← România

REGULAMENTUL din 14 decembrie 2015

REGULAMENTUL din 14 decembrie 2015 ariei protejate Pădurea Glodeasa sit Natura 2000 ROSCI0153 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 187 bis din 14 martie 2016 Notă ... Aprobat de Ordinul nr. 1970/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 187 din 14 martie 2016. Capitolul l DISPOZIȚII GENERALE Articolul 1 Prezentul Regulament este elaborat în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare. Articolul 2 Scopul prezentului regulament este acela de a stabili regulile ce trebuie respectate pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI0153 Pădurea Glodeasa cu privire la activitățile permise și modul lor de aprobare, precum și la activitățile restricționate sau interzise, în acord cu prevederile legislative în vigoare. Articolul 3 Respectarea prezentului regulament este obligatorie pentru toate persoanele fizice sau juridice care dețin sau care administrează terenuri și alte bunuri și/sau care desfășoară activități în perimetrul și în vecinătatea sitului Pădurea Glodeasa, precum și pentru custode și autoritățile care reglementează activități pe teritoriul sitului, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007, art. 21 alin.

(4), cu modificările și completările ulterioare. Capitolul II ÎNFIINȚAREA, SCOPUL, LIMITELE ȘI MANAGEMENTUL SITULUI NATURA 2000 ROSCI0153 PĂDUREA GLODEASA Articolul 4 Situl de importanță comunitară Natura 2000 ROSCI0153 Pădurea Glodeasa a fost declarat prin Ordinul nr. 1964/2007 al Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, modificat prin Ordinul nr. 2387/2011. Articolul 5 Scopul principal pentru care a fost instituită această arie naturală protejată este menținerea ori restaurarea la o stare de conservare favorabilă a trei habitate naturale, precum și a unor specii de floră și faună sălbatice de interes comunitar, listate în Anexele 1, 2 și 4 ale Directivei Consiliului Europei nr. 92/43/EEC, adoptată la 21 mai 1992, privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică, implementată în România prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările și completările ulterioare. Articolul 6 Situl Natura 2000 Pădurea Glodeasa este situat în Regiunea de Dezvoltare 3 Sud Muntenia, pe teritoriul administrativ al comunei Valea Doftanei, în partea de nord-vest a județului Prahova. Situl are o suprafață de 544 ha iar limitele acestuia precum și harta delimitată la scara 1:100000 sunt publicate în Ordinul nr. 1964/2007 al Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, Anexele nr. 2-5, cu modificările și completările ulterioare. Articolul 7
(1)Responsabilitatea managementului sitului Natura 2000 Pădurea Glodeasa revine Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova, în calitate de custode, în acord cu prevederile Convenției de custodie nr. 210/29.03.2011, încheiată cu Ministerul Mediului și Pădurilor. La data întocmirii Planului de management, situl Pădurea Glodeasa se află în proprietatea statului, fiind administrat de Ocolul Silvic Câmpina.
(2)Custodele integrează într-un plan unitar și supraveghează toate activitățile din perimetrul și vecinătatea sitului, organizează și efectuează activități specifice, exercită atribuții de control, asigură sursele de finanțare pentru buna administrare a ariei naturale protejate. Articolul 8 Regulamentul sitului și Planul de management al acestuia țin cont de exigențele economice, sociale și culturale ale comunităților locale, precum și de particularitățile regionale și locale, prioritate având însă obiectivele care au dus la instituirea sitului Natura 2000 Pădurea Glodeasa. Capitolul III REGLEMENTAREA ACTIVITĂȚILOR ÎN ARIA NATURALĂ PROTEJATĂ PĂDUREA GLODEASA Secţiunea I Activități interzise conform legii pe teritoriul sitului Natura 2000 Pădurea Glodeasa A. Reglementare generală Articolul 9 În perimetrul sitului Pădurea Glodeasa și în vecinătatea acestuia sunt interzise activitățile care pot să genereze poluarea sau deteriorarea habitatelor, precum și perturbări ale speciilor pentru care a fost desemnat situl, atunci când aceste activități au un efect semnificativ, având în vedere obiectivele de protecție și conservare a speciilor și habitatelor, în conformitate cu prevederile Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, art. 28, cu modificările și completările ulterioare. Articolul 10
(1)Deoarece situl Pădurea Glodeasa reprezintă exclusiv un ecosistem de pădure semi-virgină anume fără intervenții antropice anterioare, fiind încadrat în grupa I funcțională - păduri cu funcții speciale de protecție, pe teritoriul sitului se interzice desfășurarea oricăror activități umane cu excepția activităților de cercetare, educație ecologică și activități de ecoturism, în limitele menționate în Planul de management și în Regulamentul ariei naturale protejate.
