REGULI*) din 2009 uniforme privind admiterea tehnică a materialului feroviar destinat a fi utilizat în traficul internaţional (ATMF - apendice G la Convenţie) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 751 din
retrage competenţa sa oricărui organism care nu mai îndeplineşte criteriile menţionate la § 3, caz în care va informa imediat secretarul general asupra acestui fapt. § 7 În cazul în care un stat parte consideră că o autoritate de evaluare sau aprobare a unui alt stat parte ori un organism căruia aceasta i-a transferat competenţa nu mai îndeplineşte criteriile de la § 3, problema va fi transferată către comisia de experţi tehnici care, în termen de 4 luni, va informa statul parte în cauză asupra oricăror schimbări pe care s-a hotărât să le efectueze pentru ca organismul să îşi menţină statutul conferit. În legătură cu cele precedente, comisia de experţi tehnici poate decide să ordone statului parte să suspende ori să retragă aprobările făcute în baza lucrărilor efectuate de organismul sau autoritatea în cauză. Articolul 6 Valabilitatea certificatelor tehnice § 1 Certificatele tehnice eliberate de autoritatea competentă a unui stat parte conform acestor reguli uniforme vor fi valabile în toate celelalte state părţi. Cu toate acestea, circulaţia şi utilizarea pe teritoriile celorlalte state sunt subiectul condiţiilor specificate în prezentul articol. § 2 O admitere în exploatare permite operatorilor de transport feroviar să opereze un vehicul doar pe infrastructura compatibilă cu acest vehicul, conform cu specificaţiile acestuia şi alte condiţii de admitere; este responsabilitatea operatorului de transport feroviar să se asigure de aceasta. § 3 Fără prejudiciu asupra articolului 3a, o admitere în exploatare eliberată pentru un vehicul conform ansamblului de PTU aplicabile permite vehiculului să circule liber pe teritoriile altor state părţi cu condiţia ca:
- a)toate cerinţele esenţiale să fie acoperite în aceste PTU; şi ...
- b)vehiculul să nu facă obiectul: ... - unui caz specific; sau - unor puncte rămase deschise referitoare la compatibilitatea tehnică cu infrastructura; sau - unei derogări. Condiţiile pentru circulaţia liberă pot fi de asemenea specificate în PTU relevante. § 4 - - este subiectul unui caz specific, al unui punct deschis care este legat de compatibilitatea tehnică cu infrastructura ori al unei derogări; sau - nu este în conformitate cu PTU referitoare la materialul rulant sau cu toate dispoziţiile relevante; sau
- b)dacă toate cerinţele esenţiale nu sunt specificate în PTU, autorităţile competente ale celorlalte state pot cere solicitantului informaţii tehnice adiţionale, precum analize de risc şi/sau teste ale vehiculului, înainte de a i se acordă o admitere complementară în exploatare. ... Pentru părţile vehiculului care sunt conforme cu PTU sau cu o parte a acesteia, autorităţile competente trebuie să accepte verificările efectuate de autorităţile competente conform cu PTU. Pentru celelalte părţi ale vehiculului autorităţile competente vor lua în considerare în totalitate tabelul de echivalenţă prevăzut în articolul 13 al Regulilor uniforme APTU. Respectarea
- a)prevederilor identice şi prevederilor declarate echivalente; ...
- b)prevederilor care nu sunt legate de un caz specific; şi ...
- c)prevederilor care nu sunt legate de compatibilitatea tehnică cu infrastructura ... nu va mai fi evaluată din nou. § 5 §
§ 4se vor aplica prin analogie pentru admiterea unui tip de construcţie.
Articolul 6a Recunoaşterea documentaţiei procedurale § 1 Evaluările, declaraţiile şi alte documentaţii elaborate conform acestor reguli uniforme sunt recunoscute ca fiind valabile de către autorităţile şi organismele competente, operatorii de transport feroviar, deţinătorii şi gestionarii de infrastructură din toate statele părţi. § 2 Dacă o cerinţă sau o prevedere a fost declarată ca echivalentă conform articolului 13 al Regulilor uniforme APTU, evaluările şi testele asociate care au fost deja efectuate şi documentate nu se vor mai repeta. Articolul 6b Recunoaşterea testelor tehnice şi operaţionale Comisia de experţi tehnici poate adopta reguli destinate a fi incluse într-o anexă la aceste reguli uniforme şi cerinţe pentru includerea într-una sau mai multe PTU referitoare la prevederile inspecţiilor tehnice şi recunoaşterea lor mutuală, fişierele de arhivă de mentenanţă pentru vehiculele admise şi testele operaţionale, precum cele pentru frânarea trenurilor. Articolul 7 Prescripţii aplicabile vehiculelor § 1 Pentru a fi sau a rămâne admise în circulaţie în trafic internaţional, vehiculele feroviare trebuie să corespundă:
- a)PTU; şi ...
