HOTĂRÂRE nr. 372 din 14 aprilie 2010 pentru modificarea art. 2 din Hotarârea Guvernului nr. 735/2006 privind limitarea emisiilor de compuşi organici volatili datorate utilizării solvenţilor organici în anumite vopsele, lacuri şi în produsele de refinisare a suprafeţelor vehiculelor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 28 aprilie 2010 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC La articolul 2 din Hotarârea Guvernului nr. 735/2006 privind limitarea emisiilor de compuşi organici volatili datorate utilizării solvenţilor organici în anumite vopsele, lacuri şi în produsele de refinisare a suprafeţelor vehiculelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 16 iunie 2006, literele
- h)şi
- i)se modifică şi vor avea următorul cuprins: "
- h)amestec - mixtură sau soluţie compusă din două sau mai multe substanţe.
- i)solvent organic - orice compus organic volatil folosit separat sau în combinaţie cu alte substanţe ori amestecuri, fără a suferi modificări chimice, pentru a dizolva materii prime, produse sau deşeuri, ori care este utilizat ca agent de curăţare pentru a dizolva impurităţi, ca dizolvant, ca mediu de dispersie, regulator de viscozitate, regulator de tensiune superficială, plastifiant sau conservant;". ... Prezenta hotărâre transpune art. 6 din Directiva 2008/112/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2008 de modificare a directivelor 76/768/CEE , 88/378/CEE , 1999/13/CE ale Consiliului şi a directivelor 2000/53/CE , 2002/96/CE şi 2004/42/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, pentru a le adapta Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 345 din 23 decembrie 2008. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul mediului şi pădurilor, Lazlo Borbely Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Adriean Videanu Ministrul sănătăţii, Cseke Attila Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Mihail Dumitru Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Mircea Berceanu Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene, Bogdan Mănoiu Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 14 aprilie 2010. Nr. 372. ----