(2)Pe teritoriul ariei naturale protejate sunt sunt interzise, conform legii:
  1. a)capturarea, recoltarea, colectarea, uciderea sau distrugerea speciilor de plante și animale protejate prin orice mijloace, precum și orice activitate care ar putea prezenta un pericol pentru aceste specii, inclusiv introducerea de specii alohtone; ...
  2. b)vânătoarea, iar dacă este cazul, gestionarul fondului de vânătoare care se suprapune pe aria naturală protejată, va include suprafața sitului ca zonă de liniște pentru vânat; ...
  3. c)tăierea, ruperea sau scoaterea arborilor, puieților sau lăstarilor, precum și însușirea celor rupți sau doborâți de fenomene naturale de către persoane care nu au această atribuție sau în scopul construirii de adăposturi, amenajări și altele asemenea; ...
  4. d)scoaterea sau depozitarea intermediară a materialului lemnos rezultat din exploatările forestiere din vecinătatea ariei naturale protejate și desfășurarea lucrărilor de fasonare și încărcare a acestuia pe suprafața sitului; ...
  5. e)recoltarea de ciuperci comestibile, fructe de pădure, plante medicinale sau decorative în scopul comercializării acestora fără autorizație emisă de autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului și fără avizul custodelui ariei naturale protejate, în conformitate cu prevederile legii; ...
  6. f)depozitarea sau abandonarea, în perimetru sau în vecinătatea ariei naturale protejate a deșeurilor de orice natură; ...
  7. g)distrugerea sau degradarea indicatoarelor, marcajelor, plăcuțelor sau marcajelor informative; ...
  8. h)aprinderea focului sau orice alte activități care pot provoca incendii; ...
  9. i)accesul cu autovehicole off-road, motociclete, snow-mobile, ATV deoarece acestea cauzează poluare fonică și atmosferică și pot influența negativ ciclul biologic al faunei și florei sălbatice; ...
  10. j)camparea; ... ... B. Regimul construcțiilor Articolul 11
(1)În interiorul sitului nu există construcții. Se interzice realizarea oricăror tipuri de construcții pe teritoriul sitului, cu excepția celor care deservesc managementul eficient al ariei naturale protejate sau sunt prevăzute în amenajamentele silvice.
(2)Avizul custodelui este necesar atât pentru actualizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și urbanism existente, cât și pentru cele care vor fi elaborate în viitor. Articolul 12
(1)Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă ori nu este necesar pentru managementul ariei naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea afecta semnificativ aria, singur sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, va fi supus unei evaluări de mediu, avându-se în vedere obiectivele de conservare a acesteia, în conformitate cu prevederile art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările și completările ulterioare.
(2)Dacă evaluarea adecvată relevă efecte negative semnificative asupra ariei naturale protejate și în lipsa unor soluții alternative, planul sau proiectul trebuie realizat din considerente imperative de interes public major, inclusiv de ordin social ori economic, autoritatea competentă pentru protecția mediu va emite actele de reglementare numai în condițiile adoptării unor soluții de proiectare alternative, cu impact minim asupra sitului, avându-se în vedere obiectivele de conservare ale acestuia.
