HOTĂRÂRE nr. 1.124 din 15 iulie 2004 privind transmiterea unor suprafeţe de teren din domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi din administrarea unor consilii locale din judeţele Călăraşi şi Ialomiţa în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea realizării activităţilor de interes naţional de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 692 din 2 august 2004 În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, al art. 9 alin.
(2)şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 1 alin.
(6)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea, în condiţiile legii, a unor suprafeţe de teren, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al comunei Borcea, judeţul Călăraşi, şi din administrarea Consiliului Local al Comunei Borcea în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea realizării activităţilor de interes naţional de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Articolul 2 Se aprobă transmiterea, în condiţiile legii, a unor suprafeţe de teren, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al comunei Perişoru, judeţul Călăraşi, şi din administrarea Consiliului Local al Comunei Perişoru în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea realizării activităţilor de interes naţional de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Articolul 3 Se aprobă transmiterea, în condiţiile legii, a unor suprafeţe de teren, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al comunei Ştefan cel Mare, judeţul Călăraşi, şi din administrarea Consiliului Local al Comunei Ştefan cel Mare în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea realizării activităţilor de interes naţional de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Articolul 4 Se aprobă transmiterea, în condiţiile legii, a unor suprafeţe de teren, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al comunei Dragalina, judeţul Călăraşi, şi din administrarea Consiliului Local al Comunei Dragalina în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea realizării activităţilor de interes naţional de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Articolul 5 Se aprobă transmiterea, în condiţiile legii, a unor suprafeţe de teren, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al municipiului Feteşti, judeţul Ialomiţa, şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Feteşti în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea realizării activităţilor de interes naţional de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Articolul 6 Predarea-preluarea suprafeţelor de teren prevăzute la art. 1-5 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: ──────────────── p. Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Ileana Tureanu, secretar de stat Ministru de stat, ministrul administraţiei şi internelor, Marian Florian Săniuţă Ministrul delegat pentru administraţia publică, Gheorghe Emacu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 15 iulie 2004. Nr. 1.124. Anexa ---------