- b)acolo unde sunt aplicabile, prevederilor cuprinse în RID. ... § 2 În lipsa PTU aplicabile subsistemului, admiterea tehnică se va baza pe cerinţele tehnice aplicabile naţionale în vigoare conform articolului 12 al Regulilor uniforme APTU din statul parte în care este făcută aplicaţia pentru admiterea tehnică. § 3 Dacă PTU nu cuprind toate cerinţele esenţiale sau în cazul unor cazuri specifice ori puncte deschise, admiterea tehnică se va baza pe:
- a)prevederile conţinute în PTU; ...
- b)dacă este cazul, prevederile cuprinse în RID; şi ...
- c)cerinţele tehnice naţionale aplicabile în vigoare conform articolului 12 din Regulile uniforme APTU. ... Articolul 7a Derogări Comisia de experţi tehnici va adopta instrucţiunile ori prevederile obligatorii pentru derogări din prevederile articolului 7 şi pentru metodele de evaluare care pot sau vor fi utilizate. Articolul 8 Prescripţii aplicabile infrastructurii feroviare § 1 Pentru a se asigura că un vehicul feroviar admis în circulaţie în trafic internaţional conform acestor reguli uniforme va funcţiona în siguranţă şi va fi compatibil cu infrastructura feroviară, această structură feroviară trebuie să satisfacă:
- a)prevederile conţinute în PTU; şi ...
- b)după caz, prevederile conţinute în RID. ... § 2 Admiterea infrastructurii şi supravegherea întreţinerii ei rămân subiectul prevederilor în vigoare în statele părţi unde este localizată infrastructura. § 3 Articolele 7 şi 7a se aplică mutatis mutandis infrastructurii. Articolul 9 Prescripţii de exploatare § 1 Operatorii de transport feroviar care exploatează un vehicul feroviar admis să circule în trafic internaţional sunt obligaţi să respecte prescripţiile referitoare la operarea vehiculelor în trafic internaţional, specificate în PTU. § 2 Operatorii şi administraţiile care gestionează o infrastructură în statele părţi, incluzând sistemele de siguranţă şi control operaţionale, destinate şi apte să fie exploatate în trafic internaţional, sunt obligate să respecte prescripţiile tehnice cuprinse în PTU şi să le îndeplinească în permanenţă la construcţia sau gestiunea acestei infrastructuri. Articolul 10 Aplicarea şi acordarea certificatelor tehnice şi a declaraţiilor şi condiţiile asociate § 1 Acordarea certificatelor tehnice va fi asociată tipului constructiv al unui vehicul feroviar sau vehiculului feroviar în sine. § 2 Aplicarea unui certificat tehnic poate fi solicitată de:
- a)constructor; ...
- b)un operator de transport feroviar; ...
- c)deţinătorul vehiculului; ...
- d)proprietarul vehiculului; ...