(3)În procedura de emitere a actelor de reglementare pentru planuri, proiecte și/sau activități care pot afecta semnificativ aria naturală protejată, autoritatea competentă pentru protecția mediului solicită și ține seama de avizul custodelui, conform legii. Articolul 13. Planurile de amenajare a teritoriului, cele de dezvoltare locală, regională sau națională, precum și orice alte planuri de exploatare/utilizare a resurselor naturale din interiorul/vecinătatea sitului vor fi armonizate de către autoritățile administrațiilor publice responsabile cu prevederile Planului de management al ariei naturale protejate, potrivit art. 21 alin.
(5)ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările și completările ulterioare. ... C. Activități de silvicultură Articolul 14 Situl Pădurea Glodeasa face parte din fondul forestier național de stat și este administrat de Ocolul Silvic Câmpina pe baza unui Plan de amenajament silvic avizat de custode. Articolul 15 Deoarece situl reprezintă un ecosistem de pădure semi-virgină, încadrat în grupa I funcțională - păduri cu funcțiuni speciale de protecție, în perimetrul sitului nu s-au executat și în continuare nu se vor executa lucrări de exploatare forestieră și nici lucrări de igienizare a pădurii. Lucrările prevăzute în amenajamentele silvice vor respecta reglementările silvice în vigoare privind zonarea funcțională a pădurilor și vor fi armonizate cu prevederile Planului de management al sitului, privind măsurile de conservare a biodiversității, dacă este cazul. Articolul 16 Planurile de amenajamente silvice, precum și orice tip de lucrări silvice, se aprobă de autoritatea publică teritorială de mediu, care solicită și ține cont de avizul custodelui, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Articolul 17 Custodele sitului are dreptul de a solicita organelor silvice aplicarea măsurilor necesare în scopul implementării Planului de management al sitului și al refacerii habitatelor naturale protejate. Articolul 18 Activitățile de reconstrucție ecologică a habitatelor naturale deteriorate, programele de eliminare a speciilor invazive/alohtone sau repopularea cu specii de plante și/sau animale protejate caracteristice ariei naturale protejate se vor derula în baza măsurilor prevăzute în Planul de management al sitului și/sau a unor studii științifice, cu acordul sau inițiate de custode și cu avizul autorității publice centrale pentru protecția mediului, conform reglementărilor în vigoare. Articolul 19 În cazul în care degradarea habitatelor se datorează unor activități umane desfășurate în mod ilegal, contravaloarea proiectului de reconstrucție ecologică va fi suportată de către cei vinovați. Articolul 20 Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul silvic de terenuri din perimetrul sitului, se poate face numai pentru obiective care vizează asigurarea securității naționale, asigurarea securității sănătății oamenilor și animalelor sau pentru obiective destinate cercetării științifice și bunei administrări a sitului, în conformitate cu prevederile art. 27 și art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările și completările ulterioare. Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate se face de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor, în condițiile legii. ... Secţiunea a II-a Activități permise pe teritoriul sitului Natura 2000 Pădurea Glodeasa A. Activități de cercetare științifică Articolul 21 Cercetarea științifică în situl Natura 2000 Pădurea Glodeasa are ca scop cunoașterea științifică a patrimoniului floristic și faunistic al zonei, precum și conservarea habitatelor și speciilor de plante și animale de interes comunitar pentru care a fost desemnat situl. Articolul 22
(1)Custodele sitului susține cercetarea științifică pe teritoriul ariei naturale protejate acționând permanent pentru includerea acesteia în programele de cercetare proprii, naționale și internaționale.
(2)Activitatea de cercetare științifică pe teritoriului sitului se desfășoară cu înștiințarea scrisă a custodelui.
