← România

RAPORT nr. 13.302 din 25 octombrie 2017

RAPORT nr. 13.302 din 25 octombrie 2017 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Alba Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 142 din 15 februarie 2018 - extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin.

(1)și ale art. 44 alin.
(1),
(4)și
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2017, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 11.09.2017-22.09.2017 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Alba în anul 2015 și anul 2016, perioada verificată fiind 1.01.2015-31.12.2016. I. Constatări Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2015 veniturile Partidului Social Democrat - Organizația Județeană Alba au totalizat 236.913,04 lei și au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 228.241,84 lei, din donații în sumă de 6.040,00 lei și din alte surse de venit în sumă de 2.631,20 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 183.524,41 lei. În anul 2016 veniturile au totalizat 1.023.876,84 lei și au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 433.515,60 lei, din donații în sumă de 129.047,03 lei, din contribuții în sumă de 456.665,00 lei și din alte surse de venit în sumă de 4.649,21 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 851.218,49 lei. S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 38 alin.
(1)din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste fapte, Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Alba a fost sancționat conform art. 52 alin.
(2)din același act normativ. ... II. Recomandări: – efectuarea cheltuielilor electorale din contribuțiile depuse de către candidați pentru campania electorală, numai prin intermediul conturilor prevăzute la art. 28 și 30 din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ... – respectarea prevederilor Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 1.969/2007 privind aprobarea reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la înregistrarea în evidența contabilă a cheltuielilor reprezentând cote-părți datorate potrivit statutului în exercițiul financiar curent, respectiv sumele decontate de subunități înregistrate în contul 481 „Decontări între unitate și subunități“; ... – respectarea prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016. ... ... București, 25 octombrie 2017. Nr. 13.302. -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.