PROGRAM DE IARNĂ din 25 august 2010 în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 6 septembrie 2010 Programul de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011, denumit în continuare Program de iarnă, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electrică şi termică al ţării în perioada octombrie 2010-martie 2011, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţă în alimentare şi funcţionare sigură şi stabilă a Sistemului electroenergetic naţional. Documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat după declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodată, de dimensionarea corespunzătoare şi, în acelaşi timp, necesară a stocurilor la data de 1 octombrie
- În acest sens, a fost analizată şi perioada 1 iulie-1 octombrie, ca perioadă de racord. La energia electrică, pentru perioada octombrie 2010-martie 2011, luându-se în considerare prognoza evoluţiei economiei româneşti, precum şi rezultatele înregistrate în intervalul corespunzător iernii 2009-2010, considerată a fi fost o iarnă dificilă, s-a prevăzut o creştere a consumului cu o medie de circa 1% faţă de realizările anului trecut. Din balanţa producţie - consum de energie electrică se poate remarca disponibilitatea producătorilor de a acoperi un consum mediu crescut. În aceste condiţii, cantităţile de cărbune prevăzute în balanţa de combustibil pot fi considerate suficiente, putându-se lua măsuri de protejare a lacurilor, dacă situaţia o va impune. A. Perioada de racord şi pregătire a Programului de iarnă: 1 iulie-30 septembrie 2010
- Prevederi globale privind balanţele de energie electrică şi termică În această perioadă se prevede o producţie de energie electrică de cca 13.381 mii MWh şi de cca 1.760 mii Gcal energie termică.
- Prevederi globale privind balanţele de achiziţie, consum şi stocuri de combustibili Pentru satisfacerea cererii de resurse în vederea realizării cantităţilor de energie electrică şi termică prognozate, precum şi pentru constituirea stocurilor la 1 octombrie 2010, se prevăd următoarele: Stocurile minime necesar a fi constituite la 1 octombrie 2010, pentru buna desfăşurare a activităţii odată cu începerea sezonului rece, au următoarea structură: B. Perioada Programului de iarnă: 1 octombrie 2010-31 martie 2011
- Prevederi globale privind balanţele de energie electrică şi termică 1.
- Balanţa producţie-consum de energie electrică a ţării Din balanţa producţie-consum de energie electrică se poate remarca disponibilitatea producătorilor de a acoperi un consum mediu crescut faţă de prognoza luată în calcul. În aceste condiţii, cantităţile de cărbune prevăzute în balanţa de combustibil pot fi considerate suficiente, ele fiind rezultatul unei prognoze hidrologice rezervate. Totodată, se poate remarca existenţa unor capacităţi disponibile care ar putea fi pornite în cazul în care situaţia o va cere. 1.
- Balanţa de energie termică a principalilor furnizori de căldură În cazul energiei termice, estimările primite din partea centralelor care furnizează agent termic populaţiei acoperă o creştere a consumului mediu de energie termică, în perioada octombrie 2010-martie 2011, cu cca 1% mai mare faţă de realizările perioadei similare a iernii 2009-
- Prevederi globale privind balanţele de achiziţie, consum şi stocuri de combustibili Având în vedere stocurile prognozate a fi constituite la 1 octombrie 2010, precum şi cantităţile de energie electrică şi energie termică prognozate a fi produse în intervalul octombrie 2010-martie 2011, de 31,1 TWh şi, respectiv, 15.284 Tcal, achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili la finele lunilor de analiză se prevăd a fi după cum urmează:
- Prevederi privind variaţia stocului de apă Acest scenariu este orientativ şi el va putea suferi corecturi în funcţie de cerinţele de asigurare a securităţii în exploatare şi stabilităţii în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional. Pentru o funcţionare eficientă a producătorilor implicaţi în asigurarea cererii de consum, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei va lua măsurile care se impun pentru funcţionarea corelată şi armonizată a pieţelor de energie electrică şi gaze naturale, astfel încât producătorii de energie electrică şi termică să nu înregistreze pierderi cauzate de disfuncţionalităţi ale acestora. În vederea realizării unui flux normal de combustibili pentru constituirea stocurilor necesare la 1 octombrie şi, în continuare, pe toată perioada de iarnă, se impun măsuri adecvate în ceea ce priveşte contractarea şi transportul combustibililor. De asemenea, trebuie avută în vedere reconstituirea stocurilor Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale ca urmare a împrumuturilor de care au beneficiat unii operatori economici, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 3/2010 pentru aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibil pentru unii operatori economici. Unii operatori economici aflaţi în coordonarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi unele centrale termice şi electrice de termoficare din administrarea consiliilor judeţene şi locale trebuie să restituie 1.930 mii tone de cărbune energetic şi 173 mii tone de păcură. Totodată, pentru buna desfăşurare a activităţii, trebuie întocmite, la timp, formele necesare scoaterii din rezerva de stat a cantităţilor de combustibili necesare trecerii în bune condiţii a iernii. În situaţia înregistrării unui consum maximal de cărbune, în limita capacităţilor de depozitare şi corelat cu cantităţile de huilă ce urmează să fie livrate de către Compania Naţională a Huilei - S.A., conform contractelor, se va face o analiză privind oportunitatea unor eventuale achiziţii de huilă din import, doar în situaţia în care cantitatea şi calitatea cărbunelui livrat nu asigură o funcţionare corespunzătoare a centralelor Deva şi Paroşeni.
