ORDIN nr. 978 din 16 mai 2018 pentru aprobarea Listei standardelor românești care adoptă standardele europene armonizate, ale căror prevederi se referă la ambarcațiuni de agrement Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 7 iunie 2018 Având în vedere Referatul Direcției transport naval nr. 1.220/57 din 2.02.2018 prin care se solicită aprobarea prezentului ordin, precum și prevederile art. 14 alin.
(2)din Hotărârea Guvernului nr. 464/2017 privind ambarcațiunile de agrement și motovehiculele nautice, ținând seama de prevederile Comunicării Comisiei Europene în cadrul punerii în aplicare a Directivei 2013/53/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind ambarcațiunile de agrement și motovehiculele nautice și de abrogare a Directivei 94/25/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 435 din 15 decembrie 2017, în temeiul prevederilor art. 3 alin.
(3)din Ordonanța Guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislației Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare, și ale art. 5 alin.
(4)din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, cu modificările și completările ulterioare, ministrul transporturilor emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Lista standardelor românești care adoptă standardele europene armonizate, ale căror prevederi se referă la ambarcațiuni de agrement, prevăzută în anexa Articolul 2 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1.681/2005 pentru aprobarea Listei standardelor românești care adoptă standardele europene armonizate, ale căror prevederi se referă la ambarcațiunile de agrement, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 21 octombrie 2005, cu modificările ulterioare. Articolul 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul transporturilor, Lucian Șova București, 16 mai 2018. Nr. 978. ANEXĂ LISTA*) standardelor românești care adoptă standardele europene armonizate, ale căror prevederi se referă la ambarcațiunile de agrement *) Lista menționează standardele românești care au fost sau vor fi adoptate de Asociația de Standardizare din România până la 31 martie 2018 și care reprezintă versiunile naționale ale standardelor europene armonizate cuprinse în lista actualizată și publicată de Comisia Europeană în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 435 din 15 decembrie 2017. ----