- e)gestionarul infrastructurii. ... § 3 Cererea pentru certificatele tehnice, inclusiv pentru declaraţiile specifice, poate fi făcută către orice autoritate sau organism competent, prevăzut la articolul 5, al unuia dintre statele părţi. § 4 Dacă articolul 6 § 4 se aplică vehiculului, solicitantul trebuie să indice statele părţi pentru care sunt necesare certificatele tehnice pentru libera circulaţie; în acest caz autorităţile competente şi organismele de evaluare implicate trebuie să coopereze pentru a facilita procesul pentru solicitant. § 5 Toate costurile care decurg din procesul de admitere sunt suportate de către solicitant, afară de cazul când este menţionat diferit în legislaţia şi prescripţiile în vigoare în statele unde aprobarea este acordată. Efectuarea admiterii tehnice pentru profit nu este permisă. § 5a Toate deciziile, evaluările, testele etc. se vor face în mod nediscriminatoriu. § 6 Solicitantul trebuie să elaboreze şi să ataşeze aplicaţiei un fişier tehnic şi un fişier de mentenanţă care să conţină informaţiile solicitate în PTU. Organismul de evaluare trebuie să verifice, să corecteze şi să adauge informaţiile adecvate acestor fişiere pentru ca acestea să reflecte proprietăţile vehiculului. § 7 Fiecare evaluare trebuie să fie documentată de evaluator într-un raport de evaluare care trebuie să fundamenteze evaluarea efectuată, precizând conform căror prevederi a fost evaluat obiectul şi dacă obiectul a trecut sau nu evaluarea. § 8 O persoană care aplică pentru un certificat de operare prin procedura de admitere tehnică simplificată [articolul 4 § 1, lit. b)] trebuie să ataşeze aplicaţiei Certificatul de tip de construcţie, stabilit conform articolului 11 § 2, şi să demonstreze în manieră corespunzătoare că vehiculul pentru care solicită un Certificat de exploatare este corespunzător cu tipul de construcţie. § 9 Un certificat tehnic se acordă, în principiu, pe o durată nelimitată; el poate fi general sau restrâns. § 10 Dacă s-au modificat prevederi relevante în prescripţii conform articolului 7 în baza căruia un tip de construcţie a fost admis sau dacă nicio prevedere tranziţională relevantă nu poate fi aplicată, statul parte unde a fost emis respectivul Certificat de tip de construcţie şi după consultarea celorlalte state unde certificatul este valabil în conformitate cu articolul 6, se va decide dacă certificatul poate rămâne valabil sau va trebui reînnoit. Criteriile care trebuie verificate în cazul reînnoirii tipului admiterii pot să privească doar prevederile modificate. Reînnoirea admiterii de tip nu afectează permisiunea de operare deja acordată în baza admiterii de tip acordate anterior. § 11 - O astfel de nouă admitere de operare este necesară ori de câte ori nivelul global de siguranţă a subsistemului în cauză poate fi afectat în mod negativ de muncă avută în vedere. Dacă o nouă admitere este necesară, statul parte trebuie să decidă în ce măsură trebuie aplicate proiectului prevederile asociate PTU. Statul parte trebuie să ia decizia nu mai târziu de 4 luni de la înaintarea dosarului complet de către solicitant. Când este necesară o nouă admitere şi dacă PTU nu este pe deplin aplicată, statul parte trebuie să notifice secretariatului general:
- a)motivul pentru care PTU nu este aplicată în totalitate; ...
- b)criteriile tehnice aplicabile în locul PTU; şi ...
- c)organismele responsabile de furnizarea informaţiilor cerute la lit.
- a)şi b). ... Secretariatul general trebuie să publice informaţiile notificate pe site-ul organizaţiei. § 12 § 11 se aplică mutatis mutandis Certificatului de tip de construcţie şi oricărei declaraţii referitoare la construcţia sau elementele construcţiei în cauză. Articolul 10a Reguli pentru retragerea sau suspendarea certificatelor tehnice § 1 Dacă o autoritate competentă a unui stat parte, altul decât cel care a emis (prima) admitere de operare, descoperă o nonconformitate, aceasta trebuie, cu toate detaliile, să informeze (prima) autoritate de admitere; dacă aceste nonconformităţi sunt în legătură cu certificatul de tip de construcţie, autoritatea care le-a emis trebuie de asemenea să fie informată. § 2 Certificatul de exploatare poate fi retras:
- a)când vehiculul feroviar nu mai satisface: ... - prescripţiile cuprinse în PTU şi în prevederile naţionale aplicabile în vigoare conform articolului 12 din Regulile uniforme APTU; sau - condiţiile speciale ale admiterii conform articolului 7a; sau - prescripţiile legate de construcţie şi echipament cuprinse în RID; sau
- b)dacă deţinătorul nu se supune cerinţelor autorităţii competente pentru a remedia defectele în timpul prescris; sau ...
