← România

DECIZIE Nr. 63 din 25 iulie 1994

DECIZIE Nr. 63 din 25 iulie 1994 privind acordarea licenţelor de emisie pentru radiodifuziune/televiziune transmisă prin cablu în trimestrul II/1994 Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 264 din 20 septembrie 1994 În temeiul art. 8 alin.

(1)din Legea audiovizualului nr. 48/1992, comunicatia audiovizuala în domeniile radiodifuziunii şi televiziunii se face în baza licenţei de emisie şi a deciziei de autorizare, eliberate în condiţiile acestei legi. Potrivit art. 22 alin.
(1)din legea menţionată, licenta de emisie pentru radiodifuziune sau pentru televiziune, transmisă prin cablu, se emite cu respectarea criteriilor pentru departajarea participanţilor, prevăzute de art. 12 alin.
(4)din lege. Pe de altă parte, la atribuirea licenţei de emisie se au în vedere criteriile cuprinse în Decizia nr. 3 a C.N.A. din 4 august 1992, anexa nr. 4. În urma dezbaterilor publice desfăşurate, conform art. 32 alin.
(3)din Legea audiovizualului nr. 48/1992, în trimestrul II/1994, constatind îndeplinite condiţiile şi criteriile prevăzute de lege şi de deciziile elaborate de C.N.A. în aplicarea legii, Consiliul Naţional al Audiovizualului deliberează, în baza art. 29 din lege, şi, prin vot secret, DECIDE: Articolul 1 Acorda licenta de emisie pentru radiodifuziune/televiziune transmisă prin cablu următorilor solicitanţi: Articolul 2 În temeiul art. 32 alin.
(3)din Legea audiovizualului nr. 48/1992, dispune publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, prof. univ. dr. TITUS RAVEICA -----------------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.