(3)Activitatea de cercetare științifică efectuată de colaboratorii externi se realizează pe baza unui protocol de colaborare, în urma căruia custodele va acorda sprijin logistic în măsura dotării și/sau a calificării personalului. Rezultatele cercetării vor fi aduse obligatoriu la cunoștința custodelui și vor fi păstrate în arhiva de specialitate. Aceste rezultate vor putea fi folosite atât pentru îmbunătățirea activității de management a sitului cât și în diferite materiale informative precum monografii, broșuri și altele asemenea, doar cu acordul autorului și/sau a editurii în cazul în care rezultatele științifice vor face obiectul unor lucrări publicate sau în curs de publicare. Custodele are obligativitatea de a menționa sursele bibliografice pentru orice informație preluată din lucrări publicate sau în curs de publicare. Articolul 23 Recoltarea de probe și colectarea de exemplare din speciile protejate de floră și faună pentru temele de cercetare științifică, colecții științifice, analize sau ca material educativ se face numai cu acordul scris al custodelui ariei naturale protejate. ... B. Activități de educație și instruire ecologică Articolul 24 Custodele sitului Natura 2000 Pădurea Glodeasa susține organizarea de activități și acțiuni de educație ecologică, precum și a oricăror activități care au ca scop cunoașterea, conservarea și protejarea naturii. Articolul 25 Activitățile de educație ecologică pe teritoriul ariei naturale protejate se realizează numai cu acordul custodelui, cu participarea acestuia și cu respectarea prevederilor prezentului regulament. Articolul 26 Este interzisă recoltarea de floră și faună în cursul acțiunilor de instruire și educație ecologică. ... C. Activități de vizitare și ecoturism. Articolul 27 În perimetrul sitului Natura 2000 Pădurea Glodeasa sunt permise activitățile de turism numai cu respectarea strictă a prezentului regulament. Articolul 28 Pe suprafața sitului sunt strict interzise camparea, montarea corturilor, amenajarea de adăposturi, precum și aprinderea focului. Articolul 29 Se recomandă ca vizitarea sitului să se efectueze numai în prezența unui paznic de vânătoare deoarece în sit sunt prezente specii de carnivore mari: ursul brun, lup și altele asemenea. Articolul 30 Fotografierea și/sau filmarea în scop comercial, pentru realizarea de materiale informative, educative și publicitare se vor face numai cu aprobarea custodelui și a administratorului fondului forestier, care vor percepe o taxă în acest scop. ... Capitolul IV SANCȚIUNI Articolul 31 Încălcarea dispozițiilor prezentului regulament atrage, după caz, răspunderea contravențională, penală, materială sau civilă, conform legislației în vigoare. Articolul 32 Constatarea faptelor ce constituie contravenții și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul împuternicit al custodelui și de către personalul altor instituții ale statului, în baza competențelor legale. Capitolul V DISPOZIȚII FINALE Articolul 33
(1)Verificarea respectării prezentului regulament se face de către personalul împuternicit al custodelui, precum și de către personalul altor instituții abilitate ale statului, în limita competențelor acestora.
(2)Personalul împuternicit de custode își va dovedi identitatea cu legitimații emise de Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova. Articolul 34 Custodele are obligația de a sesiza instituțiile abilitate ale statului pentru orice încălcare a prezentului regulament, a cărei soluționare nu ține de competența sa. Articolul 35 Personalul împuternicit al custodelui are dreptul de acces nelimitat pe terenurile incluse în sit, indiferent de forma de proprietate a acestora. Articolul 36 Pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, personalul custodelui are dreptul de a solicita legitimarea persoanelor care au comis fapte sau care au fost surprinse încercând să comită fapte care contravin prezentului regulament. Articolul 37 În cazul producerii fenomenelor de forță majoră: incendii, calamități naturale, instituțiile abilitate intervin pentru înlăturarea sau limitarea efectelor acestora conform prevederilor legale. Articolul 38
(1)Custodele pune la dispoziția publicului interesat și a autorităților publice locale prezentul regulament.
(2)Prezentul regulament poate fi modificat la propunerea custodelui, conform prevederilor legislative în vigoare, prin argumentarea modificărilor propuse, cu implicarea și consultarea factorilor interesați și cu avizarea acestuia de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului. Articolul 39 Proprietarii sau concesionarii suprafețelor de teren situate în extravilan ce se supun restricțiilor de utilizare deoarece se află pe teritoriul ariei protejate, au dreptul la compensații, constând de regulă în scutirea de la plata impozitului pe teren sau în compensarea veniturilor nerealizate, în condițiile legii. ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.