- c)când prevederile şi condiţiile rezultate dintr-o admitere limitată conform articolului 10 § 10 nu sunt îndeplinite sau respectate. ... § 3 Doar autoritatea care a emis Certificatul de tip de construcţie sau Certificatul de exploatare poate să-l retragă. § 4 Certificatul de exploatare trebuie suspendat:
- a)când verificările tehnice, inspecţiile, întreţinerea sau serviciul vehiculului feroviar prescris în Fişierul de mentenanţă, în PTU, în condiţiile speciale de admitere în conformitate cu articolul 7a ori în prescripţiile legate de construcţie şi echipament cuprinse în RID nu sunt îndeplinite (sau dacă termenele-limită nu sunt observate); ...
- b)dacă, în cazul unor stricăciuni majore ale vehiculului feroviar, nu este respectat ordinul autorităţii competente de a prezenta vehiculul; ...
- c)în cazul neconformării cu aceste reguli uniforme şi cu prescrierile din PTU; ...
- d)dacă prevederile naţionale aplicabile în vigoare în conformitate cu articolul 12 al Regulilor uniforme APTU sau prevederile echivalente lor conform articolului 13 al Regulilor uniforme APTU nu sunt respectate. Valabilitatea certificatelor trebuie suspendată pentru statul/statele parte/părţi interesat(e). ... § 5 Certificatul de exploatare devine nul când vehiculul feroviar este retras din serviciu. Această retragere din serviciu trebuie notificată autorităţii competente care a emis admiterea de operare. § 6 § 1 la § 4 se aplică mutatis mutandis pentru Certificatul de tip de construcţie. Articolul 10b Reguli pentru evaluare şi proceduri § 1 Comisia de experţi tehnici are competenţe pentru a adopta prevederi obligatorii viitoare pentru regulile de evaluare şi proceduri pentru admiterea tehnică. § 2 În plus, dar nu în contradicţie cu prevederile stabilite de comisia de experţi tehnici conform § 1, statele părţi sau organizaţiile regionale pot adopta (ori menţine) prevederi pentru proceduri detaliate, obligatorii şi nediscriminatorii pentru evaluarea şi cerinţele ce au în vedere declaraţiile. Aceste prevederi trebuie notificate secretariatului general, care va informa comisia de experţi tehnici, şi ele trebuie publicate de către organizaţie. Articolul 11 Certificate tehnice şi declaraţii § 1 Admiterea tipului de construcţie şi admiterea în exploatare sunt evidenţiate prin documente separate, denumite: "Certificat de tip de construcţie" şi "Certificat de exploatare". § 2 Certificatul de tip de construcţie trebuie:
- a)să precizeze proiectantul şi producătorul destinat construcţiei acestui tip de vehicul feroviar; ...
- b)să aibă ataşat Fişierul tehnic şi Fişierul de mentenanţă; ...
- c)dacă este cazul, să fie specificate condiţiile şi limitările speciale de circulaţie pentru tipul de construcţie al unui vehicul feroviar şi vehiculele feroviare care corespund acestui tip de construcţie; ...
- d)să aibă ataşat Raportul/Rapoartele de evaluare; ...
- e)dacă este cazul, să fie specificate toate declaraţiile asociate (de conformitate şi verificare) emise; ...
- f)să fie specificată autoritatea competentă emiţătoare, data emiterii şi să conţină semnătura autorităţii; ...
- g)dacă este cazul, să fie specificată perioada de valabilitate. ... § 3 Certificatul de exploatare trebuie să includă:
- a)toate informaţiile indicate la § 2; şi ...
- b)codul/codurile de identificare a vehiculului/vehiculelor cuprinse în certificat; ...
- c)informaţiile despre deţinătorul vehiculului/vehiculelor feroviare cuprinse în certificat la data emiterii lui; ...
