamentală, care asigura fiecărui cetăţean dreptul la libera circulaţie. "Condiţionarea, prin lege, a acordării reparatiei pentru locuintele trecute în proprietatea statului de obligaţia de a domicilia în ţara, reprezintă fără indoiala" - se arata în aceasta decizie - "o măsura care infringe egalitatea cetăţenilor, statornicind, în detrimentul celor ce domiciliază în străinătate, o discriminare inacceptabila în lumina art. 16 din Constituţie. O asemenea condiţie poate aparea, în prezenta textelor constituţionale, ca o veritabila sancţiune pentru cei care nu au domiciliul în ţara. Nu se poate considera, pe de altă parte, nici ca faptul de a domicilia în străinătate ar fi, practic, incompatibil cu dreptul de a primi despăgubirile prevăzute de lege." Acest punct de vedere a fost insusit de Parlamentul României, textul discriminatoriu fiind eliminat din lege. Curtea Suprema de Justiţie - Secţia de contencios administrativ a statuat, la rindul sau, prin Decizia nr. 41 din 17 ianuarie 1996, pronunţată în Dosarul nr. 1.473/1995, în acelaşi sens: "Or", se arata în aceasta decizie, "art. 60 alin.

(1)lit. b) din Legea nr. 3/1977 conţine o evidenta discriminare, privindu-l de drepturi câştigate prin munca şi contribuţie de o viaţa pe cetăţeanul român care doreşte să-şi stabilească domiciliul în alta ţara şi, în acelaşi timp, aduce atingere drepturilor fundamentale ce se referă la pensie şi la libera circulaţie, fără a exista vreunul dintre cazurile limitativ prevăzute în art. 49 din Constituţie, în care exerciţiul unor drepturi poate fi restrîns. Rezultind ca dispoziţiile art. 60 alin.

(1)lit. b) din Legea nr. 3/1977 contravin prevederilor constituţionale sus menţionate şi, pe cale de consecinţa, sunt aprobate în temeiul art. 150 alin.

(1)din Constituţie, se apreciază ca nefondata critica prin care reclamanta susţine ca sunt încă în vigoare textele de lege în temeiul cărora a suspendat plata pensiei reclamantului". În punctul sau de vedere, Guvernul considera ca pensia nu poate fi plătită, deoarece între România şi S.U.A. nu exista un acord de reciprocitate cu privire la plata pensiilor. Acordul de reciprocitate nu este decît un mijloc de realizare a obligaţiei constituţionale şi legale de plată a pensiei. Inexistenta unui atare acord nu poate reprezenta un motiv pentru negarea dreptului la pensie, stabilit de Constituţie, sau pentru îngrădirea lui. Desigur, inexistenta unui astfel de acord face, pentru moment, imposibila expedierea pensiei în valută în S.U.A. Aceasta nu înseamnă ca petiţionarul poate fi lipsit de plată pensiei în valută naţionala, eventual prin depunerea ei într-un cont. S-ar mai putea ridica problema ca dreptul la pensie a fost satisfăcut prin emiterea deciziei de pensionare - plata pensiei fiind doar suspendată, iar nu anulată. O astfel de interpretare ar încalcă flagrant dispoziţiile art. 43 alin.

(2)din Constituţie, deoarece textul constituţional trebuie înţeles ca impunind plata efectivă a pensiei. Lipsite de efectivitate, drepturile constituţionale nu pot caracteriza decît o constituţie demagogica, inadmisibila într-un stat de drept. Faptul ca în Codul european de securitate socială exista o prevedere privind suspendarea prestaţiilor de asigurări sociale cît timp beneficiarul acestora nu se afla pe teritoriul prestatorului nu poate constitui un argument în susţinerea constituţionalităţii art. 60 alin.

(1)lit. b) din Legea nr. 3/1977, în speta fiind vorba de o reglementare internationala defavorabila din punct de vedere al respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, ce concorda cu un text susceptibil de a fi eliminat din legislaţia interna pe motivul încălcării dreptului constituţional la pensie. De asemenea, faptul ca legiuitorul a prevăzut într-o lege postconstitutionala (art. 28 din Legea nr. 80/1992) măsura suspendării plăţii pensiei în perioada cît titularul dreptului are stabilit domiciliul în străinătate, ca şi în Legea nr. 3/1977, nu poate conduce la concluzia ca textul art. 60 alin.

(1)lit.

1. b)este constituţional, asupra acestui lucru urmînd ca instanţa să se pronunţe. Faţa de toate aceste considerente, în temeiul art. 144 lit.
2. c)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.

(1)lit. A.c), al art. 24 şi al art. 25 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate invocată din oficiu de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 13.010/1994 şi constata ca dispoziţiile art. 60 alin.

(1)lit. b) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială sunt abrogate potrivit art. 150 alin.

(1)din Constituţie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 22 mai 1996. PREŞEDINTE, dr. Lucian Stangu Magistrat-asistent, Valer-Vasile Bica --------------------