- Finanţarea Programului de iarnă Necesarul total de finanţare a Programului de iarnă, pentru achiziţia de combustibili, se prezintă după cum urmează: --------- Notă ... *) Include sumele din bugetele locale şi din bugetul de stat (în limita sumelor aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, cu modificările şi completările ulterioare), potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 483/2006, cu modificările şi completările ulterioare. S-au considerat: - 1 USD = 3,5 RON; - pentru trimestrul IV din 2010: ● 989,6 USD/1.000 Nmc gaze naturale cu distribuţie; ● 789,6 USD/1.000 Nmc gaze naturale fără distribuţie; ● 1.310 USD/t păcură; - pentru trimestrul I din 2011: ● 1.008,7 USD/1.000 Nmc gaze naturale cu distribuţie; ● 808,7 USD/1.000 Nmc gaze naturale fără distribuţie; ● 1.450 USD/t păcură.
- Programele de reparaţii În vederea asigurării unei fiabilităţi superioare, îmbunătăţirea performanţelor tehnice ale echipamentelor şi reducerea consumurilor specifice, operatorii din sectorul energetic au început pregătirile pentru iarna 2010-2011 prin elaborarea unor programe de reparaţii, care prevăd activităţi corespunzătoare specificului de activitate, unele fiind deja în curs de realizare. În cadrul lucrărilor de mentenanţă preventivă şi corectivă, programul de reparaţii cuprinde un ansamblu de activităţi tehnice şi organizatorice ce se execută în instalaţiile energetice şi componentele acestora, aflate în exploatare, în vederea menţinerii şi reabilitării capacităţilor, pentru a-şi îndeplini funcţia pentru care au fost proiectate, prin înlocuirea elementelor defecte sau uzate. Valoarea totală preliminată a lucrărilor de reparaţii necesare pentru iarna 2010-2011 este de cca 507 mil. lei, conform tabelului următor: Programarea reparaţiilor va putea suferi unele modificări în raport de cerinţa Dispeceratului Energetic Naţional privind acoperirea curbei de sarcină pe anumite perioade, precum şi datorită unor întârzieri ce pot apărea ca urmare a constatării unor probleme suplimentare, cu ocazia demontării instalaţiilor.
- Urmărirea derulării Programului de iarnă În vederea aducerii la îndeplinire a sarcinilor reieşite din Programul de iarnă, ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri va emite, după aprobarea prezentului Program de iarnă, un ordin prin care va fi numit Comandamentul de iarnă, condus de secretarul de stat coordonator al sectorului energiei electrice din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Comandamentul de iarnă va avea în componenţă factori de decizie din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, operatorilor economici din sectoarele energie, petrol şi gaze, participante la realizarea Programului de iarnă, precum şi de la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Comandamentul de iarnă va urmări şi analiza stadiul îndeplinirii sarcinilor rezultate din Programul de iarnă 2010-2011 şi va lua măsuri operative în situaţia neîndeplinirii acestora. Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri va prezenta Guvernului scurte informări asupra realizării programului sus-menţionat, ori de câte ori situaţia o va impune. Pentru coordonarea acţiunilor Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi pentru rezolvarea problemelor ce nu pot fi soluţionate în cadrul Comandamentului de iarnă, prin ordin comun al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri şi al ministrului administraţiei şi internelor se va numi un Comitet interministerial, în a cărui componenţă vor fi numiţi secretarii de stat din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi al Ministerului Administraţiei şi Internelor cu atribuţii în urmărirea funcţionării operatorilor economici pe perioada de iarnă, precum şi preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. ------