- d)dacă este cazul, durata de valabilitate. ... § 4 Certificatul de exploatare poate să cuprindă un grup de vehicule individuale de acelaşi tip, caz în care informaţia solicitată conform § 3 trebuie să fie specificată identificabil pentru fiecare vehicul din grup şi Fişierul tehnic trebuie să conţină o listă cu documentele identificabile referitoare la teste efectuate asupra fiecărui vehicul. § 5 Fişierul tehnic şi Fişierul de mentenanţă trebuie să conţină informaţiile conform prevederilor PTU. § 6 Certificatele trebuie să fie imprimate în una din limbile de lucru conform articolelor 1 § 6 din Convenţie. § 7 Certificatele şi declaraţiile trebuie emise pentru solicitant. § 8 Certificatul de exploatare se referă la obiect. Odată ce vehiculul este în exploatare, proprietarul Certificatului de exploatare (inclusiv Fişierul tehnic şi Fişierul de mentenanţă), dacă nu este deţinătorul actual, trebuie fără întârziere să îl înmâneze deţinătorului actual, împreună cu Fişierul de arhivă de mentenanţă, şi să pună la dispoziţia acestuia toate instrucţiunile detaliate (adiţionale) referitoare la întreţinere şi exploatare care sunt încă în posesia lui. § 9 § 8 se aplică mutatis mutandis vehiculelor şi materialului feroviar admis conform articolului 19, prin care documentaţia în cauză este documentaţia de aprobare şi orice altă documentaţie care conţine orice informaţie similară celei incluse în cerinţele pentru Fişierul tehnic, Fişierul de mentenanţă şi Fişierul de arhivă de mentenanţă, fie în întregime sau parţial. Articolul 12 Modele uniforme § 1 Organizaţia prescrie modele uniforme pentru certificatele indicate la articolul 11, pentru declaraţiile stabilite conform articolului 4 §
pentru Raportul de evaluare conform articolului 10 § 7. § 2 Toate modelele sunt elaborate şi adoptate de către comisia de experţi tehnici. § 3 Comisia de experţi tehnici poate decide permiterea de certificare şi declaraţii elaborate conform altor formate decât cele menţionate în aceste reguli uniforme, dar care să conţină informaţii conform articolului 11, pentru a putea fi recunoscute ca substituenţi echivalenţi. Articolul 13 Banca de date registre § 1 Un registru sub forma unei baze de date electronice care să conţină informaţiile referitoare la vehiculele feroviare pentru care s-au emis certificate de exploatare şi tipul construcţiei pentru care s-au eliberat certificate de tip de construcţie este constituit şi actualizat sub răspunderea organizaţiei. Registrul trebuie să includă vehiculele feroviare admise conform articolului 19; poate să conţină vehicule feroviare admise doar pentru trafic naţional. § 2 Baza de date trebuie să conţină şi un registru cu informaţii referitoare la autorităţile competente şi organismele către care sunt transferate competenţele conform articolului 5 şi auditorii acreditaţi/recunoscuţi conform articolului 15 § 2. § 3 Comisia experţilor tehnici poate decide să includă în baza de date şi alte date utilizate în exploatarea feroviară, ca de exemplu, informaţii referitoare la declaraţii, inspecţii şi întreţinerea vehiculelor admise (inclusiv inspecţii viitoare programate), informaţii despre accidente şi incidente şi registre referitoare la codificarea vehiculelor, locaţiilor, operatorii de transport feroviar, deţinătorii, gestionarii de infrastructură, ateliere, producători, ECM etc. § 4 Comisia experţilor tehnici trebuie să stabilească arhitectura funcţională şi tehnică a bazei de date, precum şi datele necesare, când şi cum vor fi oferite datele, care vor fi drepturile de acces şi alte prevederi administrative şi organizatorice, inclusiv ce structură pentru baza de date se va aplica. În toate cazurile, schimbarea deţinătorului, schimbarea ECM, retragerea din serviciu, imobilizările oficiale, suspendările ori retragerile certificatelor, declaraţiilor sau alte dovezi şi modificări ale unui vehicul care derogă de la tipul de construcţie admis trebuie notificate secretariatului general fără întârziere. § 5 Aplicând acest articol, comisia experţilor tehnici trebuie să ia în considerare registrele întocmite de statele părţi şi organizaţiile regionale astfel încât să reducă sarcinile excesive ale părţilor implicate, precum organizaţiile regionale, statele contractante, autorităţile competente şi industria. Pentru a minimiza costurile pentru organizaţie şi pentru a obţine registre coerente, toate părţile implicate trebuie să îşi coordoneze împreună cu organizaţia planurile şi dezvoltarea registrelor care sunt în sfera de acţiune a acestor reguli uniforme. § 6 Datele înregistrate în banca de date sunt considerate dovezi prima facie ale admiterii tehnice a unui vehicul feroviar. § 7 Comisia experţilor tehnici poate decide astfel încât costurile dezvoltării şi folosirii bazei de date să fie suportate, total sau parţial, de către utilizatori; furnizarea şi modificarea datelor sunt gratuite, în timp ce consultarea datelor poate fi subiectul unei taxe. Articolul 14 Inscripţii şi însemne § 1 Vehiculele feroviare admise în exploatare trebuie să poarte:
- a)un însemn, care stabileşte clar că au fost admise în circulaţie în trafic internaţional, conform prezentelor reguli uniforme; şi ...
- b)alte inscripţii şi însemne prescrise în PTU, inclusiv un cod unic de identificare (numărul vehiculului). ... Autoritatea competentă care emite admiterea de exploatare este responsabilă să se asigurare că acel cod de identificare alfanumeric este atribuit fiecărui vehicul. Acest cod, care trebuie să includă codul ţării pentru (primul) stat admitent, trebuie să fie marcat pentru fiecare vehicul şi introdus în Registrul Naţional al Vehiculelor (RNV) a acelui stat conform articolului 13. § 2 Comisia de experţi tehnici stabileşte însemnul prevăzut la § 1 lit. a), precum termenele de tranziţie în timpul cărora vehiculele feroviare, admise să circule în trafic internaţional, pot purta inscripţii şi însemne prin derogare de la cele prevăzute la § 1. Articolul 15 Mentenanţa § 1 Vehiculele feroviare şi celelalte materiale feroviare trebuie să fie în bună stare de întreţinere, trebuie să îndeplinească prevederile stabilite în PTU şi să le satisfacă în permanenţă şi starea lor să nu compromită în niciun fel siguranţa de exploatare şi să nu afecteze infrastructura, mediul şi sănătatea publică în timpul circulaţiei sau utilizării lor în trafic internaţional. În acest scop, vehiculele feroviare şi alte materiale feroviare trebuie să fie disponibile pentru a fi supuse reviziilor, inspecţiilor şi întreţinerii aşa cum este descris în Fişierul de mentenanţă ataşat Certificatului de exploatare, în PTU, în condiţiile speciale ale admiterii unui solicitant conform articolului 7a şi în prevederile conţinute în RID. § 2 - ECM pentru un vagon de marfă trebuie să deţină un certificat valabil emis de un auditor extern autorizat/recunoscut de unul dintre statele părţi. Comisia experţilor tehnici va adopta reguli viitoare detaliate pentru certificare şi audit pentru ECM, pentru auditorii autorizaţi/recunoscuţi, acreditarea/recunoaşterea lor, audituri şi certificate de audit. Regulile trebuie să indice dacă acestea sunt echivalentul criteriilor referitoare la sistemul de certificare ECM adoptat de Comunitatea Europeană sau de statele în care se aplică legislaţia comunitară ca rezultat al angajamentelor internaţionale cu Comunitatea Europeană. Aceste reguli, care trebuie de asemenea să includă şi regulile pentru retragerea şi suspendarea certificatelor şi acreditărilor, trebuie să fie definite într-o anexă la aceste reguli uniforme şi trebuie să formeze parte integrantă din acestea. § 3 Un operator de transport feroviar este responsabil pentru operarea în siguranţă a trenurilor proprii şi trebuie să se asigure că vehiculele utilizate sunt întreţinute în mod corespunzător. În consecinţă, ECM trebuie să se asigure ca informaţii solide despre procesul şi datele de întreţinere să fie disponibile pentru operatorul de transport feroviar şi operatorul de transport feroviar trebuie să furnizeze în timp util către ECM informaţiile şi datele referitoare la propria operare a vehiculelor şi la alte materiale feroviare pentru care ECM este responsabilă. În ambele cazuri informaţiile şi datele în cauză trebuie să fie specificate în anexa menţionată la § 2. § 4 ECM pentru un vehicul admis trebuie să ţină şi să actualizeze Fişierul de arhivă de întreţinere pentru acel vehicul. Fişierul trebuie să fie disponibil pentru inspecţia realizată de autorităţile naţionale competente. § 5 Comisia experţilor tehnici poate adopta orientări sau reglementări pentru certificarea şi auditul atelierelor de întreţinere şi pentru recunoaşterea mutuală a certificatelor şi auditului. Reglementările conform acestui paragraf vor fi definite într-o anexă la aceste reguli uniforme, vor forma parte integrantă din acestea şi vor fi publicate pe site-ul organizaţiei. Articolul 16 Accidente, incidente şi avarii grave § 1 În caz de accidente, incidente sau avarii grave ale vehiculelor feroviare, toate părţile implicate (gestionarii de infrastructură, deţinătorii, ECM, operatorii de transport feroviar implicaţi şi posibil alţii) sunt obligate:
- a)să ia, fără întârziere, toate măsurile necesare pentru asigurarea siguranţei traficului feroviar, integritatea mediului înconjurător şi a sănătăţii publice; şi ...
- b)să stabilească cauzele accidentului, incidentului sau avariei grave. ... § 1a Măsurile conforme articolului § 1 trebuie coordonate. Această coordonare este obligaţia gestionarilor de infrastructură, dacă nu este prevăzut altfel în prevederile în vigoare în statul în cauză. În plus, pe lângă datoria investigaţiei ce revine părţilor implicate, statele părţi pot solicita să fie întreprinsă o investigaţie independentă. § 2 Se consideră avariat grav un vehicul care nu mai poate fi reparat printr-o operaţie de mică importanţă care să îi permită introducerea sa într-un tren şi să circule pe propriile sale roţi, fără pericol pentru exploatare. Dacă reparaţia poate fi efectuată în mai puţin de 72 de ore sau costă mai puţin de 0,18 milioane SDR în total, defecţiunea nu va fi considerată gravă. § 3 Accidentele, incidentele şi avariile grave sunt comunicate, fără întârziere, autorităţii sau organismului care a admis vehiculul în circulaţie. Această autoritate sau acest organism poate solicita o prezentare a vehiculului avariat, eventual deja reparat, pentru examinarea valabilităţii admiterii în exploatare acordate. Dacă e cazul, procedura privind acordarea admiterii în exploatare poate fi reînnoită. § 4 Statele părţi trebuie să ţină arhive, să publice rapoartele investigaţiilor, inclusiv rezultatele lor şi recomandările, să informeze autorităţile care emit certificatele de admitere şi organizaţia despre cauzele accidentelor, incidentelor şi avariilor grave în traficul internaţional care au avut loc pe teritoriul lor. Comisia de experţi tehnici poate examina cauzele accidentelor şi incidentelor serioase sau a stricăciunilor grave produse în traficul internaţional, în vederea unor eventuale modificări ori completări ale prescripţiilor de construcţie şi de exploatare pentru vehicule şi alte materiale feroviare, cuprinse în PTU, şi, după caz, poate decide să instruiască statele părţi pentru o perioadă scurtă de timp să suspende certificate de exploatare, certificate de tip de construcţie şi declaraţii relevante emise. § 5 Comisia de experţi tehnici poate pregăti şi adopta viitoare reguli obligatorii referitoare la investigarea accidentelor grave, incidentelor şi stricăciunilor severe, la cerinţele privitoare la organismele de investigare independentă ale statelor şi la forma şi conţinutul rapoartelor. Poate, de asemenea, să schimbe valorile/numerele în §
în articolul 2 lit. ff) Articolul 17 Imobilizare şi refuz de vehicule § 1 Autoritatea competentă, un alt operator de transport feroviar sau un gestionar de infrastructură nu poate să refuze sau să imobilizeze vehiculele feroviare să ruleze pe infrastructura feroviară compatibilă atunci când sunt respectate prezentele reguli uniforme, prescripţiile conţinute în PTU, condiţiile specifice ale unei admiteri prin aplicarea articolului 7 § 2 sau § 3, precum şi prescripţiile de construcţie şi de echipare cuprinse în anexa la RID. § 2 Dreptul unei autorităţi competente de a inspecta şi imobiliza un vehicul nu este afectat dacă se suspectează nerespectarea § 1, dar o examinare care să certifice cu siguranţă trebuie făcută cât mai repede cu putinţă şi în toate cazurile în maximum 24 de ore. § 3 Totuşi, dacă un stat parte nu suspendă sau nu retrage certificatul în limita de timp indicată la articolul 5 § 7 ori articolul 16 § 4, alte state părţi au dreptul să refuze sau să imobilizeze vehiculul/vehiculele în cauză. Articolul 18 Nerespectarea prescripţiilor § 1 Sub rezerva §
a articolului 10a § 4 lit. c) consecinţele juridice care rezultă din nerespectarea prezentelor reguli uniforme şi PTU sunt reglementate de către legislaţia naţională a statului parte în care autoritatea competentă a acordat admiterea în exploatare, cuprinzând reglementările referitoare la conflicte de lege. § 2 Consecinţele de drept civil sau penal, rezultând din nerespectarea prezentelor reguli uniforme şi a prescripţiilor din PTU, sunt reglementate, în ceea ce priveşte infrastructura, de către legislaţia naţională a statului parte în care gestionarul de infrastructură îşi are sediul, cuprinzând reglementările referitoare la conflicte de legi. Articolul 19 Dispoziţii tranzitorii § 1 Articolul 3 § 1 se aplică vehiculelor modernizate, reînnoite şi existente. Pentru vehiculele care au fost aprobate pentru circulaţie în trafic internaţional conform RIV, RIC sau altor acorduri internaţionale pertinente şi care sunt evidenţiate corespunzător, se vor aplica prevederile tranzitorii prescrise în acest articol. § 2 La data intrării în vigoare a acestor reguli uniforme, vehiculele existente marcate cu RIV ori RIC ca dovadă a conformării prezente cu prevederile tehnice ale acordului RIV 2000 (ediţie revizuită în ianuarie 2004) sau respectiv acordul RIC vor fi luate în considerare pentru admiterea în exploatare pe reţelele statelor părţi în conformitate cu compatibilitatea cu infrastructura feroviară (în ceea ce priveşte marcajul vagoanelor) pentru care sunt admise de unul din statele contractante. § 2a Vehiculele existente nemarcate RIV sau RIC, dar admise şi marcate în conformitate cu acorduri bilaterale ori multilaterale între statele părţi notificate organizaţiei vor fi luate în considerare pentru admiterea în exploatare pe reţelele incluse în acordurile respective. § 3 Admiterile tranzitorii potrivit §
§ 2a
sunt valabile până când vehiculul va avea nevoie de o nouă admitere conform articolului 10 § 11. § 4 Inscripţiile RIV, RIC sau alte marcaje pe vehiculele acceptate de către Comisia de experţi tehnici, împreună cu datele stocate în baza de date indicată la articolul 13, sunt considerate o dovadă suficientă pentru aprobare. Schimbarea neautorizată a acestor marcaje este considerată fraudă şi va fi urmărită penal conform legislaţiei naţionale. § 5 Indiferent de prevederile tranzitorii, vehiculele şi documentaţia care le însoţeşte vor respecta prevederile în vigoare ale PTU referitoare la marcare şi întreţinere; trebuie asigurată şi respectarea prevederilor RID în vigoare, după caz. Comisia experţilor tehnici poate decide că prevederile legate de siguranţă introduse de PTU trebuie respectate în anumite termene-limită indiferent de orice dispoziţii tranzitorii. § 6 Vehiculele existente care nu sunt acoperite de întinderea §
§ 2a
pot fi admise în exploatare la cererea unui solicitant către o autoritate competentă. Aceasta poate solicita informaţii tehnice adiţionale de la solicitant, analize de risc şi/sau testări ale vehiculelor înainte de a acorda admiteri complementare în exploatare. Totuşi autorităţile competente iau în considerare grila de echivalenţă despre care se face referire în articolul 13 din Regulile uniforme APTU. § 7 Comisia de experţi tehnici poate adopta şi alte dispoziţii tranzitorii. Articolul 20 Divergenţe Divergenţele referitoare la admiterea tehnică a vehiculelor feroviare şi a altor materiale feroviare destinate a fi utilizate în trafic internaţional pot fi rezolvate de comisia de experţi tehnici, dacă nu s-a reuşit să soluţioneze aceste divergenţe prin negociere directă între părţile implicate. Astfel de divergenţe pot de asemenea fi supuse, în conformitate cu procedura prevăzută în titlul V al Convenţiei, unui tribunal de arbitraj. __________